După întâlnirea Nicușor Dan – Elena Lasconi, au stabilit ”neconvenabil” că, vor rămâne amândoi în cursa prezidențială: ”Poate ajungem amândoi în turul doi”.
Nicușor Dan, după ce s-a chinuit 2 ore să o convingă pe Elena Lasconi să se retragă: V-am spus să nu aveți mari așteptări. Nicuşor Dan: ”Eu voi rămâne în cursă chiar dacă Elena Lasconi nu se va retrage.”
Nicuşor Dan a declarat la ieşire de la negocierile cu Elena Lasconi că va rămâne în cursa prezidenţială, chiar dacă şefa USR nu va face un pas înapoi. Primarul Capitalei spune că a adus în discuţie şi sondajele, în care este mai bine plasat ca Elena Lasconi.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-a întâlnit miercuri cu lidera USR, Elena Lasconi, și au discutat timp de două ore, în special despre candidaturile lor la alegerile prezidențiale. Deși a încercat să o convingă să se retragă din cursa prezidențială, Nicușor Dan nu a reușit să facă acest lucru. ”V-am spus încă de ieri să nu aveți mari așteptări după această discuție”, a spus edilul.
”Am discutat pe mai multe subiecte. Un subiect au fost, evident, alegerile prezidențiale și modul în care vedem fiecare săptămânile următoare. Un subiect a fost consiliul general și rolul pe care o să îl aibă USR în noua administrație. Un alt subiect a fost cel de ieri, cum facem ca ce au spus bucureștenii la referendum în ceea ce privește finanțele Bucureștiului să fie transpus”, a declarat Nicușor Dan după ce a iești de la discuțiile cu Elena Lasconi.
„Am avut o discuţie cu privire la alegerile prezidenţiale, să nu aveţi mari aşteptări pentru această discuţie. Am discutat şi despre sondaje. Este o decizie pe care am luat-o după ce am văzut sondajele, discuţia este cun să optimizăm, am văzut situaţia României, m-am gândit dacă sunt potrivit şi m-am confirmat cu un sondaj, astfel încât să nu încurc”, a declarat Nicuşor Dan, la ieşirea de la negocieri.
Întrebat dacă și-au cerut reciproc să se retragă din cursa prezidențială, Nicușor Dan a răspuns: ”Am avut o discuție cu privire la alegerile prezidențiale. V-am spus încă de ieri să nu aveți mari așteptări după această discuție pentru că este o perioadă în care fiecare dintre noi face campanie, încă nu au venit sondajele”.
Edilul a explicat apoi cum a luat decizia de a candida.
”Este o decizie pe care am luat-o după ce am văzut sondajele, adică discuția este cum să optimizăm astfel încât șansele unui candidat pro-occidental să fie cele mai bune pentru turul doi. Am văzut situația României, m-am gândit dacă sunt sau nu util în această poziție pentru schimbările de care România are nevoie și m-am confirmat cu un sondaj astfel încât să nu încurc. Acesta a fost modul în care am luat decizia.
Noi avem alegeri în două tururi. În acest moment, este foarte, foarte puțin probabil ca în turul doi să fie doi candidați izolaționiști. În această ecuație în care suntem, e liber la candidaturi pe partea pro-occidentală”, a explicat Nicușor Dan.
Întrebat dacă există și riscul de a fragmenta votul și nici el, nici Elena Lasconi să nu ajungă în turul al doilea, acesta a răspuns: ”Bineînțeles că există și riscul ăsta, dar pentru moment, campania abia începe”.
”Eu vorbesc pentru mine și eu voi rămâne în cursă”, a subliniat Nicușor Dan.
Elena Lasconi: ”Nici așa-zisul candidat al forțelor pro-europene, Crin Antonescu, nu este o soluție pentru România. După întâlnirea cu Nicușor Dan, Elena Lasconi spune că rămâne în cursa pentru prezidențiale: ”Poate ajungem amândoi în turul doi”.
”Cred cu toată ființa mea că nici așa-zisul candidat al forțelor pro-europene, Crin Antonescu, nu este o soluție pentru România. Poate că ați uitat, eu nu. Aduceți-vă aminte de lovitura de stat din 2012. Aduceți-vă aminte când acest om, împreună cu Victor Ponta au avut puterea și au călcat în picioare instituțiile statului. Așa că, pentru că iubesc țara asta și pentru că iubesc democrația, eu încurajez oamenii de bună credință din țara asta să intre în politică, să facă politică. Și da, îl încurajez și pe Nicușor Dan să o facă și poate că în turul doi, de ce să nu ajungem amândoi și să fie o întrecere, ca să spun așa, corectă.
Pe de altă parte, USR este pregătit să înceapă campania de semnături, deși cred că ar trebui amendată ordonanța și ar trebui luate în considerare semnăturile care deja sunt în arhive, care deja au fost predate încă din vara anului trecut. Noi suntem pregătiți, colegii mei abia așteaptă. Am vorbit cu foarte mulți colegi de-ai mei și cu membrii din biroul național. Suntem pregătiți de campanie.
Să nu uităm că a fost o campanie foarte grea, într-un context foarte greu, iar decența și responsabilitatea mă determină să merg în continuare, pentru că în saci există peste 1.700.000 de buletine care au pus ștampila în dreptul numelui meu și vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au făcut asta.
Poate că mulți dintre români nu m-au plăcut neapărat pe mine, dar au considerat că sunt o opțiune mai bună decât ceilalți contracandidați. Poate că mulți au votat tactic și vreau să le mulțumesc și cred că într-un fel am răsplătit încrederea acordată prin vot pentru că am ajuns în turul doi”, a spus Elena Lasconi.
Drulă: Nu înțeleg complet această candidatură a lui Nicușor Dan. Avea altă treabă, să conducă Bucureștiul
Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat, miercuri, în contextul întâlnirii liderei partidului, Elena Lasconi, cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că nu înțelege ”complet” candidatura la prezidențiale a acestuia din urmă, deoarece „s-a apucat de o treabă la București și nu o termină”.
Drulă a menționat că nu știe de niciun fel de posibilitate ca Elena Lasconi să se retragă din această cursă electorală.
”Știu că urmează să aibă o întâlnire astăzi. Nu știu de niciun fel de posibilitate ca Elena Lasconi să se retragă. Elena Lasconi a fost în turul doi al alegerilor. A avut 1,7 milioane de voturi, i-a depășit pe candidatul PSD, pe candidatul PNL, pe tot felul de candidați care au fost în cursă. Niciun sondaj, înainte de alegeri, nu o arăta pe Elena Lasconi în turul doi, niciun sondaj nu-l arăta pe domnul Georgescu în turul doi, niciun sondaj prietenos cu puterea politică actuală nu-l arăta pe domnul Ciucă sub 19% și domnul Ciucă 8 și ceva, dați-mi voie să am niște rețineri față de sondaje”, a afirmat Cătălin Drulă, la Parlament, întrebat dacă e posibil ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială după întâlnirea cu Nicușor Dan.
Întrebat despre afirmațiile lui Nicușor Dan potrivit cărora retragerea Elenei Lasconi este decizia USR, nu a ei, Drulă a spus: ”Eu nu înțeleg distincția asta dintre Elena Lasconi și USR. Lasconi este președintele USR”.
”Domnul Nicușor Dan poate să spună ce vrea. A spus și că nu candidează la președinție acum șase luni, a zis că el iubește Bucureștiul și vrea să facă lucruri bune pentru el, ceea ce îl susțin să facă, deși acum are o majoritate PSD – PNL și poate că ar fi fost bună mai multă implicare în negocierile de acolo. Recunosc că nu înțeleg complet această candidatură, adică după ce te-ai apucat de o treabă la București să nu o termini. Nu știu ce se va întâmpla în această discuție”, a adăugat Cătălin Drulă.
El a respins ideea unei divizări a USR.
”Eu nu am auzit de cineva care să divideze, să rupă, să formeze aripi, adică niște chestiuni pe care le-am citit marginal prin anumite locuri din zona publică, nu știu dacă cineva are interesul să le poziționeze acolo. Dacă vă aduceți aminte, era o mare isterie la un moment dat, în luna septembrie, că liderii partidului, eu sau alții, n-o susținem pe Elena Lasconi, acum e o mare isterie că o susținem”, a completat el.
Întrebat în legătură cu divizarea voturilor acordate pe aceeași parte politică, fostul președinte al USR a spus că despre acest lucru trebuie întrebat ‘cel care a venit după să se angajeze (în cursa prezidențială – n.r.) și care avea altă treabă, să conducă Bucureștiul’.
Președinta USR, Elena Lasconi, și primarul Capitalei, Nicușor Dan, au avut, miercuri, o întâlnire în care au discutat despre alegerile prezidențiale care vor avea loc anul acesta. La finalul discuțiilor, amândoi au anunțat că rămân în cursa pentru Cotroceni.
Primărița de la Câmpulung a transmis că atât ea, cât și echipa ei sunt pregătiți pentru campanie. În timpul declarațiilor făcute după întâlnirea cu Nicușor Dan, ea a afirmat și că „poate ajungem amândoi în turul doi, să fie o întrecere corectă”.
”Eu știu ce-mi doresc să fac pentru România și continui să lupt. Suntem pregătiți pentru campania electorală”, a mai spus Lasconi.
Lidera USR a susținut și că are „responsabilitatea celor 1,7 milioane de voturi pe care românii mi le-au acordat acum două luni”, motiv pentru care ”întotdeauna voi face ceea ce este mai bine pentru România”, conform unui comunicat transmis de USR.
Elena Lasconi și Nicușor Dan au conchis că vor lua cea mai bună decizie pentru ca „izolaționiștii să fie marginalizați, iar jocurile de culise, făcute de un sistem vechi și corupt, securist, să fie învinse în mod democratic”, se mai arată în comunicat.
Lidera USR și-a arătat și ”îngrijorarea” față de situația Bucureștiului. În urma ședinței Consiliului General al Municipiului București, PSD, PNL, AUR și PUSL au fost acuzați de USR și REPER că au făcut o alianță pentru a obține majoritatea. Cele patru partide au împreună 34 de voturi în CGMB.
”Nicușor Dan are nevoie de susținere, nu mai putem vorbi de candidatul independent”, a spus ea referitor la alianța PSD-PNL-AUR-PUSL din Consiliul General.
„Sunt îngrijorată pentru bucureșteni, având în vedere că partidul izolaționist AUR a redat orașul pe mâna celor care l-au distrus. Noua majoritate din CGMB nu este una care să fi arătat în trecut că are prioritar în vedere interesul locuitorilor acestui oraș și care susține proiectele actualului primar”, a mai transmis Lasconi.