Acasă Justiție Consiliul Legislativ a avizat negativ ordonanța de urgență a guvernului privind amânarea dublării alocațiilor

Consiliul Legislativ a avizat negativ ordonanța de urgență a guvernului privind amânarea dublării alocațiilor

0
1
564

Consiliul Legislativ a avizat negativ ordonanța de urgență a guvernului privind amânarea dublării alocațiilor. În avizul de opt pagini, Consiliul Legislativ arată că actul normativ încalcă legea fundamentală în mai multe privințe, prin lipsa fundamentării, prin încălcarea unor drepturi fundamentale, prin încălcarea separației puterilor în stat.

Avizul negativ al Consiliului Legislativ amintește și de avizul cu observații al Ministerului Justiției, unde sunt invocate o serie de vicii de neconstituționalitate ale actului normativ.

Ordonanţa privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Începând din luna septembrie, alocaţiile vor creşte cu 20%.

În luna septembrie, alocaţiile vor creşte după următorul model:

– De la 156 lei la 185 lei pentru copiii între 2 şi 18 ani

– De la 311 lei la 369 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani

De altfel, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a explicat majorările: „Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta şi cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creştere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creşteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, şi la fel în 2022”.

Copiii vor primi alocaţii până la finalul lui 2022 după cum urmează:

– 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap

– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsî între 2 ani şi 18 ani.

Marcel Ciolacu a lansat un nou atac violent împotriva Cabinetului Orban, pe tema dublării alocaţiilor pentru copii. „Românii trebuie să ştie că bani sunt, dar doar pentru furturile acestui Guvern de hoţi şi incompetenţi!”, susţine Ciolacu.

Inconştienţilor! Guvernanţi fără scrupule, care treceţi cu tancul peste lege şi Constituţie! Cât mai aveţi de gând să vă bateţi joc de copiii ţării?!

Tot PSD e de vină că Ministerul Justiţiei şi Consiliul Legislativ v-au spus clar că aţi dat o ordonanţă vădit neconstituţionala prin care anulaţi practic dublarea alocaţiilor copiilor?! Ia întrebaţi-l pe proaspătul candidat PNL, care a semnat în numele ministrului Justiţiei dacă a trecut între timp la PSD?!

Daţi ordonanţe neconstituţionale şi apoi ameninţaţi că nu mai plătiţi alocaţiile dacă Parlamentul nu votează mizeriile voastre în afara legii! Ăştia sunteţi!

PSD nu se dă niciun milimetru înapoi. Vom continua să punem presiune pe acest guvern eşuat pentru că legile votate de Parlament şi promulgate de preşedintele Iohannis să fie puse în practică.

Iar PNL şi Guvernul lor de cinici trebuie să înţeleagă că dublarea alocaţiilor nu e un moft, ci o necesitate. Că nu poţi să dublezi cu 20%. Românii trebuie să ştie că bani sunt, dar doar pentru furturile acestui Guvern de hoţi şi incompetenţi!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violetă Alexandru, a propus guvernului, săptămâna trecută, un proiect de ordonanţă pentru dublarea etapizată a alocaţiilor pentru copii, prima majorare, de 20%, urmând să fie făcută în septembrie, pentru luna august.

Încarcă mai mult
Load More In Justiție
Comments are closed.

Vezi Și

Cu 24 de ore înainte de alegeri, folosind aceeași unealtă a sensibilizării, AUR țipă că, se ”pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”

Facebook 37 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Cu 24 de ore înainte de alegeri, fo…