Acasă Actualitate Iohannis cere revizuirea acordului MAI – BOR

Iohannis cere revizuirea acordului MAI – BOR

0
0
1,025

Brambureală, harababură, debandadă, haos, derapaj, sminteală, dezorganizare și dezinformare! După ce Marcel Vela ne anunța bățos și agresiv în această dimineață, că măsurile luate au fost în concordanță cu informarea președintelui și prim ministrului, când se dovedește că nu a fost chiar așa…!

Întâlnirile cu domnul preşedinte sunt periodice. Aşa cum aţi văzut au avut loc şi săptămâna trecută, şi acum două săptămâni şi tema este legată de tot ceea ce ţine de stare de urgenţă, de măsurile pentru oprirea răspândirii coronavirusului, deci chestiuni extrem de serioase. Eu, înainte de a face un lucru ca ministru, este normal că anunţ primul ministru şi informez şi preşedintele. Şi domnul prim-ministru şi domnul preşedinte aşadar erau la curent cu ce am anunţat aseară. Motivul pentru care am luat deciziile şi am stabilit măsurile împreună cu conducerea Bisericii Ortodoxe sunt cât se poate de simple. Împreună cu toţii dorim să evităm aglomeraţiile din seara de înviere cu primirea Luminii printr-o înţelegere corectă, primită cu deschidere de către Biserică, înţeleasă de autorităţi. Încercăm să ajutăm credincioşii să treacă şi peste această situaţie delicată. Am vorbit şi cu domnul Tătaru şi cu domnul Cîţu în această dimineaţă şi nu au avut niciun subiect, nicio discuţie în legătură cu ceea ce am discutat noi aseară„, a declarat ministrul Internelor, Marcel Vela în această dimineață.

Ce tocmai ne-a transmis președintele? Că acordul MAI – BOR se va revizui, că nu a fost informat, că, să nu ne relaxăm și să stăm acasă…?!

Din păcate nu avem niciun motiv pe de relaxare. Avem peste 7.200 de persoane infectate. Avem, de ieri, până azi, 20 de persoane care au murit, avem, de ieri până azi peste 40 de persoane în plus, infectate cu coronavirus. Deci nici vorba de relaxare.

Să fie foarte clar, ce am spus ieri și poate nu a ajuns foarte limpede la toată lumea. Cuvântul de ordine este STAȚI ACASĂ!

Este regretabil să observăm că de multe ori, cele mai bune intenții creează, de fapt, mai multe complicații. Vorbim despre un așa numit acord între BOR și MAI. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul! Explicațiile care au fost date au fost prea optimiste.

În cadrul acestei ședințe care urmează să aibă loc, voi solicita să revină asupra acestui acord. Acest acord trebuie să includă regulile de stat acasă și de respectat toate ordonanțele militare.

Vă spun același lucru pe care îl spun și medicii și experții și același lucru pe care îl spune și Orgnizația Mondială a Sănătății. Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a transmis miercuri, Președintele Klaus Iohannis.

Domnule președinte, dar de la ”distanțarea socială” cu aromă de sparanghel de pe aeroportul din Cluj, nu vom avea înmormântări?

Din toată nebunia asta, un lucru e cert: Marcel Vela nici nu știi, cât de mic începi să fii, nu că ai fost mare vreodată!

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Iohannis, Ciolacu și Ciucă pentru prima dată ”împreună” de Ziua Armatei, după ruperea coaliției, turistul de lux ofticat, nu a dat mâna cu nimeni

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Iohannis, Ciolacu și Ciucă pentru prim…