Acasă Actualitate Ipocritul ”suveranist” Georgescu, care ne spunea că nu avem nevoie de doctori, a ales să se opereze, pentru o problemă la menisc, într-o clinică din Germania

Ipocritul ”suveranist” Georgescu, care ne spunea că nu avem nevoie de doctori, a ales să se opereze, pentru o problemă la menisc, într-o clinică din Germania

0
0
282

Unde a mers să se opereze Călin Georgescu pentru o banală intervenție la genunchi

Călin Georgescu, un ipocrit bizar cunoscut pentru discursurile sale naționaliste și pentru viziunea fermă asupra „suveranității” României, s-ar fi operat recent într-un spital din străinătate.

Deși s-a exprimat în nenumărate rânduri despre faptul că România dispune de toate resursele necesare și nu trebuie să depindă de ajutorul străin, Georgescu a ales să se opereze, pentru o problemă la menisc, într-o clinică din Germania.

Candidatul a participat, sâmbătă, în cârje la un protest în Piața Constituției din București, unde s-a cerut reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Pe lângă această manifestație, au fost amplasate și standuri pentru strângerea semnăturilor necesare candidaturii lui Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025.

Când jurnalista Anca Alexandrescu l-a întrebat despre starea sa de sănătate, acesta a confirmat că a suferit o intervenție chirurgicală la menisc, explicând că piciorul său „nu mai funcționa”. Conform surselor de la România TV, intervenția a fost realizată într-o clinică din Germania, ceea ce ridică un semn de întrebare cu privire la coerența liderului naționalist, care, în ciuda promovării unui discurs suveranist, a ales să își trateze afecțiunea în afara țării.

Călin Georgescu nu credee în medicină: ”Cum poate să știe un doctor mai bine ca mine ce am eu”.

Călin Georgescu nu crede în medicină. Călin Georgescu neagă știința care stă la baza evoluției umane și susține că medicina a fost inventată ca un instrument al fricii. „Cum poate să știe un doctor mai bine ca mine ce am eu, dacă îi spun ce mă doare?”

Într-o înregistrare virală pe rețelele de socializare, din 2016, Călin Georgescu neagă vehement medicina și pe doctorii care fac 6 ani de facultate, plus alți până la 7 de rezidențiat, plus alți zeci de ani de specializare, afirmând că nimeni nu știe mai bine ca el ce îl doare, chiar dacă o spune în fața unui medic.

„Lăsați-vă purtați în această energie a Universului și veți fi surprinși de câtă abundență vine peste voi. Dacă nu ai încredere în natură… atunci asta e problema. Omul, prin poziția sa bipedă este legătura între mama AND și tatăl Ceresc. Asta e toată ideea. Prin noi curge energia Universului și nu o înțelegem pentru că ne este frică că pierdem ceva… și așa a fost scrisă toată societatea.

Astăzi este peste tot…Frica că nu facem ce ne spune doctorul ce e bine..Gândiți-vă simplu… Cum poate să știe un doctor, om fiind…eu mă duc în fața lui și îi spun că sufăr de ceva..”mă doare asta”. Cum poate să știe omul ăla mai bine decât mine?! N-are cum! Medicina a fost inventată special pentru frică!”, spune Călin Georgescu.

Protestul în sine a fost marcat și de o serie de informații false care au circulat în spațiul public. Una dintre cele mai răspândite acuzații a fost că forțele de ordine ar fi blocat autocarele cu protestatari care se îndreptau spre București. Inspectoratul General al Poliției Române a negat aceste afirmații, clarificând că nu au fost instituite filtre de control și că intervențiile poliției au fost în totală conformitate cu legea. De asemenea, Jandarmeria Română a respins speculațiile conform cărora ar fi legitimat persoane pentru a le intimida, explicând că verificările făcute au fost motivate exclusiv de siguranța participanților.

Situație ridică, însă, întrebări mai ample despre contradicțiile lui Georgescu. În timp ce se prezintă ca un mare apărător al suveranității naționale, criticând influențele externe asupra României, atunci când vine vorba de propria sănătate, el nu ezită să apeleze la serviciile medicale din afara țării.

Miting de imagine cu pretext pentru strângerea de semnături, ”victima” Călin Georgescu, și-a făcut apariția în cârje flancat de gărzile de corp care i-au croit un culoar de securitate.

Călin Georgescu a ajuns, sâmbătă, în cârje, în Piaţa Constituţiei, unde s-au adunat susţinătorii săi. ”O mică intervenţie la genunchi, dar e în regulă”, a explicat el.

Călin Georgescu a ajuns la ora 11.00 printre oamenii pe care i-a chemat la protest, în cârje. Georgescu a spus că e important că ”poporul român s-a trezit în conștiință”. Referitor la vizita peședintelui interimar al României pe care a făcut-o la omologul francez, Georgescu i-a numit Ilie Soros Bolojan și Emmanuel Soros Macron.

Călin Georgescu a venit în cârje în Piața Constituției, printre susținătorii săi. Se pare că acesta ar fi suferit o operație minoră, în Germania. ”Cel mai important este că poporul român s-a trezit în conștiință. România este reprezentată doar de vocea poporului român.

Reluarea turului 2 este singura opțiune. Turul 2 înapoi, a spus și administrația Trump-Vance, este un semnal să revenim toți la valori autentice internaționale, democratice, este un semnal precis și clar dat de vicepreședintele Vance și cu siguranță o să vină și din partea președintelui Trump, cât de curând. Vă iubesc pe toți, sa fiti curajosi si sa fim un popor demn. Va promit solemn ca va fi un popor de oameni liber. Destinul și drepturile națiunilor române sunt veșnice”, a declarat Georgescu din mijlocul mulțimii.

”Am avut o mică intervenţie la genunchi, dar e în regulă”, a explicat Călin Georgescu.

El a cerut din nou ca alegerile prezidenţiale să fie reluate cu organizarea turului doi.

”Singura opţiune, nu există alta. Suntem pregătiţi pentru reluarea turului 2. A spus-o şi administraţia Trump-Vance”, adaugă el.

Puțin înainte de ora 12.00, acesta a părăsit Piața Constituției în mașină. O parte dintre manifestanți au plecat în marș spre Piața Victoriei, în vreme ce alții au rămas în Piața Constituției.

Referitor la vizita peședintelui interimar al României pe care a făcut-o la omologul francez, Georgescu i-a numit Ilie Soros Bolojan și Emmanuel Soros Macron.

”Dacă înțelegem că ăsta e numele corect, înțelegem că s-a dus (Ilie Bolojan – n.r.) în familie, în familia Soros, care de fapt a distrus această lume, nu doar România, iar mesajul președintelui Trump și a vicepreședintelui Vance sunt foarte clare,

Ceea ce s-a întâmplat cu rețeaua Soros, cum de fapt am declarat și eu, va fi total interzisă în România. Este grav ce se întâmplă la nivel mondial, iar ce a făcut președintele interimar este problema lor – un act de disperare totală. Nu mai știu ce să mai facă”, a afirmat Georgescu

”Reluarea turului 2 este singura opțiune. Turul 2 înapoi – l-a spus și administrația Trump – Vance. Este un semnal să revenim toți la valori autentice internaționale, democratice, e un semnal precis și clar dat de vicepreședintele Vance și cu siguranță o să vină și din partea președintelui Trump, cât de curând”, a mai spus Călin Georgescu.

”Un semnal o să vină și din partea președintelui Trump, cât de curând”

”Cel mai important este că poporul român s-a trezit în conștiință”, a declarat Călin Georgescu, care a fost luat cu asalt de către mulțimea de susținători. ”Atâta pot atâta fac, e problema lor”, a spus, referindu-se la judecătorii CCR, pe care în trecut îi amenințase direct pentru anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Constituţie, la îndemnul său.

AUR a anunțat că a strâns cele 200.000 de semnături necesare pentru candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai.

Câteva mii de susținători ai politicianului pro-rus Călin Georgescu au venit sâmbătă dimineață, în Piața Constituției din București, la o manifestație de contestare a alegerilor prezidențiale. Evenimentul a fost organizat și pentru a strânge semnături cu privire la o nouă candidatură, la alegerile din mai.

Oamenii au fost chemați la manifestație de Călin Georgescu, prin mai multe apeluri ale sale din ultimele zile, pentru a cere reluarea turului II al alegerilor prezidențiale anulate de CCR, în care el s-a clasat pe primul loc.

De atunci, politicianul pro-rus Călin Georgescu și partidul AUR, condus de George Simion, au organizat mai multe proteste prin care au cerut reluarea alegerilor începând cu turul II.

Alegerile din decembrie au fost anulate după declasificarea unor rapoarte ale serviciilor de informații, potrivit cărora au fost mai multe nereguli care au afectat întreg procesul electoral.

De exemplu, spune unul dintre rapoarte, 25.000 de conturi de TikTok s-au activat cu două săptămâni înainte de turul I și i-au crescut numărul vizualizărilor pe rețeaua socială folosită de circa 8-9 milioane de români.

Campania ar fi fost atât de bine orchestrată încât Georgescu a ajuns pe locul 9 în clasamentul vizualizărilor la nivel mondial, conform acelorași rapoarte desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Călin Georgescu a raportat 0 venituri și cheltuieli, iar din acest motiv Fiscul investighează finanțarea campaniei.

Serviciile de informații și autoritățile românești au acuzat interferențe ale unui actor statal și un război hibrid de amploare al Rusiei.

Susținători ai politicianului pro-rus Călin Georgescu afișează bannere la manifestația din Piața Constituției, București, 22 februarie 2025.
La evenimentul de sâmbătă sunt strânse semnături pentru o nouă candidatură a lui Călin Georgescu.

El a fost prezent la eveniment pentru aproximativ 30 de minute, în cârje, și a fost protejat de bodyguarzii săi, foști soldați în Legiunea Străină. ”O mică intervenție la genunchi”, a spus Georgescu, fără să dea alte detalii.

”Gata, oameni buni, a venit președintele nostru iubit”, a spus unul dintre manifestanți atunci când politicianul a ajuns la eveniment.

O femeie i-a îndemnat pe jandarmi să se alăture manifestației: ”Pe vremea lui Ceaușescu era o onoare să porți uniforma militară”. ”N-am mai văzut un om așa de iubit niciodată în istoria țării. Dumnezeu ni l-a dat”, a mai spus ea.

Cele câteva mii de persoane – unele cu steaguri ale partidelor AUR și POT – au scandat ”Turul 2 înapoi”, ”Georgescu președinte”, ”Jos Guvernul”, ”CCR, o mizerie”, ”Libertate” și ”Jandarmeria apără hoția”.

Adunarea din Piaţa Constituţiei este autorizată să aibă loc între orele 10:00 și 19:00, însă o parte dintre manifestanți au plecat în marș pe străzile din jur și s-au întors în fața Parlamentului.

În jurul orei 13:00, o parte dintre manifestanți au plecat în marș spre sediul Guvernului. Au ajuns după circa o oră și s-au alăturat primului grup care plecase din Piața Constituției și celorlalți susținători care protestau deja acolo.

Jandarmeria a monitorizat acţiunea şi precizează că au legitimat persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase ”în scopul prevenirii introducerii în rândul manifestanţilor a unor obiecte / substanţe interzise sau periculoase ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunării publice”.

”Subliniem faptul că aplicarea măsurilor legale nu reprezintă o formă de intimidare sau de constrângere pentru nicio persoană care respectă legea. Reamintim faptul că la proteste similare au fost identificate persoane care au avut asupra lor cuţite, bricege, materiale pirotehnice şi substanţe interzise de lege la astfel de activităţi”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

Ulterior, jandarmii au anunțat că au găsit un briceag la o persoană care participa la miting. Asupra unei alte persoane a fost găsit un spray iritant-lacrimogen. Jandarmii au întocmit actele de urmărire penală pentru portul/folosirea fără drept de obiecte periculoase, conform articolului 372 din Codul Penal.

La un ”televiziunea poporului” au fost făcute afirmații conform cărora Jandarmeria Română a furnizat cifre referitoare la numărul de participanți la adunarea publică de sâmbătă, din Piața Constituției.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a dezmințit aceste informații.

”Dezmințim categoric aceste informații și precizăm faptul că Jandarmeria Română nu efectuează estimări cu caracter public privind numărul participanților la mitinguri, proteste sau alte adunări publice. Jandarmeria realizează doar estimări și evaluări operative, exclusiv pentru adaptarea capacității de răspuns într-un mod flexibil și adecvat situației operative din teren, având ca scop menținerea ordinii publice și protejarea participanților. Subliniem că orice estimare de uz intern, dacă ar deveni publică, ar putea fi speculată sau reinterpretată în mod eronat, creând percepția că Jandarmeria favorizează sau dezavantajează una dintre părțile implicate”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.



Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Dacă nu intră în cursă Simion, Becali hotărât să demisioneze din AUR și să candideze independent: ”Ca să nu câștige Georgescu, poate să distrugă România”

Facebook 490 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Dacă nu intră în cursă Simion, Bec…