Da știm, România turistică e frumoasă, păcat că e și locuită de mulți ipocriți care își doresc doar din gură o ”Românie ca afară” dar tot ei sunt cei care aruncă hârtii și scuipă cojile de la semințe pe jos. Dar totuși, turist în România anului 2020 pare o aventură imposibilă.
Nu, nu ne-am făcut rezervare pe niciunde, nu știam când și dacă vom putea ieși, nu știam ce urmează să se întâmple și ce măsuri restrictive vor mai născoci actualii guvernanți, așa că am ales pur și simplu să ne lăsăm luați prin surprindere și așa a și fost.
Am ales un traseu turistic pe care îl mai făcusem în urmă cu 8 ani…Arad, Oravița, Moldova Nouă, Dubova, Mraconia, Eșelnița, Orșova, Herculane, Cheile Nerei, Reșița și înapoi la Arad, practic o buclă.
În 2012, bucata Moldova Nouă Dubova, era un dezastru din punct de vedere al infrastructurii rutiere, cu greu reușeai să înaintezi printre gropile, văluririle din asfalt și pietrele căzute de pe versanți. Acum infrastructura rutieră, cam 90 de Km au fost reabilitați, versanții securizați și ranforsați, drumul nu mai e blocat de bolovani.
De la Mraconia la Orșova, lucrurile din punctul de vedere al infrastructurii rutiere, din păcate încă trenează și se deteriorează văzând cu ochii pe zi ce trece și asta în ciuda faptului că zona cazanelor Dunării, zona clisurii, a cunoscut un bum de notorietate și aflux de turiști, din ce în ce mai mulți în ultimii 8 ani, lucrurile încă stau pe loc, din loc în loc câte un sens de mers este blocat din cauza alunecărilor de teren și acolo se fac ambuteiaje.
În 2012, în zonă Mănăstirii Mraconia și a chipului lui Decebal, nu erau nici comercianți de suveniruri, nici terase care servesc mici, cârnăciori și băuturi direct de pe pe marginea drumului, nici debarcaderele de unde acum se fac croaziere cu baraca pe Dunăre și pe brațul Mraconia și nu era nici mizeria, carambolul mașinilor care încearcă cu disperare să mai scoată încă un loc de parcare cât mai aproape de obiectivele turistice, nu erau nici tomberoanele sufocate de deșeuri și care probabil nu sunt preluate cu săptămânile, astfel încât gunoiul care nu mai încape în ele, se revarsă în rigolele de conectare a apelor pluviale de pe margini.
Nu erau nici grăniceri și poliție scoasă să gestioneze toată nebunia, în haine negre și cu mască în soarele torid de sfârșit de August, la 42 de grade.
Era o zonă liniștită, curată, unde natura încă stăpânea locul. Unde opreai, admirai, făceai o poză și plecai mai departe. Comercialul, kitchs-ul și îmbulzeala au luat locul firescului. Praf, fum de mici, clacsoane iritate, diverși racolatori de clienți, totul pare mai mult a târg decât a obiectiv turistic.
Eram aproape siguri că ne va fi aproape imposibil ca să găsim un loc de cazare la multele pensiuni și hoteluri din zonă, apărute ca ciupercile după ploaie în ultimii 10 ani, odată cu afluxul de turiști, încât stai și te întrebi…ce a fost prima dată, turistul sau pensiunea?!
Dar nu credeam că va fi și imposibil să găsești un loc la o terasă sau la un Restaurant ca să mănânci decent o ciorbă. Și asta pentru că s-a întâmplat următorul fenomen: multe unități hoteliere, pensiuni, etc, tot ce ține de sectorul Horeca, odată cu noile măsuri aberante și falimentare impuse, au gâtuit practic capacitatea zonei de a prelua puhoiul de turiști ieșiți să profite de ultimele weekend-uri de vară și speriați de ideea că vine toamna și că vor fi din nou blocați în case într-o lungă perioadă de urgență.
Multe Hoteluri Restaurant care în mod normal și-ar fi întâmpinat vizitatorii și în incintele închise, cu aer condiționat, acum nu mai au voie să facă asta. Cei ce au și terase, au fost obligați să își depărteze mesele, să respecte măsurile impuse de ”autorități”, astfel, acolo unde în mod normal erau preluați 100 de clienți, acum probabil că mai sunt preluați 25. Ceilalți 75 ori pleacă flămânzi, ori ajung să mănânce snack-uri prin benzinăriile din apropiere.
Asta urma să pățim și noi. Din 20 de Hoteluri Restaurant unde am oprit, nu doar că nu se mai putea pune problema de cazare nici măcat la supra preț, ci nici de servire la terasă, totul fiind ocupat la capacitatea maximă impusă de niște legi inepte și falimentare și de niște guvernanți depășiți de situație.
În ciuda frumuseților naturale de care se bucură țara noastră, am descoperit o Românie tristă, debusolată, sufocată dezolantă și forțată să supraviețuiască. Putem doar să sperăm într-un 2021 unde nu doar să bâjbâim și să supraviețuim turistic!
