Critic Media vă prezintă în timp real prezența la alegerile locale 2020. Sunt primele alegeri organizate în plină pandemie de coronavirus iar miza prezenței este una uriașă pentru partide și candidați, de ea depinzând legitimitatea aleșilor locali.
UPDATE 21:00 – Urnele s-au închis. Prezența finală la alegerile locale 2020 – 46,02%, mai mică față de 2016 – 48,44%. În București, prezența finală este de 36,92%, mai mare față de 2016 – 33,31%.
UPDATE 20:00 – 44,54% este prezența cu o oră înainte de închiderea urnelor, mai mică cu aproape două puncte procentuale față de 2016 – 46,24%. În Capitală este o prezență de 34,87%, cu peste patru puncte peste 2016 – 30,75%. Județele Giurgiu, Olt și Teleorman, în capul listei de prezență, la polul opus fiind Capitala, cu cea mai scăzută ieșire la urne din țară. În mediul urban au votat 3.756.773 persoane, iar în cel rural 4.392.429.
UPDATE 19:00 – Cu două ore înainte de închiderea urnelor 41,48% din români au votat, cu peste un punct procentual mai puțin față de 2016 – 42,93%. În Capitală se înregistrează o prezență de 31,86%, cu puțin peste patru puncte procentuale peste prezența din 2016 – 27,62%. Giurgiu, Olt și Teleorman sunt în fruntea prezenței, cu o ieșire la vot între 52-53%. Capitala, pe ultimul loc în continuare. În mediul urban au votat 3.463.712 persoane, iar în cel rural 4.125.875.
UPDATE 18:00 – 38,16% este prezența la vot la acest moment, cu puțin peste un punct procentual mai puțin față de 2016 – 39,17%. În Capitală, 29% din bucureșteni și-au exprimat dreptul la vot, cu patru puncte și jumătate mai mult față de 2016 – 24,62%. Județele Olt, Giurgiu și Teleorman, în capul listei de prezență, la polul opus fiind Capitala, cu cea mai scăzută ieșire la urne din țară. În mediul urban au votat 3.162.754 persoane, iar în cel rural 3.820.382.
UPDATE 17:00 – Prezența a ajuns la 34,58%, sensibil mai mică față de 2016 – 35,34%. În București, prezența este cu peste 4 procente mai mare față de 2016: 26,28% față de 22,17%. Județele Olt, Teleorman și Giurgiu rămân cele mai harnice – cu prezență între 43-44%, iar cea mai mică prezență se înregistrează în Capitală. În mediul urban au votat 2.860.648de români, iar în rural 3.467.209.
UPDATE 16:00 – 30,94% dintre români au votat până în acest moment, iar diferența față de alegerile din 2016 scade sub un punct procentual – 31,70%. În București se mărește ecartul față de 2016 – 23,73% față de 20,13%. Județele Olt, Giurgiu și Teleorman, în capul listei de prezență, la polul opus fiind Capitala, cu cea mai scăzută ieșire la urne din țară. În mediul urban au votat 2.573.870 persoane, iar în cel rural 3.088.184.
UPDATE 15:00 – 27,38% este prezența la vot după 8 ore de vot, cu un punct procentual mai puțin față de 2016 – 28,38%. În București, 21,20% din cetățeni au ieșit la vot, crescând diferența față de 2016 cu 3 puncte procentuale – 18,22%. În mediul urban au votat până în acest moment 2.300.988 cetățeni, iar în rural 2.709.368. Județele Olt, Giurgiu și Teleorman, în capul listei de prezență, la polul opus fiind Capitala, cu cea mai scăzută ieșire la urne din țară.
UPDATE 14:00 – Prezența a ajuns la 23,71%, față de 24,96% în 2016. În București se înregistrează o prezență de 18,41%, cu peste două puncte procentuale mai mult față de 2016 – 16,13%.
UPDATE 13:00 – Prezența a ajuns la 19,84%, la nivel național, față de 21,12% în 2016. În Capitală, 15,38% din cetățeni și-au exprimat dreptul de vot, cu aproape două puncte procentuale față de 2016 – 13,56%. Județele Olt, Teleorman și Giurgiu rămân cele mai harnice – cu prezență între 26-27%, iar cea mai mică prezență se înregistrează în Capitală – 15,38%. În mediul urban au votat 1.696.882 de români, iar în rural 1.934.696.
UPDATE 12:00 – Prezența la prânz, la nivel național, a ajuns la 15,69%, cu aproape un punct procentual mai mică față de 2016 – 16,53%. În ceea ce privește Capitala, 12,14% este prezența la vot, față de 10,40% în 2016. Teleorman, Olt și Giurgiu rămân cele mai harnice județe, cu o prezență între 21-22%, iar cele mai mici prezențe se înregistrează în Covasna (11,69%), București (12,14%) și Harghita (12,41%). În mediul urban au ieșit la vot 1.346.073 cetățeni, iar în cel rural 1.524.825 cetățeni.
UPDATE 11:00 – Prezența a ajuns la 11,53%, mai mică față de 2016, când s-a înregistrat 12,11%. La nivelul Capitalei, 8,95% dintre alegători s-au prezentat la urne, cu aproape două puncte mai mult față de 2016 – 7,22%. Cele mai harnice județe rămân Teleorman (16,94%), Olt (16,60%) și Giurgiu (16,32%), iar cele mai mici prezențe s-au înregistrat în Covasna (8,27%), Harghita (8,62%) și Municipiul București (8,95%). În mediul urban s-au prezentat 987.770 cetățeni la vot, iar în mediul rural 1.122.564 cetățeni.
UPDATE 10:00 – 7,64% este prezența la vot după trei ore de la deschiderea urnelor, sensibil mai mică față de 2016. În București s-a înregistrat 6,06% prezență, mai mare cu aproape două procente față de 2016 – 4,36%. Cele mai harnice județe rămân Teleorman (11,60%), Olt (11,40%) și Giurgiu (11,23%), iar cele mai mici prezențe se înregistrează în județele Covasna (5,01%), Harghita (5,14%) și Iași (5,99%). În mediul urban au votat 656.536 de persoane, iar în cel rural 741.820 persoane.
UPDATE 09:00 – Prezență de 4,31% după două ore de la deschiderea urnelor, egală cu cea din 2016 – 4,34%. La nivelul Capitalei, s-a înregistrat o prezență de 3,61%, mult peste prezența din 2016 – 2,20%. Cele mai harnice județe: Teleorman (6,71%), Olt (6,61%) și Giurgiu (6,58%). În urban au votat 375.878 persoane, iar în rural 413.603 persoane.
UPDATE 08:00 – Prezența la vot după o oră de la deschiderea urnelor a ajuns la 1,86% (341.261 votanți), sensibil egală cu cea înregistrată la alegerile locale din 2016 – 1,85%. Cele mai harnice județe au fost Giurgiu (2,79%), Olt (2,79%) și Teleorman (2,75%), iar cele mai mici prezențe se înregistrează în județele Harghita (0,93%), Covasna (1,10%) și Vaslui (1,36%). În urban au votat 167.434 de persoane iar în rural 173.827 de persoane.