După ce l-a numit pe Călin Georgescu ”Omul lui Soros, Diana Șoșoacă îl va susține pe Călin Georgescu în turul al doilea, cu o condiție, să fie numită premier.
Diana Șoșoacă, europarlamentar și președinte al Partidului S.O.S. îl va susține pe Călin Georgescu în turul al doilea al alegerilor parlamentare, dar nu oricum, ci cu anumite condiții. Aceasta a explicat în cadrul unei întâlniri electorale că românii au de ales între două rele (Georgescu și Lasconi), iar pentru a-i îndemna pe membri și simpatizanții S.O.S. să îl voteze pe cel care a luat cele mai multe voturi în primul tur, acesta trebui să ajute formaţiunea sa „să ocupe Parlamentul” şi să o numească prim-ministru al României.
”Dacă ne vom anula votul pe 8 decembrie, la prezidenţiale, PSD, PNL, USR, UDMR se coalizează şi o vor vota pe Lasconi. Şi va fi prăpăd. Dacă Partidul S.O.S. România îl va vota pe Călin Georgescu, plus tot românii naţionalişti, care fie nu i-au dat votul, fie şi l-au anulat, şi care ar fi votat cu mine la prezidenţiale, ar ieşi Călin Georgescu”, s-a adresat Șoșoacă simpatizanților partidului său.
”Suntem în situaţia de a trebui să votăm, în caz că suntem ajutaţi şi noi, domnule Georgescu, o persoană pe care nu o ştim, pe care n-am fi votat-o în nicio altă circumstanţă, dar suntem obligaţi. Doar cu o condiţie, domnule Georgescu. Să ne sprijiniţi cu toate forţele dumneavoastră din spate să ocupăm Parlamentul României şi Diana Şoşoacă să fie prim-ministru. Şi S.O.S. să dea guvernul”, a adăugat Diana Şoşoacă.
De asemenea, Șoșoacă a susținut că nu are încredere în Călin Georgescu, dar nu are o altă „alternativă” deși sunt cunoscute derapajele prezidențiabilului.
Diana Șoșoacă îl va susține pe Călin Georgescu în turul al doilea cu o condiție: ”Să fiu prim-ministru”
După ce l-a numit pe Călin Georgescu „omul lui Soros, al Mossadul-ului” și a spus că nu poate fi votat la alegerile prezidențiale, Diana Șoșoacă și-a schimbat poziția luni seară și i-a pus condiții lui Georgescu pentru a-l susține: „Diana Şoşoacă să fie prim-ministru. Şi S.O.S. să dea guvernul”, a spus ea.
”Avem din nou de ales între două rele şi trebuie ales răul cel mai mic. (…) Pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, dacă românii ies la vot şi votează Partidul S.O.S. România, avem majoritate în Parlament şi dăm guvernul şi prim-ministru României. Cine-i prim-ministru României? Diana Şoşoacă. (…) Dacă ne vom anula votul pe 8 decembrie, la prezidenţiale, PSD, PNL, USR, UDMR se coalizează şi o vor vota pe Lasconi.
Şi va fi prăpăd. Dacă Partidul S.O.S. România îl va vota pe Călin Georgescu, plus tot românii naţionalişti, care fie nu i-au dat votul, fie şi l-au anulat, şi care ar fi votat cu mine la prezidenţiale, ar ieşi Călin Georgescu. Evident că avem numai semne de întrebare în ceea ce-l priveşte pe domnul Georgescu. E o condiţie, domnule Georgescu.
Dacă dumneavoastră veţi susţine parlamentul format din S.O.S. România, atunci şi noi vă vom ajuta pe dumneavoastră să ajungeţi preşedinte. Nu pentru că avem încredere în dumneavoastră, ci pentru că nu o vrem pe Elena Lasconi să distrugă tot. (…) Suntem în situaţia de a trebui să votăm, în caz că suntem ajutaţi şi noi, domnule Georgescu, o persoană pe care nu o ştim, pe care n-am fi votat-o în nicio altă circumstanţă, dar suntem obligaţi.
Doar cu o condiţie, domnule Georgescu. Să ne sprijiniţi cu toate forţele dumneavoastră din spate să ocupăm Parlamentul României şi Diana Şoşoacă să fie prim-ministru. Şi S.O.S. să dea guvernul”, a declarat Diana Şoşoacă.
Ea a subliniat faptul că nu are încredere în Călin Georgescu, dar că ”nu are alternativă”.
”Nu, nu am încredere în Călin Georgescu. Dar nu am alternativă. (…) N-am ce să fac. Dar atunci trebuie să am o contrapondere, în caz că domnul Georgescu nu e ce spune, să pot să contrabalansez cu parlamentul care poate opri anumite … Poate nu o fi cu intenţie. Poate s-o fi schimbat. Dar poate are derapaje, poate are greşeli. Să pot să i le controlez cu parlamentul, şi mai ales cu guvernul, cu prim-ministru”, a susţinut Şoşoacă.
Liderul S.O.S. România s-a aflat, luni seara, la Focşani, unde a participat la lansarea unei cărţi a candidatului formaţiunii pentru Camera Deputaţilor, Verginia Vedinaş.
Într-o postare pe TikTok, Diana Șoșoacă a postat un videoclip în care a spus despre Călin Georgescu că este „omul lui Soros, al Mossadul-ului”.
”Trebuie anulat votul pe 8 decembrie. Nu poti sa-l alegi pe Georgescu, pentru ca este omul lui Soros, al Mossadul-ului, nu poți să alegi Lasconi, nu poți sa alegi Ciolacu. Ne-au pus într-o imposibilitate totală, deci trebuie anulate alegerile”, a spus Șoșoacă.