Tot ce auzim de la actualul guvern PNL în ultimele mai bine de 4 luni, e ”vom face, vom da, vom implementa, ne vom organiza, avem situația sub control” și în principiu PSD e de vină pentru incompetența și impotența noastră dilie și stalinistă…România se afundă pe zi ce trece în abisul pandemiei ”liberale” și noi ne felicităm cât suntem de minunați. ”Guvernul competent” huh? Nu vă e rușine? Evident nu!
Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate devine obligatorie în tot mai multe judeţe din România, după ce Guvernul a împuternicit comitetele judeţene pentru stiuaţii de urgenţă să decidă când şi unde se vor aplica noile restricţii în perioada următoare.
Până acum, masca devine obligatorie şi în aer liber, în majoritatea cazurilor de la 1 august, în următoarele judeţe: Arad, Argeş, Dâmboviţa, Galaţi, Timișoara, Braşov, Vâlcea, Iaşi, Călăraşi, Prahova, Buzău, Constanţa şi Vrancea.
Primarii, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, sunt cei care stabilesc exact locurile în care masca va deveni obligatorie. Astfel, dacă mergi la mare în acest weekend, să ştii că vei obligat să porţi mască pe faleză sau în zonele de promenadă, în toate staţiunile de pe litoral, între orele 18:00 şi 24:00.
Nici la munte nu vei scăpa de masca facială. Şi la Braşov, începând de mâine, masca va fi obligatorie în pieţe şi târguri, dar şi pe străzile circulate intens de pietoni. Măsura ar putea fi impusă, de la începutul săptămânii viitoare, şi în Centrul Vechi din Bucureşti. O decizie în acest sens va fi luată luni, în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.