Cum era domnule președinte Klaus Iohannis cu ”la alegeri este la fel de sigur precum la supermarket la pâine”? Să înțelegem că și la supermarket la pâine mor oameni? Căci din câte bine putem observa, la alegerile locale din acest an, nu doar că oamenii s-au infectat, dar au început să și moară, oameni, primari pe care i-ați aruncat în luptă cu oportunitate și cinism! Vă asumați răspunderea pentru moarterea acestor oameni? Vă asumați răspunderea pentru toți acei români care s-au infectat angrernați creduli fiind, în procesul pre și post electoral? Vă asumați răspunderea pentru cei ce vor plăti cu spitalizarea, cu suferința, chiar și cu viața în caz că veți sacrifica starea medicală și așa precară în care România deja se află? Știți că acum 31 de ani, astfel de capete de acuzare, se încadrau la ”Genocid” împotriva propriului popor, da?!
Cum era domnule premier, Ludovic Orban, cu ”alegerile Parlamentare se vor putea organiza în luna decembrie în cele mai bune condiții de siguranță epidemiologică”? Cum, exact ca la alegerile locale? Nu e destul că vă mor primarii, mai trebuie să vă moară și parlamentari ca să vă aveți alegerile?
Primarul PNL al municipiului Călărași, Daniel Drăgulin, a încetat din viață, după ce s-a infectat cu Covid-19 în campania electorală pentru alegerile locale 2020.
Colegii lui de partid au transmis un comunicat în care au anunțat că el a încetat din viață.
”Ne exprimăm regretul față de dispariția dureroasă a colegului nostru Daniel Drăgulin, primar al municipiului Călărași în perioada 2012 – 2020, președinte al filialei PNL Călărași și vicepreședinte al PNL.
Partidul Național Liberal transmite condoleanțe familiei îndoliate și va păstra vie memoria colegului liberal care a luptat pentru o societate dreaptă în spiritul valorilor liberale naționale pentru toți cei din jurul său.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicat.
Daniel Drăgulin era internat Institutul Național „Matei Balș” și avea și alte afecțiuni, precum diabet.
Ce a spus premierul Ludovic Orban despre primar?!
”Dan Drăgulin, bunul nostru coleg şi prieten a pierdut bătălia pentru viaţă în Spitalul Matei Balş. A fost infectat cu coronavirus, el nu a mai putut, în ultima săptămână, să participe la campanie şi după terminarea alegerilor a luptat cu boala şi, din păcate, a decedat în cursul acestei dimineţi. E o pierdere mare pentru noi, Dan Drăgulin a fost foarte bun coleg, un om care a avut rezultate deosebite în administraţie şi această pierdere o resimţim din greu. Transmit familiei condoleanţe şi faptul că suntem alături de familie. Regret profund”, a afirmat, luni, Ludovic Orban.
Orban a spus că Drăgulin era internat din miercurea dinainte de alegerile locale şi avea şi alte probleme de sănătate, ”nu atât de grave”
”Domnul Drăgulin era un om în putere, un om în activitate, un care şi-a exercitat şi funcţia de preşedinte al filialei PNL Călăraşi, funcţia de primar şi-a exercitat-o în cele mai bune condiţii. Nu ştii niciodată ce efecte are virusul şi e clar că provoacă decese. Noi am ţinut legătura cu dl director Streinu-Cercel permanent, am fost informat de evoluţia stării de sănătate, de faptul că a avut forme grave de manifestare şi din nefericire s-a produs acest deznodământ”, a adăugat premierul.