A treia seară de proteste anti Călin Georgescu în marile orașe, sute de persoane au ieșit și în Piața Victoriei: ”Iubirea de țară nu e legionară”.
Miercuri seară, marile orașe ale României sunt din nou martore la proteste masive pentru a treia zi consecutiv. În Timișoara, aproximativ 300 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei pentru a-și exprima nemulțumirea față de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, în care candidatul independent Călin Georgescu a obținut primul un loc în turul doi.
Sute de tineri au ieșit din nou miercuri seară, pentru a treia seară consecutivă, să protesteze în marile orașe după ce candidatul independent Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.
Tinerii au scandat mesaje de unitate și progres, în semn de respingere a ceea ce ei percep ca fiind o tendință extremă în discursul politic. Pancartele lor exprimă clar poziția împotriva extremismului, cu sloganuri precum:
”Fără extremism, noi vrem progresism”, ”Alertă fascistă”, ”Unitate, nu fascism”, ”Vocea noastră contează, drepturile nu se negociază”, ”Pentru drepturi și onoare nu vrem ură sau teroare”, ”Iubirea de țară nu e legionară”.
Protestatarii, în majoritate tineri, își declară îngrijorarea față de ascensiunea discursului naționalist și extremist în politica românească. Mulți dintre ei au criticat indirect retorica lui Călin Georgescu și îl acuză de promovarea unor valori incompatibile cu o societate democratică modernă.
La Timișoara, în Piața Victoriei, aproximativ 300 de oameni au ieșit să protesteze după ce Călin Georgescu a intrat în turl doi al alegerilor prezidențiale.
”La momentul actual, este un vot pentru a face diferența între autocrație și democrație. Trebuie înțeles foarte bine. Nu este o luptă pentru un candidat sau pentru un partid anume. Este inversarea unui sistem politic dacă acest personaj ajunge la conducere”, a spus un tânăr.
De asemenea, manifestații anti-Călin Georgescu sunt și în Cluj-Napoca. Tinerii au scandat: ”Iubirea de țară nu e legionară”.
Sunt manifestații și în Galați, unde aproximativ 100 de tineri au ieșit în stradă. Pe una dintre pancarte este scris: ”Călin Putin Georgescu, Diana Șoșoacă, George Simion = putiniștii trădători ai României”.
Luni, protestul a avut loc în fața Teatrului Național din București, iar marți s-a mutat în Piața Universității.
Marți, peste 1.000 de persoane, majoritatea tineri, au protestat în centrul Bucureștiului. Printre scandările lor s-au numărat: ”Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator”, ”Legionare nu uita, România nu-i a ta” și ”Aici seară de seară, să nu plecăm afară”.
Proteste similare au avut loc și în alte orașe din țară, precum Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași și Constanța, unde tinerii au ieșit în stradă împotriva lui Călin Georgescu.
”Subliniem faptul că aceste manifestații au fost declarate în cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie 2024, însă nu au fost avizate de Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București, întrucât solicitările nu au fost depuse în termenul impus de legislația în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 60/1991 (*republicată*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
În acest context, deși organizarea celor două adunări publice nu respectă condițiile legale mai sus explicate, subliniem importanța unui dialog și a unei bune colaborări între organizator, participanți și forțele de ordine, în vederea desfășurării acestora fără riscuri în planul ordinii și siguranței publice. De asemenea, evidențiem obligațiile pe care organizatorii și participanții le au potrivit prevederilor Legii nr. 60 din 1991 (*republicată*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la aceaste manifestații, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.
De asemenea, din raţiuni de siguranţă publică, recomandăm participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase. Totodată, în conformitate cu prevederile legii anterior menționate, participanții la adunările publice trebuie să respecte recomandările făcute de organizator, împuterniciții acestuia sau organele de ordine, să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a adunărilor publice și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai sau alte mijloace audiovizuale. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.
Mai facem precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 26, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare constituie contravenție și sesancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei. În situația apariției unor persoane sau grupuri de persoane cu comportament agresiv, rugăm organizatorii, precum și pe ceilalți participanți de bună-credință, să se delimiteze de acțiunile acestora și să indice de îndată zona lor de manifestare forțelor de ordine prezente la fața locului, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, cu modificările și completările ulterioare, este interzisă incitarea la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii. Ca măsură preventivă, pentru descurajarea și probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul pașnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentelor, cu mijloacele tehnice din dotarea unității, conform cadrului legal în vigoare. Jandarmeria București va asigura protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că siguranța lor este prioritatea noastră”, a transmis Jandarmeria.
Protestele din România au captat atenţia şi presei internaţionale. The Guardian notează că rezultatul din primul tur a trimis o undă de şoc la Bruxelles. Mai multe publicaţii susţin că liderii europeni aşteaptă acum să vadă dacă România va urma Ungaria şi Slovacia, state unde liderii pro-ruşi s-au impus în alegeri.
O reacţie a venit şi din partea ambasadoarei SUA în România. „Statele Unite nu spun altor democrații pe cine să aleagă. Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la valoarea alianței transatlantice în ceea ce privește contribuția la construirea Europei și a României. (…) Războiul de agresiune al Rusiei a perturbat, cu adevărat, pacea în Europa. (…) Acum, mai mult ca oricând, nu ar trebui să considerăm alianțele drept garantate”, a declarat Kathleen Kavalec.
Nemulțumit de protestele împotriva lui, ”Pacifistul” Călin Georgescu, a vorbit despre protestele din ultimele seri. ”Vă îndemn la pace și la liniște socială. Fac un apel la liniște, la respect reciproc. Voi fi foarte ferm: Apelez la toată societatea românească – nu căutați, în principal, media, să faceți audiență cu acei copii care sunt acum în piețe. Nu dorim să se întâmple niciun incident, cu nimeni”, a spus Georgescu.
”Vă îndemn la pace și la liniște socială. Fac un apel la liniște, la respect reciproc. Voi fi foarte ferm: Apelez la toată societatea românească – nu căutați, în principal, media, să faceți audiență cu acei copii care sunt acum în piețe. Nu dorim să se întâmple niciun incident, cu nimeni”, a spus Georgescu.
Nu avem nevoie decât de pace și înțelegere. Instituțiile statului e nevoie să își facă datoria. Nu dorim răul, vă rog să evităm orice fel de escaladare, avem alegeri libere, unde și tinerii își pot exprima votul”, a continuat el.
Mesaj pentru Elena Lasconi: ”Să ceară tinerilor să meargă doar la vot, nu în piață. De ce nu vine dânsa la o dezbatere? Nu trebuie noi să dezbinăm poporul. Avem nevoie de dezbateri între candidați, nu în stradă”.