Bodgan Oprea, a demisionat din funcția de purtător de cuvânt al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Surse din Ministerul Sănătății au declarat că motivul a fost „nepotrivirea de viziune în ceea ce privește reformarea în mod constructiv a Ministerului Sănătății”.
”Bogdan (Oprea – n.r.) a demisionat de la minister. El a invocat o nepotrivire de viziune în ceea ce privește reformarea în mod constructiv a Ministerului Sănătății”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Sănătății.
Ministerul Sănătății, Vlad Voiculescu, l-a numit pe Bogdan Oprea, fost purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, pe 27 ianuarie, în funcția de consilier cu atribuții de purtător de cuvânt.
”Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, l-a numit (…) în funcția de consilier la Cabinetul Ministrului, cu atribuții de purtător de cuvânt, pe Bogdan Oprea, specialist în comunicare în administrația publică la nivel înalt și cadru universitar cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu. Bogdan Oprea are licență de paramedic și însoțește, ca voluntar, ambulanțele care deservesc comunitatea în care trăiește”, a anunța, printr-un comunicat, Ministerul Sănătății.
Conform acestuia, Bogdan Oprea are o experiență de aproape 10 ani în administrație publică, fiind, printre altele, consilier de rang înalt al UE pentru comunicare și vizibilitate în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova, purtător de cuvânt al președintelui României, Traian Băsescu, sau al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.
Bogdan Oprea este din 2007 cadru universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București și a obținut licența de paramedic SMURD în anul 2017.