Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis că restaurantele, teatrele și sălile de cinema se vor putea redeschide și funcționa în interior în două incidențe: cu capacitate de 50% în zonele unde sunt până la 1,5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, iar cu capacitate de 30% și cu program limitat până la ora 23.00 în zonele unde sunt de la 1,5 până la 3 cazuri de COVID la mia de locuitori. Localurile din zone cu peste 3 cazuri la mia de locuitori rămân închise.
Secretarul de stat din MAI, Raed Arafat, a declarat că restaurantele vor putea funcționa acolo unde Comitetele Județene vor emite decizii privind incidența de cazuri de COVID-19 sub 3 la mia de locuitori.
Decizia CNSU vine după discuția de vineri a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții HoReCa.
Măsura este valabilă și pentru cazinouri, a spus Arafat.
Pe de altă parte, barurile, cluburile și discotecile vor rămâne închise, potrivit hotărârii CNSU. În schimb, terasele rămân deschise în aceleași condiții ca și până acum – mesele trebuie să fie la cel puțin doi metri distanță, iar la o masă pot sta cel mult 6 persoane.
Acolo unde incidența este mai mare de 3 la mie, restaurantele din hoteluri și pensiuni rămân deschise doar pentru persoanele cazate acolo.