Joi este ultima zi de valabilitate a polițelor RCA emise de compania Euroins, ca urmare a intrării în faliment a companiei. Șoferii care nu și-au încheiate polițe valabile începând cu data de 8 decembrie riscă sancțiuni cu privire la amenzile de circulație. Potrivit datelor oficiale, peste 800.000 de șoferi circulă cu polițe care de vineri nu mai sunt valabile.
Valabilitatea poliţelor RCA emise de compania falimentară Euroins încetează joi, în condițiile în care peste 800.000 de șoferi încă mai au asigurări auto obligatorii emise de compania intrată în faliment în primăvară.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a publicat pe site-ul instituţiei o atenţionare privind faptul că ultima zi de valabilitate a poliţelor de asigurare încheiate de Euroins este 7 decembrie, cu excepţia contractelor de asigurare de garanţii, care vor înceta la data de 5 februarie 2024.
În acest moment, din cele peste 2,7 milioane de poliţe RCA ale companiei falimentare Euroins, care erau în vigoare în momentul retragerii autorizaţiei de funcţionare, în martie 2023, circa 31% încă sunt în vigoare şi expiră pe 8 decembrie.
Ce amenzi riscă șoferii care vor fi depistați fără RCA…
Șoferii care au încheiate polițe de asigurare cu compania Euroins riscă amenzi între 1000-2000 de lei sau chiar reținerea certificatului de înmatriculare.
ASF dă asigurări că prețurile polițelor de asigurare vor fi unele decente.
FGA atrage atenția asupra faptului că, în data de 7 Decembrie 2023, poliţele de asigurare încheiate de Societatea Euroins Asigurare Reasigurare SA încetează de drept, cu excepţia contractelor de asigurare încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanţii, polițe care vor înceta la data de 5 Februarie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 cu modificările și completările ulterioare.
După data de 7 Decembrie 2023 (ultima zi de valabilitate a polițelor de asigurare încheiate de Societatea Euroins Asigurare Reasigurare SA, cu excepția celor încadrate în clasa de asigurări 15 – Garanții) creditorii de asigurare se pot adresa FGA cu o cerere de plată de restituire primă, Anexa 9 la Norma ASF nr. 24/2019, pentru a solicita restituirea diferenței de primă pentru perioada rămasă neacoperită.
În cazul polițelor de asigurare pentru care a operat încetarea de drept, nu mai este necesar un demers suplimentar, în sesnul notificării asigurătorului cu privire la încetarea respectivei polițe de asigurare.
Cererile de plată de restituire primă-Anexa 9, pot fi formulate online, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro , situație în care se va primi în mod automat numărul de înregistrare al cererii.
Instrumentarea dosarelor de daună
FGA va continua să instrumenteze cereri de deschidere dosar daună primite de la petenți ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA, pentru evenimente produse până la data de 07 Decembrie 2023, inclusiv.
Cererile de deschidere dosare daune se pot transmite prin intermediul uneia dintre opțiunile puse la dispoziție:
Online: https://www.fgaromania.ro/formular-daune
Adresa Postală: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, București
Depunerea cererilor de plată privind acordarea despăgubirilor
Reamintim potențialilor creditori de asigurare că pentru obținerea despăgubirilor / indemnizațiilor este necesară depunerea unei cereri de plată la Fond.
Cererile de plată însoțite de documente justificative se pot formula începând cu data retragerii autorizației de funcționare a asigurătorului, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept.
Cererile de plată / petițiile pot fi formulate online, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro sau se transmit prin poștă la adresa: Strada Vasile Lascăr nr.31, CP: 020492, sector 2, București.
Documentele în completare se transmit pe adresa de e-mail: completari.documente@fgaromania.ro
FGA a implementat un nou sistem informatic care asigură gestiunea proceselor/fluxurilor de lucru, a bazelor de date și instrumentarea mai rapidă a cererilor/dosarelor, într-un mediu securizat al informațiilor
Pentru a asigura un principiu de echitate în relația cu toți creditorii de asigurare, înregistrăm și soluționăm cererile de plată / restituire primă în ordinea primirii acestora la Fond, fără posibilitatea de a urgenta/prioritiza cererile, la solicitarea petenților.