Acasă Politic ”Reforma” lui Ciolacu se lasă cu demisii, Şerban Nicolae și Liviu Pleșoianu pleacă din PSD

”Reforma” lui Ciolacu se lasă cu demisii, Şerban Nicolae și Liviu Pleșoianu pleacă din PSD

0
0
1,024

Demisii cu răsunet în PSD, după ce au fost finalizate listele pentru alegerile parlamentare programate pentru 6 decembrie.. Acestea sunt numele grele care nu mai candidează la parlamentare, unii dintre ei foşti miniştri. printre aceştia Şerban Nicolae, Liviu Pop sau senatorul de Neamţ Dan Manoliu. De asemenea, şi Liviu Pleşoianu, Radu Preda sau Vlad Bontea.

Unii dintre membrii PSD care au pierdut susţinerea partidului şi nu mai candidează pentru un post de senator sau deputat au plecat din formaţiunea politică.

Şerban Nicolae, Liviu Pop, Liviu Pleşoainu şi Preda pleacă din PSD

În acelaşi timp, mai sunt şi alţi membri care sunt nemulţumiţi şi se află pe picior de plecare.

Decizia numele grele care au plecat din partid vine după ce, miercuri seară, au fost validate listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie şi au început să curgă nemulţumirile pe grupurile interne ale PSD, din rândurile celor care nu şi-au mai găsit un loc eligibil pe listă.

Unii dintre parlamentari deja au părăsit formaţiunea politică, iar alţii au spus că vor lua joi o decizie.

Şerban Nicolae demisionează din PSD, după 30 de ani: Refuz să accept inepția că partidul vrea să lupte cu pandemia aducând medici în Parlament

Senatorul PSD Șerban Nicolae a anunţat, joi, că demisionează din partid după aproape 30 de ani, iar decizia sa era de aşteptat după mesajul dat în urmă cu o zi, când nu s-a mai regăsit pe listele formaţiunii la alegerile parlamentare.

Astăzi am fost pus în fața celui mai greu moment din cariera mea politică. Acela de a-mi da demisia din partidul pe care, împreună cu alți colegi, l-am înființat in 1992.
Am pierdut multe competiții politice, cu precădere în interiorul propriului partid. Am pierdut și o competiție electorală pentru Parlament, iar pe alte trei le-am câștigat Niciodată nu mi-am pus problema să plec din partid în funcție de rezultatul competițiilor politice la care particip. De peste 23 de ani sunt avocat. Spre deosebire de alții, eu am o meserie. O profesie liberă, bazată pe concurență și valoare individuală. Nu am avut contracte cu autorități publice sau companii de stat. Niciodată nu am candidat la o funcție publică pentru a avea un loc de muncă.

Activitatea mea publică a fost transparentă și asumată. Cu bune și cu rele. Am cerut încredere și m-am lăsat judecat de cei cărora m-am adresat. Am inițiat și susținut legile care impuneau ca rezerva de aur a României să fie ținută în țară, ca participațiile statului în economie, mult diminuate în comparație cu celelate state ale Uniunii Europene, să nu fie înstrăinate, ca scoterea lemnului brut din țară să fie interzisă și sancționată ca infracțiune. Am susținut proiectele care vizau creșterea veniturilor, stimularea inițiativei private, stoparea exodului de forță de muncă și exploatrea resurselor naturale în interesul prioritar al României. Am propus și susținut măsuri prin care să fie împiedicate ingerințele nelegitime în actul de justiție, intimidarea magistraților și abuzurile judiciare. Am militat pentru legalitate și transparență. Zeci de legi și mii de texte normative au la bază ideile și munca mea.

Însă, maxima acuratețe în judecarea activității mele politice o dă reacția adversarilor politici, a celor care își doresc distrugerea PSD. Încrâncenarea, agresivitatea, minciunile (încă mai sunt cetățeni convinși că am fost cândva șofer!) și disperarea cu care am fost atacat și cu care s-a cerut conducerii partidului îndepărtarea mea din funcții și chiar din PSD arată clar de cine s-au temut aceștia cu adevărat. Cine le demască impostura, hoțiile și abuzurile. Fără îndoială, nu sunt singurul. Niciodată nu au reușit să mă înfrângă pe plan profesional, în confruntările de idei și în argumentație.
Colegii mei m-au desemnat printr-un vot consistent, după două tururi de scrutin și alegând între patru candidați, drept candidatul PSD la funcția de președinte al Senatului, încă din februarie. Las campionilor în intrigi interne bucuria de a justifica de ce au blocat procedura și au preferat impostura.

Am decis să candidez pentru un nou mandat de senator. Îi mulțumesc lui Dănuț Pop și colegilor săi din Partidul Ecologist Român pentru că mi-au oferit această posibilitate și au asigurat formalitățile necesare. Pe unii îi cunosc de mai mult timp și împreună am conceput proiectul prin care scoaterea din țară a lemnului brut să fie interzisă pentru zece ani și sancționată ca infracțiune. Nu sunt o vedetă politică și nici soluția-miracol. Sunt un om de echipă. De aceea, alături de colegii de la P.E.R. și în echipă cu Liviu Pleșoianu, cu transparență și onestitate ca întotdeauna vreau să ofer electoratului din București o alternativă politică de patriotism, legalitate, dreptate socială și viață sănătoasă. O alternativă la listele cu candidați „de import”, la cele cu „implant de celebrități” și la cele care se bazează pe atacul la sacii cu voturi.
Vreau ca România să fie un stat respectat, modern, european și dat ca bun exemplu, iar poporul român o națiune solidară, cu identitate, demnitate și viitor. Niciodată nu am gândit și nu am acționat altfel. Eu țin cu România!„, a scris Şerban Nicolae pe contul de Facebook.

Unii dintre membrii PSD care au pierdut susţinerea partidului şi nu mai candidează pentru un post de senator sau deputat au plecat din formaţiunea politică.

Și liviu Pleșoianu a anunțat pe pagina de facebook că pleacă din PSD;

Partidul în care am intrat în 2016 este exact opusul partidului din 2020! Din acest moment, drumurile noastre se despart. Iar cine mă cunoaște știe că, dacă ajung să iau hotărârea de a pleca de undeva, nu mă mai uit niciodată înapoi. PSD a fost preluat de călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează şi îşi inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri. Cine acceptă așa ceva – să fie sănătos! Eu nu accept!

Impostorilor și sforarilor nu am ce să le transmit. Colegilor rămași verticali şi oamenilor care ne-au votat în 2016 am însă multe să le spun în continuare! Cu ei chiar am de ce să vorbesc despre CURAJ şi despre PRINCIPII puse în practică!

…Pentru că am fost primul care, încă din luna decembrie 2016, imediat după alegeri, am spus că Iohannis ar trebui suspendat şi că, dacă acest lucru nu se întâmplă, va face tot ce ţine de el ca „să nu mai rămână piatră pe piatră în această ţară”. Exact această expresie am folosit-o. Multora li s-a părut exagerată, prea dură. …Apoi, s-a văzut că am avut perfectă dreptate!
…În data de 7 februarie 2017, în plină isterie naţională legată de „OUG 13”, am rămas în bancă, în Parlamentul României, unde am fost trimis prin VOTUL OAMENILOR, şi am protestat civilizat pe toata durata „discursului” plin de ură scrâşnită al Insului din Deal.
…Tot în acea perioadă, am insistat pe toate căile posibile ca PSD să le dea ocazia să se exprime public celor care nu cred într-un stat condus de oameni din spatele cortinei. Mi-am conceput şi un mesaj care să mă definească în tot ceea ce fac: „Lasă-i să lupte alături de tine pe cei care te-au ales să lupţi pentru ei!”…
…În aprilie 2017, m-am dus chiar în bârlogul… mamutului radioactiv. În plină dezbatere a Comisiei de la Veneţia, găzduită la Cotroceni, am vorbit în faţa tuturor despre încălcarea grosolană a Constituţiei României de către Insul-în-geacă-roşie, despre cum înţelege el să nu fie mediator, ci dezbinator şi instigator!
…În cadrul şedinţelor Comisiei de Anchetă din Parlament am adresat toate întrebările corecte, fără nicio ezitare, chiar dacă acolo se afla marele GEORGE MAIOR… Apoi, fără să cer vreun ajutor de la partid, m-am dus pe persoană fizică în faţa sediului central DNA, pentru a-i adresa distinsei KOVESI întrebarea de care tot fugea: „Ce aţi căutat acasă la Oprea în seara turului II al alegerilor prezidenţiale din 2009?”.
…Câteva săptămâni mai târziu, i-am adresat aceeaşi întrebare şi la Bruxelles, privind-o în ochi fără să clipesc şi întâlnindu-i toată URA de care e capabilă. Şi e capabilă de INUMAN de multă…
…Pentru înlăturarea lui Grindeanu am votat fără ezitare. DAR pentru numirea sa la ANCOM n-am mai votat câteva luni mai târziu, declarând că nu sunt BIPOLAR!
…Pentru înscăunarea lui Tudose n-am votat şi mă felicit în fiecare zi pentru asta!
…Am considerat important să lucrez la Legea ONG-urilor, deşi, aşa cum mă aşteptam, o puternică opoziţie a venit chiar dinspre propriul Guvern. Au urmat multe alte proiecte, precum cel privind limitarea mandatelor şefilor din servicii sau cel privind excluderea din magistratură a celor care au lucrat în echipe mixte, în baza protocoalelor secrete cu SRI.
…Bugetul pe 2018, de pildă, nu l-am votat, pentru că nu mi se pare normal să aloci bani în plus către instituţiile de forţă înainte de a le fi reformat cu adevărat.
…Acelor membri ai opoziţiei care confundă Parlamentul cu stadionul le-am ţinut piept cu propriile arme, pentru că n-am suportat să văd cum sunt efectiv HĂRŢUIŢI colegii mei în Parlamentul României de către o adunătură de roboţei cipaţi.
…Ambasadorilor şi ZEILOR de la Bruxelles le-am răspuns ferm şi argumentat de fiecare dată când au înţeles să ne bată cu linia peste degete, din reflexul de a ne considera copiii inadecvaţi ai Vestului.
…Am protestat cu portocale la Cotroceni, atunci când Insul Bizar a spus că nu știe și nu-l interesează nimic legat de abuzurile „unității de elită” DNA Ploiești.
…Am candidat la funcția de președinte PSD și am vorbit în cadrul acelui congres așa cum o fac mereu: perfect LIBER!

Multe ar mai fi de spus despre CURAJ, despre asumarea unei lupte împotriva Sistemului. Cert este că lucrurile sunt simple: ori ai CURAJ, ori n-ai, ori te lupţi, ori nu te lupţi, ori îţi asumi nişte principii, ori nu. Aşa că, fără a mă cocoţa pe vreun piedestal (sunt un om normal, cu calităţi şi defecte), chiar am multe de spus despre „curaj” şi despre „principii asumate”. Dacă aş fi gândit aşa cum din păcate mult prea mulţi gândesc în politica românească, nu m-aş fi expus şi mi-aş fi asigurat foarte uşor un locşor pufos şi relaxant…

Voi continua şi de acum înainte să vorbesc şi să acţionez doar sub impulsul lucrurilor în care cred, alături de ceilalţi oameni LIBERI! Fie să FIM!” a scris și Liviu Pleșoianu pe contul de facebook.

În acelaşi timp, mai sunt şi alţi membri care sunt nemulţumiţi şi se află pe picior de plecare.

Totodată, Şerban Nicolae şi Cătălin Rădulescu iau în calcul să candideze din partea Partidului Ecologist Român (PER) la alegerile parlamentare.


Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Ostașul lui Iohannis, Nicolae Ciucă, a demisionat de la șefia PNL: ”Dragi români, vă mulțumesc pentru încredere, demisionez din funcția de președinte al PNL”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ostașul lui Iohannis a demisionat de l…