După ce Donald Trump devenea primul președinte din istoria SUA care este pus sub acuzare de două ori în timpul mandatului și Camera Reprezentanților decidea miercuri, pentru a doua oară, declanșarea procedurii de impeachment (punere sub acuzare) împotriva președintelui în exercițiu Donald Trump, în România, la aproape 24 de ore, unda de șoc îl lovea și pe Liviu Dragnea, deținutul politic, ciuca bătăilor și responsabilul pentru toate relele din țara asta, așa cum Trump începe să devină peste ocean!
Este înțelept să punem sub acuzare un fost lider politic chiar și așa indezirabil cum e Dragnea, că s-a întâlnit cu un Președinte în funcție, chiar și așa blamat și pus sub acuzare cum e Trump acum? Probabil că nu! Dar tentația pentru fabrica de dosare politice, numită DNA, e mult prea mare! Menționăm, că în SUA, lobby-ul este perfect legal și dezirabil.
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a fost citat azi la DNA pentru a fi pus sub acuzare pentru trafic de influență în dosarul vizitei din SUA la inaugurarea președintelui Donald Trump din ianuarie 2017. Dragnea a fost citat pentru ora 14.00, iar procurorii suspectează săvârșirea unei fapte de trafic de influență. Chiar dacă citarea era pentru ora 14.00, Dragnea a trebuit să mai aștepte încă 40 de minute, căci între timp, se ”stricase” imprimanta DNA-ului.
În dosar este vizat și Gheorghe Dimitrescu, consulul general al României la Bonn, ex-consilier al fostului deputat PSD, Florin Iordache.
Liderul PSD, Liviu Dragnea și fostul premier, Sorin Grindeanu, au participat la ceremonia de inaugurare în ianuarie 2017, la invitația lui Elliot Broidy, care la vremea respectivă era vice-președintele Comitetului prezidențial de inaugurare. Dragnea a făcut publice atunci câteva fotografii care îl arată dând mâna cu Trump, care era așezat la o masă din restaurantul hotelului său.
Cine e Elliot Broidy. A fost vicepreşedinte al Comitetului de strângere de fonduri pentru victoria candidatului la preşedinţia SUA, Donald Trump, și omul care l-a invitat pe liderul PSD Liviu Dragnea la ceremonia de învestire a preşedintelui american.
După participarea lui Dragnea la ceremonia de inaugurare, Elliot Broidy a fost acuzat în presa americană că s-a folosit de influența sa pe lângă președintele Trump în încercarea de a obține un contract de peste 200 de milioane de dolari în România, pentru compania sa Circinus, companie specializată în afaceri în industria militară și de securitate, care a semnat la data de 1 februarie un acord cu Romarm.
Întrebat în luna martie 2018 despre legăturile sale cu Broidy și acordul cu Romarm semnat de Circinus în România, care a implicat doua ministere, fostul lider PSD a răspuns: ”Eu n-am fost la cele doua ministere cu dl. Broidy, altcineva a fost. Am aflat din presă. Nu, n-are nici o legătură deplasarea mea în Statele Unite cu acele contracte. Eu zic că sunteți televiziuni serioase și investigați, o să ajungeți la adevăr.”
Broidy a fost preşedinte al fondului de investiţii Markstone Capital, însă a fost nevoit să îşi dea demisia în 2009, după ce a recunoscut că a dat mită 1 milion de dolari către oficiali ai statului New York şi către manageri ai fondurilor private de pensii.
Unul dintre investitorii Markstone Capital a fost miliardarul israelian, Benjamin Steinmetz, cunoscut în România drept unul dintre investitorii de la Roşia Montana, sponsor al campaniilor anti Soros, judecat în dosarul Ferma Băneasa.
Gheorghe Dimitrescu a fost consul la Strasbourg și consul general la New York. În 2016, numele său a apărut pe o listă publicată de site-ul stiripesurse.ro cu cei ajunși diplomați în MAE sau plecați la posturi în străinătate, fără concurs.
Stiripesurse.ro menționa următoarele: “Gheorghe Dimitrescu, consul la Strasbourg (afaceri economice și comerciale) cum scrie pe site, titulatură care nu există în MAE, fost consul general New York, fără concurs, cu trecut PSD și MAPN (fost doctor militar)”
Flux24 scria și că Dimitrescu a fost consul la New York în perioada guvernării Năstase și că, în 2003, a făcut oficiile în calitate de consul la căsătoria Elenei Udrea cu Dorin Cocos.
Cine e firma de lobby la care ar fi apelat Dimitrescu. Rise Project sa scris că firma americană de lobby politic, Madison and Company LLC- la care a apelat Gheorghe Dimitrescu pentru Liviu Dragnea – a lucrat și pentru premierul Adrian Năstase.
Potrivit Rise, plățile din contractul pentru Liviu Dragnea au fost efectuate în patru tranșe: iulie 2017 – 45.000, septembrie – 15.000, 6 octombrie – 30.000 și 10 octombrie 2017 – 10.000 de dolari. În total, 100 de mii de dolari.