Acasă Actualitate Militar român călcat de tanc, în timpul unui exercițiu de antrenament la Smârdan, Ciucă: ”O activitate de rutină s-a transformat într-o tragedie”

Militar român călcat de tanc, în timpul unui exercițiu de antrenament la Smârdan, Ciucă: ”O activitate de rutină s-a transformat într-o tragedie”

0
0
684

Un militar din cadrul Batalionului 284 Tancuri Cuza Vodă Galaţi, a murit vineri, 18 martie, după ce a fost călcat de un tanc la un antrenament în poligonul de la Smârdan, județul Galați, au declarat surse din Ministerul Apărării pentru Libertatea. Informațiile au fost apoi confirmate oficial de minister.

Plutonierul Sebastian Șerban coordona manevrele de deplasare ale unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului, a transmis MApN.

Militarii prezenți acolo au sunat imediat la 112, un echipaj SMURD a ajuns la fața locului, însă leziunile ”au fost incompatibile cu viața”, a informat Ministerul condus de Vasile Dîncu.

Militarul avea 36 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în poligonul de la Smârdan și ce a dus la această tragedie. ”Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de Stat Major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului”, se mai arată în comunicatul Armatei.

Ciucă: ”O activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie”.

Sunt alături de familia militarului care și-a pierdut viața la Smârdan, pe timpul activității de instruire cu tancurile”, a transmis șeful Executivului, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 35 de ani, și-a pierdut viața la datorie. Transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Sunt alături de familia militarului care și-a pierdut viața la Smârdan, pe timpul activității de instruire cu tancurile. Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 36 de ani, și-a pierdut viața la datorie. Transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!” a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Un militar a murit, vineri dimineață, într-un poligon din județul Galați. El participa la un exercițiu de rutină. Militarul ar fi fost călcat de un tanc pe Poligonul Smârdan, transmite Digi24. Ar fi murit pe loc. Medicii de la fața locului nu au mai avut ce face. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, de care se ocupă Parchetul Militar.

În ultimele zile, au avut loc mai multe exerciții militare anunțate de MApN, printre care amintit:

La început de martie, Grupul 2 EOD / Brigada 10 Geniu ,,Dunărea de Jos” a desfășurat un exercițiu de demonstrare a capabilităților de detecție, punere în stare sigură și distrugere a unui dispozitiv exploziv improvizat (IED), organizat cu ocazia vizitei militarilor americani din cadrul Civil Affairs/ Area Support Group Black Sea și a cursanților CIMIC/ Universitatea Națională de Apărare. În prima etapă, echipa EDD (Explosive Detection Dog) , cu o vastă experiență dobândită atât pe timpul misiunilor din teatrul de operații, cât și pe timpul exercițiilor desfășurate pe teritoriul național și câinele de serviciu Dino au desfășurat detecția substanțelor explozive. Pasul următor a fost neutralizarea pericolului generat de un colet suspect, unde echipa EOD (Explosive Ordnance Disposal Team) a aplicat cu atenție procedurile, folosind echipamentele special destinate. În cadrul exercițiului,s-a folosit și autospeciala EOD MRAP COUGAR, care oferă un nivel ridicat de protecție împotriva efectelor exploziei, echipamente specifice, necesare pentru mișcarea de la distanță a dispozitivelor suspecte„, anunța MApN pe Facebook.

Săptămâna aceasta, militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni” au executat trageri de luptă cu armamentul ușor de infanterie în poligonul Mogosești, din județul Iași. Ședințele de tragere au ca obiective atât dezvoltarea și perfecționarea deprinderilor de luptător, cât și antrenarea militarilor în vederea îndeplinirii cu succes a misiunilor încredințate, fiind esențiale pentru pregătire„, anunța MApN pe Facebook.

În această perioadă, exerciţiile de rezolvare a unei situații tactice şi exercițiile de antrenament în teren, nivel grupă/piesă, reprezintă prilejul ideal de a verifica deprinderile militarilor din cadrul grupei de infanterie și prilejul pentru ca liderii micilor structuri să dezvolte în cadrul tactic, momentele şi etapele prevăzute pentru succesul misiunii. Acest tip de exerciții, orientate către realitatea câmpului de luptă, sunt capabile să armonizeze, descifreze și să urmărească schimbările la care trebuie să se adapteze grupul militar pentru îndeplinirea impecabilă a misiunilor încredințate„, anunța MApN.

De asemenea, „în perioada 14-16 martie, Detașamentul de Apărare Antiaeriană rotația a XI-a, structură generată de Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa” a fost evaluat de către o comisie a Comandamentului Forțelor Întrunite, în cadrul exercițiului de repetare a misiunii, ce a avut loc în Poligonul Bogata. Gheparzi, tancuri, aruncătoare de proiectile reactive şi transportoare amfibii blindate sunt o parte din echipamentele militare care au fost deservite de către militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” şi Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, pentru executarea acestui exercițiu care marchează finalul etapei de pregătire a detașamentului ce urmează a fi dislocat începând cu luna aprilie a acestui an în Polonia.

La această activitate a fost prezent şi comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, colonelul Traian Scurt, care pe întreaga perioadă de pregătire a „Gheparzilor Transilvani” a fost aproape de militari şi de nevoile acestora privind instruirea in condiții cât mai bune, astfel încât la sfârșitul acestei etape de pregătire intensă şi solicitantă „Gheparzii Transilvani” să poată raporta „Gata pentru misiune”. Eforturile depuse pe timpul perioadei de pregătire creează premisele ca obiectivele structurii să fie îndeplinite cu profesionalism și devotament de către fiecare militar”.


Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 144 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…