Acţionarii firmei care deţinea staţia GPL de la Crevedia au fost audiaţi, marţi, la Parchetul General. Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, sub acuzaţia de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Firma ”a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale”
Explozia din Crevedia. Patronii staţiei GPL din Cevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, la zece zile de la exploziile în lanţ. Firma ”a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale”, spun procurorii. Tot marţi a murit a cincea victimă a nenorocirii, un cetăţean nepalez venit în România în căutarea unei vieţi mai bune.
La 10 zile de la exploziile devastatoare din Crevedia, patronii staţiei GPL au ajuns în faţa anchetatorilor. La scurt timp după Ionuţ Doldurea, a fost adus la audieri şi asociatul său, Cosmin Stângă. Iar în scurt timp, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi acţionari ai firmei care deţinea staţia GPL de la Crevedia, sub acuzaţia de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Firma ”a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale”.
Patronii stației GPL care a explodat pe 26 august la Crevedia, județul Dâmbovița, au fost reținuți marți seara de Parchetul General după ce au fost audiați de procurori.
Ionuț Daniel Doldurea și Cosmin Ionuț Stîngă au intrat în sediul instanței fără să acorde declarații.
Ei au fost reținuți pentru 24 de ore pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, a anunțat Parchetul General într-un comunicat de presă transmis după audierea celor doi.
Doldurea și Stângă sunt acționarii Flagas, firma care deține stația GPL de la Crevedia: Doldurea deține 51% din firmă, iar Stîngă restul de 49%.
Ionuț Doldurea este fiul lui Ion Doldurea, primarul PSD din Caracal.
Acesta este motivul direct pentru producerea exploziei stației GPL de pe data de 26 august, care a provocat moartea a cinci persoane și rănirea altor 58.
Parchetul General precizează că exploziile au fost ”consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă”.
Până la momentul audierii patronilor, au mai fost audiați mai mulți locuitori din Crevedia.
În dosarul instrumentat de Parchetul General, procurorii au efectuat patru percheziții, ”în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”, au transmis procurorii.
Alte două dosare, unul instrumentat de DNA și celălalt de Parchetul Militar, au fost deschise după exploziile de la Crevedia.
Stația GPL din Crevedia care a explodat pe 26 august funcționa fără autorizație de securitate la incendiu și fără autorizație de mediu, după ce firma a fost declarată închisă în 2020.
”În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea a doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”, a transmis, marţi seară, Parchetul General, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, totodată, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi faţă de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
”În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpaţi menţionaţi anterior, societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL (…), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte, în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa”, arată procurorii.
Potrivit acestora, acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanşator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment şi vătămarea corporală a 54 de persoane, precum şi distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora, consecinţe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deşi trebuiau şi puteau să le prevadă.
”În cauză s-au efectuat patru percheziţii (la sediile a două persoane juridice şi domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”, au mai transmis procurorii.