Acasă Actualitate ”Împăratul” Iohannis pierde palatul din Aviatorilor, dar ar putea pune mâna pe Vila Lac 2, cu teren de tenis, de golf, ponton, heliport și adăpost antiaerian

”Împăratul” Iohannis pierde palatul din Aviatorilor, dar ar putea pune mâna pe Vila Lac 2, cu teren de tenis, de golf, ponton, heliport și adăpost antiaerian

0
0
13

”Împăratul” Iohannis pierde palatul din Aviatorilor, dar ar putea pune mâna pe o altă vilă cu teren de tenis, de golf, ponton, heliport și adăpost antiaerian.

Klaus Iohannis rămâne fără vila din Aviatorilor, în care s-au pompat milioane de euro. Iohannis pierde palatul din Aviatorilor, dar ar putea pune mâna pe o altă vilă cu teren de tenis, heliport și adăpost antiaerian

”Palatul Împăratului”. Klaus Iohannis nu va primi vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor în care s-au investit milioane de euro

Vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, pentru care s-au făcut investiţii uriaşe în ultimul an, a fost atribuită ca reşedinţă pe viaţă lui Klaus Iohannis de către Nicolae Ciucă. Semnătura lui Nicolae Ciucă apare pe Hotărârea de Guvern prin care imobilul a fost trecut din proprietatea privată a statului în proprietatea publică, pentru a servi drept ”reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de fost şef de stat”, după cum reiese din documentul oficial intrat în posesia Antena3.ro.

Acum, această hotărâre se schimbă. Potrivit unor surse guvernamentale, palatul din Aviatorilor, care ar fi costat în total 9 milioane de euro, nu va mai avea această destinație de reședință pentru un fost președinte.

Astfel, președintele Klaus Iohannis ar urma să primească un alt spațiu locativ.

Deocamdată nu se știe care dintre vile îi va fi repartizată. Solicitarea se va face după ce își va termina mandatul de președinte.

Vom vedea ce se va întâmpla cu această clădire, astfel încât statul să își și recupereze banii. Până acum, s-au băgat aproximativ 3 milioane de euro în lucrările de renovare, însă investițiile totale ar fi ajuns la 9 milioane de euro.

Marius Marinescu a explicat ce dotări are vila care ar putea locuința lui Klaus Iohannis atunci când nu va mai fi președinte.

Klaus Iohannis pierde celebra vilă din Aviatorilor 86 pentru că aceasta nu va mai avea destinație de reședință pentru un fost președinte. Acum pe lista de imobile care i-ar putea reveni lui Klaus Iohannis drept reședință se află Vila Lac 2.

Aceasta se află în curte cu Vila Lac 3, acolo unde stă Iohannis în prezent în calitate de președinte, fiind reședința oficială a președinților României. Potrivit unor imagini difuzate de postul televiziune, Vila Lac 2 e dotată cu teren de golf, teren de tenis și ponton.

Ce dotări are Vila Lac 2

Marius Marinescu, care știe istoria acestor imobile ale statului, a comentat acest subiect, după ce a fost întrebat despre această Vilă Lac 2.

„Această vilă este într-un parc de aproximativ 2 hectare, lângă Vila Lac 3. Atenție, Gheorghe Gheorghiu-Dej, dictatorul, a stat prima dată în vila Aviatorilor 86, s-a construit pentru el Vila Lac 3 pe acest domeniu despre care vorbeam, iar în momentul în care fiicele domniei sale au crescut atunci s-a mai construit și Vila Lac 2. A locuit acolo familia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej până pe 19 martie 1965, când a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej și de atunci cele două vile au devenit vile de protocol de rang 2.

Și acolo Ceaușescu caza dictatorii, puteți spune că bântuie acolo spiritul dictatorului Bokassa, era și canibal, a fost cazat acolo la Vila Lac 3, iar în Vila Lac 2 stăteau de obicei gărzile sau demnitarii care îi însoțeau. Are o suprafață generoasă și în plus are și un heliport acolo și are și are și alte avantaje pentru că are ieșire la Lacul Bordei, la Lacul Floreasca, dar și la Parcul Bordei. Are și adăpost antiaerian, ambele vile de fapt au”, a declarat Marius Marinescu.

Românii au dreptul să știe ce cheltuieli s-au făcut acolo și dacă este adevărat că această locuință a fost repartizată președintelui Klaus Iohannis. Am văzut că președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu are o problemă cu desecretizarea tuturor actelor legale în această privință. De aceea, sunt convins că le va cere tuturor colegilor săi din Guvern să acționeze cu onoare, respect și predictibilitate”, a declarat la vremea respectivă liderul PSD, care candida la alegerile prezidențiale.

Deocamdată nu se știe care dintre vile îi va fi repartizată. Solicitarea se va face după ce își va termina mandatul de președinte.

Pe ordinea de zi a ședinței de marți a Guvernului nu a fost o hotărâre care să prevadă că vila din Aviatorilor nu îi va mai fi destinată lui Klaus Iohannis, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. El nu știe dacă există un proiect în acest sens.

”Nu, din câte cunosc nu a fost pe ordinea de zi o astfel de hotărâre de guvern. De altminteri, nici nu vă pot confirma informația pe care mi-ați dat-o mai devreme. Dar un act normativ în acest sens nu a fost pe agenda guvernului”, spune Mihai Constantin.

Întrebat dacă este în circuit de avizare o hotărâre pentru scoaterea din patrimoniul RAPPS a unei alte locuințe care să meargă către un fost șef de stat, el afirmă: ”Da, e greu să cunosc și să vă răspund pe loc. Apropos de circuitul de avizare, de regulă o instituție care poate iniția un act normativ care este adus în atenția guvernului începe acest circuit fie printr-un act de transparență pe propriul site, fie prin circuitul secretariatelor generale până să ajungă în atenția centrală, să spunem așa, a guvernului unde aș putea să mă informez și eu”.

Reamintim că anterior Guvernul a declasificat hotărârea cu privire la vila din Aviatorilor nr. 86, București. Hotărârea prevedea trecerea unui imobil aflat în administrarea Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, cu atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român. Vezi mai mult AICI.

Totodată, reamintim faptul că secretarul general al Guvernului a cerut Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat informațiile referitoare la cheltuielile efectuate pentru realizarea lucrărilor de reabilitare, modernizare și refuncționalizare a imobilului aflat în administrarea sa, situat în Bulevardul Aviatorilor nr. 86. Potrivit răspunsului, cheltuielile, actualizate la zi, pe fiecare componentă în parte, fără TVA, erau în luna noiembrie următoarele: rezistență – 4.050.863,05 lei, arhitectură – 6.388.726,14 lei, instalații – 3.201.134,80 lei, organizare de șantier – 202.538,91 lei. Mai precis, vorbim de aproximativ trei milioane de euro.

Amintim că președintele a negat constant că acea vilă îi va reveni. Într-o conferință de presă din martie 2024, acesta a declarat: ”Am observat că există o preocupare așa… intensă. Dar este o preocupare legată de alegeri. Este o preocupare electorală a unora. Nu este o chestiune de actualitate. Eu nu am solicitat o locuință pentru când va fi să fie, nici nu mi s-a oferit. Deci tema, pentru mine, este una despre care citesc în gazetă”.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Trei suspecți reținuți în Olanda în legătură cu furtul coifului dacic, altul în libertate, cetățeni olandezi, MAI, confirmă: „Niciunul dintre ei nu e român”

Facebook 104 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Trei suspecți reținuți în Olanda î…