Coaliţia de guvernare ia în calcul să renunţe la creşterea taxelor locale, respectiv a impozitului pe locuinţe cu 50%, prin creşterea bazei de impozitare cu 50%, după ce prevederea a trecut de plenul Senatului şi era blocată în Camera Deputaţilor, au precizat surse parlamentare pentru News.ro. O şedinţă a coaliţiei este aşteptată săptămâna aceasta, pentru a tranşa deciziile privind piaţa energiei.
Coalitia de guvernare vrea să renunţe la majorarea taxelor locale, la mai bine de o lună de la votul din Senat, pe Ordonanta prin care s-a decis majorarea cu până la 50% a bazei de impozitare.
Potrivit surselor citate, liderii coaliţiei nu au reuşit să ajungă la un acord cu reprezentanţii autorităţilor locale, astfel că se ia în calcul o respingere a Ordonanţei în Camera Deputaţilor şi renunţarea, deocamdată, la această măsură.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declara desprea majorarea taxelor pe proprietate, că ”trebuie să înţelegem că s-a dus comunismul, a plecat din România” şi că ”nu mai putem impozita oamenii la fel, pe clădiri aflate în alte locaţii, în alte judeţe”. El arăta că prin descentralizare, autorităţile locale vor decide dacă majorează aceste taxe şi a precizat că Ministerul de Finanţe va veni cu norme de aplicare.
Premierul Nicolae Ciucă afirma despre amendamentul depus de senatorii din coaliţie privind creşterea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie.