Tribunalul București, a respins definitiv cererea DIICOT de redeschidere a dosarului 10 august 2018, dată la care protestul violent din Piața Victoriei, a fost reprimat într-un mod justificat, în timpul guvernării Dăncilă și sub coordonarea șefilor de atunci ai Jandarmeriei.
În urma deciziei de marți a instanței, foștii șefi ai Jandarmeriei, care au coordonat represiunea, scapă și vor fi cercetați doar jandarmii care le-au urmat ordinele.
Parchetul Antimafia a cerut în septembrie trecut instanței să confirme redeschiderea dosarului după ce, în iulie, procurorul de caz a clasat parțial dosarul în care erau anchetați foștii șefi ai Jandarmeriei care au coordonat intervenția violentă împotriva protestatarilor pașnici din Piața Victoriei pe 10 august 2018.
Procurorii DIICOT au clasat parțial dosarul 10 august pe 15 iulie 2020, scăpându-i de urmărirea penală pe toți șefii Jandarmeriei care au coordonat reprimarea protestului și violențele împotriva protestatarilor pașnici.
DIICOT a susținut că reprimarea protestului nu a fost pregătită dinainte, așa cum au afirmat o parte dintre manifestanții care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor, așa că șefii Jandarmeriei nu pot fi făcuți vinovați pentru ce a urmat.
Procurorul Doru Stoica a scris în ordonanța de clasare a dosarului despre ”credinţa sinceră” a autorităţilor în aplicarea legii dar i-a considerat complici moral pe protestatarii pașnici cu cei care au recurs la violențe asupra forţelor de ordine pentru că nu s-au delimitat de ei și că s-ar fi amuzat.
Mai mult, procurorul spune că nu toate ”victimele colaterale” au fost și ”victime inocente”. El spune că jandarmii au încercat să-i extragă din mulțime pe protestatarii violenți dar nu au putut din cauza atitudinii celorlalți protestatari, cei pașnici.
”Încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a eșuat mai ales din cauza atitudinii protestatarilor asumaţi ca fiind paşnici„, a mai arătat procurorul care a clasat dosarul.
Pe 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale împotriva tuturor șefilor Jandarmeriei implicați în coordonarea reprimării protestului.
Giorgiana Hosu îi reproșa procurorului care a clasat dosarul că nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar şi nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Ea mai spunea că şefii Jandarmeriei – care au refuzat să dea declarații la Parchetul Militar – ar fi trebuit citaţi și audiați la DIICOT, după preluarea dosarului de către această structură.
Cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, iar de acolo a ajuns la Tribunalul București, care a amânat de mai multe ori pronunțarea unei decizii.
După decizia de marți a instanței, au scăpat de urmărire penală colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat în MAI pentru relaţia cu prefecţii.
În urma deciziei definitive a Tribunalului București, acuzațiile cu privire la modul în care a fost coordonată intervenția vor rămâne clasate, însă vor continua investigațiile cu privire la cazuri punctuale de purtare abuzivă, care vor fi investigate de procurorii militari.