Acasă Actualitate Comisiile din Parlament au adoptat majorarea pensiilor cu 40% și alte măsuri cu impact bugetar, PNL sare ca ars

Comisiile din Parlament au adoptat majorarea pensiilor cu 40% și alte măsuri cu impact bugetar, PNL sare ca ars

0
0
3,564

Parlamentarii din comisiile reunite de buget finanțe din Parlament au votat pentru majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 20 de voturi pentru. Votul a fost dat pentru abrogarea articolului din legea privind rectificarea bugetară în care se prevede majorarea cu doar 14% a pensiilor, în loc de 40%. Dacă forma adoptată în comisii trece și de votul din plenul reunit, pensiile trebuie majorate cu 40%. Liberalii nu au participat la ședința comisiei, singurul care a votat împotriva amendamentelor PSD fiind deputatul USR, Claudiu Năsui.

De asemenea, a fost abrogat amendamentul prin care creșterea salariilor profesorilor este amânată până în 2021. Și în cazul acestui amendament, dacă legea trece de votul din plen, programat săptămâna viitoare, intră în vigoare legea care prevede majorarea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020.

O altă modificare la legea bugetului de stat este alocarea unei sume de 400 de milioane de lei pentru programul Start Up Nation.

Nu în ultimul rând, în comisii au fost crescute cu 1,5 miliarde de lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale. Astfel, cuantumul prevăzut de guvern la 2,1 miliarde a fost majorat la 3,6 miliarde de lei.

Fostul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, a declarat în ședința comisiei că dacă Guvernul va crește salariul minim și va angaja 2 milioane de oameni vor putea susține creșterea pensiilor cu 40%.

Dragi colegi liberali, avem peste 2 milioane forță de muncă neocupată. Creați locuri de muncă. Vom avea contribuții mai mari. Creșteți și salariul minim și ultima soluție pe care noi PSD o dăm, recuperați arieratele care au crescut cu peste 10 miliarde în acest an. Sumele, deci, sunt asigurate. Votați acest amendament astfel încât părinții și bunicii noștri să se bucure de pensiile lor”, a spus Budăi.

Și fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici a interveni la dezbaterile din comisii.

Ca fost ministru de finanțe spun că se pot găsi resurse și această lege poate fi aplicată”, a declarat Teodorovici.

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a fost singurul parlamentar care a votat împotriva amendamentelor impuse de PSD, în condițiile în care liberalii nu au participat la ședință. Strategia PNL a fost să lipsească de la lucrările comisiei pentru a nu asigura cvorumul de ședință astfel încât să nu se țină comisia. Au lipsit și parlamentarii PMP și UDMR, însă în cele din urmă PSD a reușit să strângă suficienți parlamentari astfel încât să se desfășoare lucrările comisiei.

Nu cred că e un șoc pentru nimeni că toți economiștii din România consideră că impactul acesta este nesuportabil. Dacă ne uităm foarte puțin la cifre, avem deja un deficit de 4,7% în iulie și e preconizat să ajungă aproape de 10%. Țara aceasta nu o să poată plăti aceste pensii decât într-un singur mod, prin creșterea de taxe. Nicio țară din lume nu a crescut cu 40% de la o lună la alta fără să fi găsit o resursă de aur, de petrol. Ce se va întâmpla dacă legea va intra în vigoare: împrumuturi masive pe piețele interne sau externe. Acest amendament nu are cum să se transforme în ceva bun pentru România”, a declarat Năsui, la lucrările comisiei.

Bani în plus pentru Catedrala Mântuirii Neamului și pentru Camera Deputaților

Un alt amendament adoptat spune că ”plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.

Deputaţii şi senatorii au mai suplimentat bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.

Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Toate amendamentele adoptate au fost propuse de PSD.

Ședința de plen în care senatorii și deputații vor vota raportul comisiilor de specialitate este programată săptămâna viitoare.

PNL anunță că va ataca la CCR legea bugetului: PSD a dat foc României. Într-o singură ședință a angajat cheltuieli de 6,5% din PIB

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat într-un comunicat de presă că dacă legea privind rectificarea bugetară modificată de PSD va trece de votul parlamentarilor, PNL va ataca legea la Curtea Constituțională. Roman susține că prin amendamentele social democraților, printre care majorarea cu 40% a pensiilor și creșterea salariilor profesorilor, PSD „a dat foc României”, angajând cheltuieli de 65 de miliarde de lei.

Într-o singură ședința, cea reunită a comisiilor de buget-finanțe, din Camera Deputaților și Senat, un PSD ilegitim, dar încă numeros, a angajat cheltuieli în valoare de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB-ul național. (…) Tunul pe care PSD îl dă României lovește în siguranța fiecărui cetățean, pentru că azi PSD a dat foc României. Consecințele se vor vedea curând în evaluările agențiilor de rating. PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanțare, care pun în pericol stabilitatea economică a României. PSD, numele tău este iresponsabilitate!”, susține liderul deputaților PNL.

Roman a explicat și motivul pentru care liberalii au lipsit din comisiile în care PSD a modificat legea bugetului de stat.

Toate celelalte partide parlamentare (PNL, USR, UDMR, Pro România și minorități naționale) au boicotat spectacolul sinistru pus în scena de Marcel Ciolacu și compania. După eșecul moțiunii de cenzură, este a doua oară în doar o luna de zile, când PSD devine nefrecventabil pentru întreg Parlamentul. PSD nu ar fi putut obține cele 20 de voturi necesare unui raport de adoptare, fără “votul de aur” al proaspătului om de stânga, Varujan Vosganian”, a precizat Florin Roman.

Parlamentarii din comisiile reunite de buget finanțe au votat miercuri pentru majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 20 de voturi pentru și un singur vot împotrivă, cel al deputatului USR, Claudiu Năsui.

De asemenea, a fost abrogat amendamentul prin care creșterea salariilor profesorilor este amânată până în 2021. Și în cazul acestui amendament, dacă legea trece de votul din plen, programat săptămâna viitoare, intră în vigoare legea care prevede majorarea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020.

O altă modificare la legea bugetului de stat este alocarea unei sume de 400 de milioane de lei pentru programul Start Up Nation.

Nu în ultimul rând, în comisii au fost crescute cu 1,5 miliarde de lei sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale. Astfel, cuantumul prevăzut de guvern la 2,1 miliarde a fost majorat la 3,6 miliarde de lei.

Deputaţii şi senatorii au mai suplimentat bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, sursa de finanţare fiind Fondul de rezervă al Guvernului.

Printr-un alt amendament adoptat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei, în bugetul Camerei Deputaţilor, pentru a achiziţiona echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii.

Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Toate amendamentele adoptate au fost propuse de PSD.

Premierul Ludovic Orban a avut o ieșire nervoasă, la un eveniment electoral din Argeș, spunând că PSD, prin modificarea în Parlament a legii bugetului, “a băgat România în faliment” prin cheltuieli suplimentare iar, în aceste condiții, statul nu va mai putea să se împrumute. Liderul liberalilor a spus că Guvernul se va folosi de toate pârghiile legale pentru a nu permite această încărcare a bugetului, inclusiv posibilitatea elaborării unui alt proiect de rectificare.

Astăzi, PSD, în două ore, a băgat România în faliment. În comisiile de buget, finanțe, o majoritate PSD, de 20 de oameni care sunt aflați în delir, au generat cheltuieli de 6,3% din PIB prin amendamentele depuse la rectificarea bugetului și, în același timp, la propunerea marelui finanțist Orlando, a votat un alt amendament prin care România nu se mai poate împrumuta, pentru că au redus de la 47% la 40% din PIB nivelul maxim al datoriei publice.

Ăștia sunt demenți! Dacă nu se trezește Parlamentul și nu blochează acest raport de-a dreptul imbecil, care este împotriva României, România riscă să fie retrogradată de toate agențiile de rating, să nu mai aibă capacitate să facă față plăților.

Ne vom lupta să nu fie adoptat raportul în plen. Le mulțumesc partenerilor din USR PLUS, PMP, UDMR, grupul minorităților, care nu au participat la acest masacru al finanțelor publice românești care s-a petrecut azi în Comisia de Buget.

Vom solicita retrimiterea la comisie, pentru refacerea raportului. În cazul în care va fi adoptat, îl vom ataca la CCR, și vom modifica aceste prevederi.

România n-are nevoie de dușmani externi, pentru că are cel mai periculos dușman, care este PSD.

Vom folosi toate instrumentele constituționale și legale pe care le avem la dispoziție, inclusiv o nouă rectificare, ca să fiu foarte limpede”, a afirmat Orban.

Dacă votul de miercuri pe rectificarea bugetară s-ar aplica, acest lucru ar „costa” peste 6% din Produsul Intern Brut al României”, a afirmat miercuri și preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 182 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…