Pe principiul ”Gura păcătosului adevăr grăiește”, liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, a făcut marți, o ”gafă” de proporții intolerabile de la tribuna plenului din Parlament.
În timpul dezbaterii unui proiect de lege care viza măsurile privind epidemia de coronavirus, Roman a spus la microfon că speră ca în curând „să avem cât mai multe victime”.
”Mă bucur, domnule Arafat, ca ați ajuns la o înțelegere cu colegii dumneavoastră de minister și sper ca după ce această lege va fi promulgată în Monitorul Oficial, să și vedem în județe ca se întâmplă ceea ce v-ați propus prin acest proiect de lege și practic cu ajutorul dumneavoastră și al bunului Dumnezeu să avem cât mai multe victime și cât mai puține probleme, cât mai puține bâlbe din partea autorităților statului”, a declarat Florin Roman.
Gafă făcută de liderul deputaților PNL a fost făcută în timpul dezbaterii unui proiect de lege inițat de Guvern pe tema situaţiilor de urgenţă şi protecţiei civile.