Românii care stau la curte riscă amenzi. Ce nu au voie să facă în grădină. Românii care stau la curte riscă să plătească amenzi mari, în cazul în care încalcă aceste reguli prevăzute de lege.
Românii nu mai au voie să dea foc frunzelor și crengilor strânse din grădină.
Legea compostului a apărut de mai bine de doi ani. Aceasta interzice arderea frunzelor uscate în propria curte.
Cei care se abat de la această lege pot să primească o amendă de până la 20.000 de lei. Banii se plătesc tocmai pentru nerespectarea obligației de a colecta selectiv frunzele și resturile vegetale.
Nu doar frunzele sunt interzise a fi puse pe foc, ci și vreascurile sau alte resturi vegetale.
Amenda minimă este de 400 lei. Cea maximă ajunge la 800 de lei, pentru persoane fizice. În cazul persoanelor juridice, sancțiunea contravenţională este cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei.
Amenzile se aplică şi pentru focurile aprinse pe proprietăţi private, dar şi pentru cele aflate pe domeniul public. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii de Mediu.