Acasă Actualitate În timp ce Statul Eșuat se duce de râpă, meditatorul Iohannis, distins cu premiul Civic German şi premiul Franz Werfel pentru drepturile omului

În timp ce Statul Eșuat se duce de râpă, meditatorul Iohannis, distins cu premiul Civic German şi premiul Franz Werfel pentru drepturile omului

0
0
431

Un alt motiv de city break pentru cuplul prezidențial. Scrâșnitorul de la Cotroceni, Klaus Iohannis a fost distins duminică cu Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main, iar suma aferentă premiului conferit șefului statului va fi donată către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din București.

Acest premiu are o semnificație aparte pentru mine și pentru poporul român, care a construit de-a lungul timpului un model admirabil de conviețuire, în spiritul valorilor europene trăite și împărtășite, între cetățenii care aparțin majorității și cetățenii care aparțin minorităților“, a spus Klaus Iohannis, în cadrul unui discurs pe care l-a susținut la ceremonia de la Frankfurt, după decernarea premiului.

Discursul de laudatio a fost rostit de Jean-Claude Juncker, fostul președinte al Comisiei Europene, cel care înainte de ceremonia a afirmat că președintele Iohannis este “unul dintre acei oameni de stat din Europa Centrală care vor avea un impact dincolo de timpul lor, pentru că a luptat întotdeauna mai presus de el însuși, în special în domeniul protecției minorităților“.

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului va dona suma aferentă Premiului Franz Werfel, și anume 10.000 de euro, către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din București.

Din anul 2009, FABC a prezentat situația sistemului sanitar din România, aducând la masa discuțiilor medici, pacienți, companii farmaceutice și factori de decizie.

Această donație vine drept recunoaștere și apreciere, din partea președintelui Klaus Iohannis și a Administrației Prezidențiale pentru derularea unor programe de mare impact, precum și pentru promovarea acțiunilor de responsabilizare și empatie socială și pentru apărarea drepturilor pacienților bolnavi de cancer, de către FABC.

De asemenea, prin această donație este marcată și Ziua Naţionala a Supravieţuitorilor de Cancer, sărbătorită duminică, 4 iunie.

Cu o zi în urmă, la Castelul Benrath din Düsseldorf, Klaus Iohannis a fost distins cu Premiul Civic German, subliniind că această distincție reprezintă o “recunoaștere a modului în care democrația și angajamentul civic se manifestă astăzi în România, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO”, el utilizând acest context pentru a sublinia, din nou, dreptul României de a adera la spațiul Schengen, o decizie care “ar fi cu atât mai relevantă pe fondul creșterii sentimentelor eurosceptice și a diviziunilor în Europa”.

Klaus Iohannis, laureat al mai multor premii internaționale

Până în prezent, președintele Klaus Iohannis a primit mai multe recunoașteri și distincții internaționale cu privire la activitatea sa politică, toate culminând cu prestigiosul Premiu Carol Cel Mare pe care l-a primit la 2 octombrie 2021, la Aachen.

Ulterior, la 2 iunie 2022, a fost laureat, la Hof, în Germania, cu Premiul European Carol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți pentru anul 2020 pentru meritele sale în privința cooperării dintre țările și popoarele Europei Centrale

La 14 octombrie 2020, președintelui i-a fost conferit premiul “Otto cel Mare” al orașului german Magdeburg pentru “onorarea marilor merite în procesul european de unificare” și pentru “promovarea gândirii europene”.

La 4 martie 2020, Klaus Iohannis a primit, într-o ceremonie la București, Premiul European “Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020. pentru ”meritele sale deosebite de politician care, prin dedicarea pentru valorile europene, contribuie decisiv la consolidarea integrării României în comunitatea statelor europene”, apreciindu-se, totodată, că ”acțiunea sa politică are un rol exemplar într-o Europă care a fost divizată în trecut”.

În 2018, șeful statului a primit, la München, premiul ”Franz Josef Strauss” din partea Fundației Hanns Seidel pentru promovarea, în mod constructiv și vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăți unite și a încrederii în proiectul european.

Premiul din 2018 a fost cea de-a treia distincție primită de Klaus Iohannis în Germania, după ce în 2016 a fost distins la Kiel cu premiul Fundației Hermann Ehlers pentru “sprijinirea statului de drept şi a luptei anticorupţie”, iar în 2017, la Berlin, cu Ordinul Sfântului Gheorghe, acordat de Balul Operei ”Semper” din Dresda, pentru angajamentul său politic pro-european.

Tot în 2017, președintele a primit, la Washington, distincţia “Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee – AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.

Acest premiu are o semnificaţie aparte pentru mine şi pentru poporul român, care a construit de-a lungul timpului un model admirabil de convieţuire, în spiritul valorilor europene trăite şi împărtăşite, între cetăţenii care aparţin majorităţii şi cetăţenii care aparţin minorităţilor. Mai recent, concetăţenii mei au demonstrat empatie şi disponibilitate de ajutor faţă de cei alungaţi din casele lor de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. În anul 2017, la Berlin, când comemoram victimele refugiului şi expulzării, spuneam în discursul meu că aş dori ca istoria să nu se repete. Niciunul dintre noi, cei prezenţi astăzi aici, nu am fi crezut că în secolul XXI, în Europa, vom fi martori la o asemenea tragedie, precum cea declanşată la 24 februarie 2022, când Federaţia Rusă a lansat războiul brutal de agresiune împotriva Ucrainei. Rusia a comis sistematic încălcări masive şi grave ale drepturilor omului şi crime de război, care trebuie să fie pedepsite”, a precizat Iohannis.

Klaus Iohannis este de părere că trebuie stopat transferul ilegal şi deportarea copiilor din Ucraina, în Rusia.

Asistăm, din păcate, la unul dintre cele mai terifiante aspecte ale războiului: strămutarea forţată a mii de copii ucraineni în Rusia. Trebuie stopate practicile de transfer forţat ilegal şi deportare pe care le desfăşoară în prezent Federaţia Rusă împotriva populaţiei ucrainene, inclusiv practicile sale de îndepărtare a copiilor din familiile şi casele lor”, a mai spus meditatorul.

Iohannis a menţionat şi sprijinul pe care România îl oferă Ucrainei.

România şi românii au fost alături de Ucraina şi de poporul ucrainean de la începutul agresiunii ruse. Aşa cum am făcut din prima zi a războiului, vom continua să oferim sprijin consistent şi multidimensional vecinilor noştri ucraineni greu încercaţi de acest război nedrept. Acţionăm pe mai multe planuri: politic, diplomatic, umanitar, economic, financiar, sectorial, dar şi prin folosirea instrumentelor dreptului internaţional. Susţinem tragerea la răspundere a reprezentanţilor puterii ocupante care au comis crime internaţionale în teritoriile invadate. Am mobilizat resurse instituţionale şi financiare semnificative pentru a oferi sprijin celor, intre timp, peste 4,3 milioane de refugiaţi ucraineni care au trecut frontierele ţării noastre. În prezent, avem aproape 100.000 de cetăţeni ucraineni care au ales să rămână în România, inclusiv mai bine de 22.000 de copii. România a fost şi este şi rămâne un vecin primitor pentru refugiaţii ucraineni, punând la dispoziţie resurse şi servicii special destinate acestora: cazare, acces gratuit la asistenţă medicală, la educaţie, la piaţa muncii şi la transportul public”, a subliniat Iohannis.

Arhitectul Statului Eșuat” a subliniat că, manifestările de rasism, anti-semite sau xenofobe trebuie să înceteze.

Acest război ne readuce într-un mod dureros în atenţie drama cu care se confruntă foarte mulţi oameni în diferite părţi ale lumii, atunci când sunt nevoiţi să fugă din propria ţară din calea războiului, a distrugerii şi a terorii şi să se refugieze într-o ţară străină. Pentru ca astfel de crime să nu se mai repete niciodată, trebuie să facem front comun împotriva oricăror manifestări de rasism sau intoleranţă pe criterii etnice, religioase sau de altă natură. Suntem îngrijoraţi de reapariţia unor manifestări sau atitudini rasiste, anti-semite sau xenofobe. Trebuie să reacţionăm pentru ca astfel de manifestări să nu se amplifice”, a spus Klaus Iohannis.

Istoria are în acelaşi timp o funcţie pedagogică şi una morală. Cunoaşterea istoriei, a tradiţiilor şi a culturii grupurilor etnice care trăiesc printre şi alături de noi este primul pas spre înţelegerea şi respectul pentru identitatea celorlalţi, iar prin acestea spre o convieţuire armonioasă. Poporul român are o tradiţie îndelungată de convieţuire în toleranţă şi armonie cu toate minorităţile naţionale, aspect pe care pot să-l certific personal, fiind membru al unei astfel de minorităţi. Pentru România, persoanele aparţinând minorităţilor naţionale reprezintă nu doar un bogat patrimoniu cultural şi uman, ci şi o reală valoare adăugată pentru întreaga societate. (…) În contextul internaţional actual, buna înţelegere interetnică, interculturalitatea şi solidaritatea sunt mai importante decât oricând”, a adăugat Klaus Iohannis.

Societatea românească este astăzi modernă şi democrată şi promovează valori universale precum nediscriminarea, toleranţa şi unitatea. Susţinerea şi empatia pe care au arătat-o românii vecinilor noştri greu încercaţi de război completează imaginea unei societăţi care şi-a asumat pe deplin valorile fundamentale ale proiectului european şi care promovează aceste valori şi în ţările din vecinătatea estică a Uniunii. Astăzi, Ucraina şi Republica Moldova sunt state candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv cu sprijinul angajat al României. Ele acţionează cu convingere pentru a se alătura Uniunii Europene pentru că împărtăşesc valorile noastre europene comune. Ei fac parte dintre noi. Trebuie să insuflăm şi generaţiilor tinere dorinţa şi hotărârea de a recunoaşte şi combate pericolele care ameninţă democraţia şi pacea. Pentru societăţile noastre şi mai ales pentru tinerele generaţii, rememorarea ororilor trecutului este de importanţă extraordinară. Rememorarea înseamnă şi că avem capacitatea să învăţăm din trecut. Numai aşa putem să privim cu speranţă la un viitor paşnic al Europei”, a concluzionat Klaus Iohannis.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Iohannis, Ciolacu și Ciucă pentru prima dată ”împreună” de Ziua Armatei, după ruperea coaliției, turistul de lux ofticat, nu a dat mâna cu nimeni

Facebook 199 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Iohannis, Ciolacu și Ciucă pentru …