UPDATE: „Păcat că continuăm, în sport, să avem astfel de atitudini. Ştiţi că şi România, când a jucat în Kosovo, noi nu am vrut să arătăm în mass media cum au fost primiţi suporterii români, a fost ceva care îţi lasă un gust amar. Şi mă bucur că noi am fost echilibraţi şi nu am continuat să inducem această ură.
Dar până şi eu, care ştiam că mă trezesc la şase şi jumătate dimineaţa, am stat până la ora unu şi un sfert ca să văd, totuşi, ce se întâmplă şi să înţeleg, de fapt, ce s-a întâmplat”, a afirmat Marcel Ciolacu răspunzând unei întrebări, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Galaţi.
Marcel Ciolacu crede o victorie a României este corectă, după ce kosovarii au părăsit terenul
Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, a fost întrerupt, vineri seară, după minutul 90, când jucătorii echipei oaspete au părăsit terenul. Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute, şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul.
Kosovarul Amir Rrahmani a declarat, după ce el şi colegii săi au abandonat meciul din Liga Naţiunilor cu România, că echipa s-a retras de pe teren deoarece “tot stadionul” a scandat “Serbia”.
„Au început să strige Serbia, iar după un minut a început a doua oară să strige tot stadionul Serbia. Apoi au început şi a treia oară şi arbitrul nu a vrut să asculte. Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România şi trebuie să se termine. Stop”, a spus Amir Rrahmani.
Gest premeditat și parșiv al kosovarilor, după ce au văzut că nu vor reuși să bată selecționata României, echipa din Kosovo a plecat la vestiare, meci abandonat.
În prelungirile meciului, Amir Rrahmani a fost deranjat de o intervenție a lui Denis Alibec și l-a îmbrâncit pe jucătorul Farului. Căpitanul din Kosovo a continuat conflictul, Alibec a replicat, iar ambii jucători au văzut cartonaș galben din partea arbitrului danez Morten Krogh.
Deși faza a părut rezolvată de arbitru, Amir Rrahmani s-a dus ulterior la arbitru și i-a transmis că naționala din Kosovo se retrage la vestiare. Căpitanul oaspeților a părut extrem de deranjat de comportamentul spectatorilor români, însă fără a fi clar la ceea ce se referă.
Apoi, după conflictul Alibec-Amir Rrahmani, toată peluza s-a încins. ”Serbia, Serbia”, doar atât se auzea în arenă. Dar nu acel ”Kosovo e Serbia”, de anul trecut.
Kosovarul Vojvoda le făcea semne obscene ultrașilor. Și semnul ”vulturului”. El și Dellova.
Acesta este simbolul care apare pe steagul Albaniei. Este un semn privit ca o provocare la adresa Serbiei, țară față de care Kosovo și-a declarat independența.
Având o populație majoritar albaneză, Kosovo își dorește alipirea de țara vecină.
Situația a escaladat, aproape întreaga peluză a început să scandeze numele țării de care Kosovo s-a rupt.
Niță a mers către suporterii români și le-a făcut semne să se oprească, însă s-a lovit de un refuz, moment în care a făcut semn către cap: ”Nu gândiți?!”.
Amir Rrahmani a fost de-a dreptul furios și le-a făcut semne colegilor să părăsească terenul! Căpitanul s-a dus direct la arbitrul danez Morten Krogh, l-a anunțat că refuză să continue, să încheie partida pe teren.
Inițial, toți jucătorii kosovari s-au strâns la margine. Apoi au ieșit de pe teren. S-au dus direct la vestiare. Era 23:45.
Rațiu a avut și el gesturi provocatoare la adresa kosovarilor. Și-a dus ambele mâini la ochi, pentru a-i face plângăcioși, iar ulterior, în timp ce se îndreptau spre vestiare, fundașul român le-a făcut semn să iasă mai repede.
După ieșirea kosovarilor, observatorul a anunțat arbitrul să nu încheie meciul, să aștepte decizia UEFA.
La 00:04, germanul Franco Foda, selecționerul Kosovo, a apărut pe teren. S-a dus direct la Mircea Lucescu și a discutat cu el pe un ton dur.
Dar a plecat făcându-i semn lui Lucescu că totul va fi OK. Avea degetul mare ridicat. Moment în care crainicul arenei a anunțat că jocul se va relua pentru ultimele două minute.
Totuși, jucătorii kosovari nu l-au ascultat pe Foda. Au refuzat să mai iasă din vestiar.
Trecuse mai mult de jumătate de oră de când jocul fusese suspendat. Jucătorii noștri au părăsit și ei terenul.
La 00:40, crainicul a susținut că observatorul UEFA le-a dat ultimatum cinci minute jucătorilor kosovari să reia partida.
Imediat, toți „tricolorii” au revenit în iarbă. Și Lucescu, și întreg stafful.
La 00:53, mai mult de o oră după ce kosovarii s-au dus la vestiare, arbitrul a fluierat sfârșitul meciului.
După mai bine de o oră de așteptare, în care kosovarii nu au putut fi convinși să revină pentru a termina meciul, arbitrul Morten Krogh a ieșit pe gazon, unde se aflau fotbaliștii României, pentru a da decizia finală. Cel mai probabil, România va câștiga cu 3-0 la ”masa verde”.
Fostul căpitan al naționalei României și al Generației de Aur, Gică Popescu, a pus la zid atitudinea naționalei din Kosovo, care a ieșit de pe teren inexplicabil. Gică Popescu a spus că un astfel de gest poate influența și atitudinea celorlalte naționale în viitor, mai ales dacă arbitrii nu iau atitudine.
”E rușinos ce vor să facă kosovarii. E și foarte periculos, dacă arbitrii nu îi aduce înapoi pentru că orice echipă va face asta când va vedea că rezultatul nu îi este în avantaj.
Este foarte greu să comentăm din studio, dar oricare ar fi fost motivul nu au dreptul jucătorilor din Kosovo să întrerupă meciul. În seara aceasta nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a întâmplat nimic. Spectatorii s-au purtat ireproșabil.
Mi se pare exagerată supărarea kosovarilor. Mi se pare ridicol să ai obrazul atât de gros pentru că s-ar fi aruncat vreun obiect. Nu știu care e supărarea. Nici nu îmi aduc aminte să fi văzut vreodată o echipă care să se supere pe rezultat și să iasă de pe teren.
Nu ne convine și ieșim la vestiar, că de pierdut tot am pierdut. Hai s-o încercăm. E o chestiune de copii. Când câștigă adversarul, iau mingea la subraț și plec acasă”, a declarat Gică Popescu.
”N-am mai trăit așa ceva niciodată. Nici nu vreau să mă gândesc la ce au făcut. Este o lipsă de respect față de fotbal. Și noi la ei acasă am fost huiduiți, înjurați, făcuți «țigani», dar n-am ieșit de pe teren. Până la urmă stăm să ascultăm ce se spune în tribune?
Trebuie să fie mai maturi și mai inteligenți. Ei când ne fac pe noi «țigani» nu e rasism? E urât și jignitor”, a declarat Răzvan Marin, la Digi Sport.
Despre joc, mijlocașul echipei naționale a explicat faptul că „tricolorii” n-au fost în cea mai bună zi: „Nu cred că am făcut un joc extraordinar în această seară. Probabil am încercat să menținem rezultatul pentru că era bun și egalul. Probabil vom câștiga la «masa verde». Vom vedea ce se va întâmpla”, a adăugat Răzvan Marin.
Mircea Lucescu a transmis la flash-interviu faptul că gestul kosovarilor este ”penibil”, în contextul în care n-au fost în stare să termine partida pe teren.
”Penibili!”, și-a început tirada ”Il Luce”.
Apoi a continuat: ”Au fost penibili prin comportamentul lor neprofesionist. N-aveau voie să iasă de pe teren. E ceva ieșit din comun. N-aveau niciun motiv să protesteze în acest fel. Suntem sportivi și trebuie să ne facem treaba pe teren.
Au fost niște provocări evidente. N-au fost incidente pe parcursul partidei, nu s-a strigat împotriva lor. Este inadmisibil un astfel de comportament. N-am cuvinte, nici nu se mai poate discuta. E o rușine pentru toată lumea, un sentiment de jenă față de ei, ca sportivi. Se vede de la o poștă că au încercat să facă asta.
Noi n-am fost într-o zi bună, se vedea că era o chestie de presiune venită din necesitatea de a obține această calificare. Noi ne-am apărat foarte bine, foarte exact, am avut un portar senzațional. Totuși, a fost mult prea puțin față de pretențiile noastre. Nu vreau să mai discut, calificarea este importantă.
Presa din Kosovo: ”Huliganii români au aruncat cu obiecte dure”
La scurt timp după ieșirea de pe gazon a kosovarilor, presa locală a reacționat dur și i-au acuzat pe suporterii români de incitare și scandări rasiste.
Mai mult, presa din Kosovo susține că jucătorii lui Foda au fost puși în pericol, lucru total neadevărat.
„Huliganii români au aruncat cu obiecte dure – poliția a intrat pe teren. Poliția română a intrat pe teren, în timp ce obiecte dure au fost aruncate de huliganii români.
Momentele de pe Arena Națională au făcut înconjurul presei internaționale. L’Equipe scrie despre presupuse scandări rasiste ale fanilor români, în timp ce Marca aduce în discuția scandarea „Serbia, Serbia” a ultrașilor.
Gazzetta dello Sport (Italia): „Haos în România. Fanii scandează pro Serbia, iar Kosovo părăsește terenul. Ce s-a întâmplat în ultimele minute din acest meci este senzațional. Clipurile care circulă pe internet arată frânturi cu scandări pro Serbia. De aici decizia jucătorilor kosovari de a merge la vestiare, după ce a existat inclusiv un conflict pe teren cu adversarii”
Marca (Spania): „Kosovo iese de pe teren după ce fanii României scandează ‘Serbia, Serbia!’. Fotbalul iese din nou în evidență din alte motive în afară de cele sportive. Meciul România – Kosovo a fost abandonat în minutul 93. După un conflict între Denis Alibec și Amir Rrahmani, fanii gazdelor au început să scandeze ‘Serbia, Serbia, Serbia’, motiv pentru care jucătorii din Kosovo au părăsit terenul, iar jocul a fost oprit”.
L’Equipe (Franța): „România – Kosovo, întrerupt din cauza scandărilor rasiste ale publicului. În prelungiri, după o altercație între Alibec și Rrahmani, Edon Zhegrova și colegii lor au mers furioși la vestiare, denunțând scandări rasiste din partea unei părți a galeriei României”.
Jucatorii din Kosovo au comandat pizza în vestiar în timp ce tricolorii îi așteptau înapoi pe teren. Imagini cu mizeria lăsată în urmă
Jurnalistul Emanuel Roșu a publicat o fotografie cu mizeria lăsată în vestiar de Kosovo. Înainte de abandonarea meciului cu România de pe Arena Națională, Kosovo s-a „tratat” în vestiar cu pizza, în timp ce jucătorii și staff-ul României au stat să aștepte pe teren mai bine de o oră, la minus 2 grade. Kosovo a refuzat apoi să revină pe teren pentru finalizarea meciului. Decizia, care a surprins publicul și oficialii, a fost criticată de jurnalist, care a sugerat că hotărârea era luată cu mult înainte de a fi comunicată oficial.
Într-o pauză de 70 de minute, timp în care echipa lui Mircea Lucescu a așteptat în frig ca oaspeții să revină pe teren, fotbaliștii Kosovo și-au comandat pizza și au decis să nu se mai întoarcă să termine meciul.
”În timp ce jucătorii și staff-ul României au fost ținuți să aștepte pe teren mai bine de 1 oră la -2 grade, jucătorii din Kosovo au comandat pizza și s-au tratat în vestiar, înainte de a decide să nu se mai întoarcă pentru a încheia meciul la București. Mi se pare că decizia a fost luată cu mult înainte de a fi anunțată efectiv de crainicul stadionului. Iată ce a lăsat Kosovo în urmă”, a scris jurnalistul Emanuel Roșu pe X.
”Sunt două nuanțe aici. Lucrurile au fost foarte clare Au fost deciși să iasă de pe teren și nimeni nu i-a convins să se întoarcă pe teren”, a spus și Ilie Dumitrescu.
Ce înseamnă ”vulturul albanez”, gestul care a dus la oprirea meciului România-Kosovo
În timpul meciului de vineri România-Kosovo de pe Arena Națională, fotbalistul Lumbardh Dellova din echipa adversă a făcut „vulturul albanez”, un gest care a devenit simbol pentru identificarea etnică și culturală pentru albanezii din întreaga lume, dar care a stârnit revoltă în tribune. Ce înseamnă, de fapt, acest gest?
Acest gest, inspirat de vulturul bicefal de pe steagul Albaniei, simbolizează mândria și solidaritatea etnică albaneză. Pe 15 noiembrie 2024, la finalul meciului România – Kosovo de pe Arena Națională, utilizarea sa de către jucătorii kosovari a provocat controverse, fiind perceput de mulți suporteri români drept un gest provocator, potrivit Libertatea.
Numit ”shenja e flamurit” (semnul steagului) în albaneză, gestul reprezintă unitatea etnică și mândria națională albaneză, fiind asociat cu termenii ”Shqiptar” (fiu al vulturului) și ”Shqipëri” (țara vulturilor), care subliniază legătura simbolică dintre acest popor și vulturul mitologic.
Deși frecvent întâlnit în sport, în special în fotbal, unde albanezii îl folosesc pentru a celebra golurile sau victoriile, gestul a generat controverse în trecut. Un exemplu notabil este cel de la Cupa Mondială FIFA din 2018, când jucătorii elvețieni Xherdan Shaqiri și Granit Xhaka, de origine kosovară, l-au folosit în meciul împotriva Serbiei, atrăgând sancțiuni FIFA și reacții internaționale.
Gestul a stârnit revolta suporterilor români
Pe Arena Națională din București, gestul a fost perceput ca o provocare, amplificând tensiunile legate de rivalitățile istorice și etnice din Balcani. Fanii români, familiarizați cu semnificația simbolică a acestuia, l-au considerat o sfidare directă, reacționând prin scandarea ”Serbia, Serbia”.
Supărați, jucătorii kosovari au luat o pauză de 70 de minute, timp în care au mers în vestiar și au comandat pizza, lăsându-i pe tricolori să aștepte să fie reluat meciul. Dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar meciul a fost abandonat de kosoveni.
Gestul „vulturului albanez” nu se limitează la lumea sportului. În 2018, cântăreața greacă de origine albaneză Eleni Foureira a generat controverse după ce l-a făcut într-o fotografie la Eurovision. Deși a fost bine primit în Albania, gestul a atras critici în Grecia. Astfel, semnul vulturului bicefal rămâne un simbol puternic al identității albaneze, cu ecou dincolo de domeniul sportiv.
Gestul vulturului albanez continuă să fie un simbol al mândriei etnice, dar folosirea sa în contexte tensionate, cum sunt competițiile sportive, adesea stârnește controverse.
Autoritățile sportive internaționale, precum FIFA, au intervenit în trecut pentru a sancționa jucătorii care au utilizat gestul în contexte percepute ca provocatoare sau inflamatoare.
Pentru majoritatea albanezilor, însă, vulturul bicefal rămâne un simbol al demnității, mândriei naționale și dorinței de unitate. Deși aparent simplu, acest gest vizualizează forța și reziliența unui popor care și-a păstrat identitatea prin provocări istorice, afirmându-se cu mândrie pe scena internațională.
While Romania’s players and staff were kept waiting on the pitch for more than 1h at -2°, Kosovo’s players ordered pizza and treated themselves in the locker room, before deciding not to return to end the match in Bucharest. It seems to me the decision was taken well before it… pic.twitter.com/MtfqBeqQxU
— Emanuel Roşu (@Emishor) November 16, 2024