Acasă Infrastructură PNL se laudă cu inaugurarea a 6 kilometri de autostradă

PNL se laudă cu inaugurarea a 6 kilometri de autostradă

0
0
1,055

Penibilul și disperarea e la ea acasă. Chiar dacă de această dată, nemaifiind campanie electorală, Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu au mai fost prezenți să taice panglici, Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, azi, darea în trafic a sectorului Predeal – Cristian din Autostrada Ploieşti – Braşov.

Astăzi vom da în trafic sectorul Predeal – Cristian din autostrada Ploieşti – Braşov, în lungime de 6,3 kilometri profilul de autostradă şi 3,7 kilometri profil de drum naţional cu patru benzi. Acest demers dă un semnal foarte clar că acest obiectiv este prioritar pentru guvernarea liberală şi totodată un angajament ferm că după 18 ani de dezbateri publice acest proiect are susţinere şi se află pe traiectoria ireversibilă a implementării. Cu aceşti 10 kilometri de autostradă guvernarea liberală încheie anul 2020 cu aproximativ 90 de kilometri de autostradă daţi în trafic într-un an dificil aşa cum ştim cu toţii, într-un an în care sistemele publice au fost grav afectate de criza sanitară, iar economia şi-a frânat creşterea„, a declarat Bode.

El a precizat că în acest an fost finalizaţi atâţia kilometri de autostradă cât fuseseră daţi în trafic în ultimii trei ani de către guvernele PSD.

Ministrul Lucian Bode a participat astăzi, 17 decembrie 2020, alături de reprezentanții conducerii CNAIR și ai autorităților locale, la deschiderea traficului pe lotul Râșnov – Cristian care este format din 6.3 km de drum în regim de autostradă și 3,6 km drum de legătură, la 4 benzi de circulație, conform unui comunicat.

În cadrul acestui obiectiv au fost realizate 2 pasaje pe autostradă, 3 pasaje peste autostradă, 1 pod pe drumul de legătură și 4 sensuri giratorii (intersecție cu DN73 (început autostradă), intersecție cu DJ112B (sfârșit autostradă – început drum legătură), intersecție cu DN73, intersecție cu DN73 (sfârșit drum de legătură).

Proiectul derulat de CNAIR SA are o valoare de 118.02 milioane lei fără TVA, conform comunicatului.

Ministrul Lucian Bode a subliniat faptul că, prin eforturile comune ale Ministerului, CNAIR și ale antreprenorului, lucrările pe acest tronson au fost finalizate cu aproximativ 9 luni înainte de termen.

Astăzi am dat în trafic sectorul Râșnov-Cristian din Autostrada Ploiești-Brașov, în lungime de 6,3 km profil de autostradă + 3,6 km profil DN cu 4 benzi, ceea ce reprezintă un semnal solid că acest obiectiv este prioritar pentru guvernarea liberală și, totodată, un angajament ferm, după 18 ani de dezbateri publice și bâlbâieli, că acest proiect are susținere și se află pe o traiectorie clară a implementării.

Lucrările la acest lot erau în noiembrie 2019 la un stadiu fizic de 10,5%, reușind prin implicarea antreprenorului si a responsabililor din CNAIR să ajungem azi să deschidem traficului acest sector de autostradă.

Am finalizat acest lot, asigurându-i finanțarea, astfel încât să se recupereze întârzierile înregistrate pe parcursul său în implementare, în acest sens anul acesta efectuându-se plăți de 87 mil lei, comparativ cu 30 mil lei in anul 2019.

În noiembrie 2019, am găsit întreg sectorul Ploiești- Brașov – blocat, fără strategie de abordare și fără sursă de finanțare.

În cele 12 luni de guvernare, am dat coerență proiectului care a fost aruncat în anul 2018 în aceeași formulă toxică de PPP, precum Autostrada Unirii -A8, un experiment eșuat după cel al procedurii de atribuire a contractului prin concesiune de lucrări publice, testat mulți ani la rând.

Am anulat această aberație procedurală și am transferat proiectul la CNAIR pentru a fi reluată implementarea, acolo unde îi este locul.

S-au pierdut 18 ani, timp în care am fi putut avea finalizat acest obiectiv. În tot acest timp irosit, am asistat la creșterea alarmantă a indicilor de trafic, de la an la an, pe cea mai aglomerată arteră rutieră din România- DN 1. Valorile traficului mediu zilnic anual pe DN1 au crescut cu 5% in ultimii trei ani, de la 28.838, in 2017, la 33.384, in 2020. Peste cinci ani, estimările arată că pe acest drum vor circula anual, în medie, 42.607 mașini.

Suntem conștienți că nu ne mai permitem bâlbe administrative in implementarea acestui proiect. De aceea încă de la preluarea mandatului am solicitat managementului CNAIR să trateze cu maximă seriozitate și profesionalism acest proiect care vine din urmă cu mari probleme pe care trebuie să le eliminăm, astfel încât să avem un proiect matur și cu documentații bine întocmite.

Cu acești 10 km de autostradă, pe care îi deschidem traficului, guvernarea liberală încheie anul 2020, cu aprox. 90 de km de autostradă dați in trafic.

Suntem cu toții conștienți că așteptările românilor sunt mult mai mari in ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport. Au trecut 30 de ani în care dacă exista un ritm susținut de construcție a rețelei de autostrăzi, am fi avut un număr de km cel puțin egal cu cel din țările învecinate.

Doresc să fac o singură comparație: am reușit în acest an să finalizăm un număr de km de autostradă aproape egal cu numărul de kilometri finalizați între 2017-2019 (96 km) de către fostele guvernări PSD. Nu este mulțumitor, dar este un semnal pe care l-am dat în acest an, că se poate să finalizezi obiective de infrastructură în condiții de criză, că se poate să finalizezi proiecte înainte de termen și in România (VO Bacău, VO Rădăuți), că se poate să te bați și să obții finanțare europeană pentru proiecte majore ( Sibiu-Pitești, VO Bacău).

Anul 2020 a fost cel mai bun an din ultimii 10 in ceea ce privește ritmul de contractare la nivelul CNAIR. Vorbim despre contracte încheiate de execuție autostrăzi, drumuri expres, drumuri naționale și VO în valoare de aprox. 10 mld de lei (2 mld euro), la care se adaugă proceduri de licitație lansate si validate de către ANAP în valoare de 25 mld lei (6 mld euro). Ca o comparație, anul 2011 a fost anul în care compania de drumuri a contractat lucrări de 1 mld de euro, în anul 2020 am atins un maxim istoric al ultimilor 10 ani, cu 8 mld de euro, de opt ori mai mult.

Aceasta este realitatea in ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport in România.

Am deblocat proiecte de infrastructură care de mulți ani erau ținute în sertarele companiei, unele dintre ele vitale pentru închiderea coridoarelor trans-europene de transport (Sibiu-Pitești, Autostrada Transilvania, Autostrada de centura București-A0)”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Încarcă mai mult
Load More In Infrastructură
Comments are closed.

Vezi Și

Stadiul lucrărilor pe A0, încep lucrările și la ultimul segment al autostrăzii de centură a Bucureștiului, a fost emisă autorizaţia de construire

Facebook 7 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Stadiul lucrărilor pe A0. Când vom p…