1 Februarie, noi proteste în faţa Guvernului! Astăzi, sindicaliştii au ieșit în stradă cu noi revendicări pentru premierul Florin Cîţu, s-a aflat ce îi nemulţumeşte pe aceştia.
Guvernul Cîţu are parte de noi proteste.
Guvernul Cîţu are parte de noi proteste. De data aceasta este vorba despre cei de la Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS. Aceştia vor protesta, între orele 12:00-13:00, în faţa Guvernului. Cer respectarea drepturilor angajaţilor din sistemul medical.
“1 februarie 1990 – 1 februarie 2021: 31 de ani de activitate sindicală SANITAS! Prima aniversare în stradă! De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare!
Dar autorităţile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical şi ale celui de asistenţă socială, să cerem în Piaţa Victoriei respectarea drepturilor membrilor noştri!
Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în faţa Guvernului, în numele colegilor noştri din spitale, din centre medicale şi medico – sociale, din instituţii de asistenţă socială.
Protestează pentru cei care luptă pentru vieţile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenţi în centrele de vaccinare sau sunt epuizaţi în centrele de asistenţă socială.
Oamenii aceştia au înţeles că profesiile pe care şi le-au ales presupun şi prezenţa în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; şi nu cer nimic în plus faţă de lege. Cerem doar să se respecte legea”, au scris reprezentanţii SANITAS pe pagina de socializare a Federaţiei.
Pentru ce protestea sindicaliştii.
Sindicaliştii cer aplicarea corectă a Legii 153/2017, cu respectarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 şi repararea inechităţilor generate de această lege faţă de categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistem, raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiţii de muncă – pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială.
După ce, luni după-amiază, senatorii PSD au cerut în Parlament demisia Ministrului Sănătății, în urmă tragediei de la spitalul Matei Balș în care 7 pacienți au murit arși, fostul primar al capitalei, Gabriela Firea e explicat de ce consideră că Vlad Voiculescu ar trebui să plece de la cârma ministerului pe care îl conduce.
„Senatorii social democrați au cerut acum câteva minute demisia ministrului sănătății, pentru incompetența și lipsă de umanitate.” a amintit Gabriela Firea luni pe pagina sa de Facebook, explicând că Vlad Voiculescu s-a lăudat în campanie că are soluții pentru toate problemele din sistemul medical.
„Actualul ministru nu poate fi considerat un începător lipsit de responsabilitate, pentru că a mai fost ministru în Guvernul Cioloș, se presupune că știe în detaliu problemele din sănătate, are soluții – așa s-a bătut cu cărămida în piept în campanie.
În plus, a preluat ștafeta de la un coleg din coaliția pierzătorilor #dedreaptaunitalaciolan, penelistul Tătaru, care a manageriat Sănătatea 1 an și 3 luni.
Demisia sau demiterea sunt singurele soluții onorabile, dacă PNL și USR – Plus mai au vreun pic de onorabilitate și de respect față de români.„