După alegeri, potopul, de la 1 ianuarie 2025 se taie voucherele de alimente, românii sărmani vor primi tot anul cât primesc acum o singură dată.
Veste proastă pentru 1.500.000 pensionari, pierd un ajutor la pensie de 1.250 lei din 2025. Vouchere pentru alimente 2025: De la 1 ianuarie, cardurile sociale vor fi alimentate cu 125 lei, odată la 6 luni.
În loc de 6 tranșe de 250 de lei puși pe cardul de alimente la 2 luni cum era până acum, pensionarii vor primi, în 2025, doar 2 tranșe de câte 125 de lei. Banii se dau tot pe cardul de alimente.
Voucherele pentru alimente 2025. Ministerul Muncii a oferit răspunsuri clare referitoare la programul ”Sprijin pentru România” pentru următorii ani. Potrivit instituției, cadrul legal pentru aceste măsuri este stabilit prin Ordonanța de urgență nr. 115/2023 și Hotărârea Guvernului nr. 70/2024. Programul va continua până în 2027, însă condițiile de acordare și frecvența beneficiilor suferă schimbări semnificative.
Un ajutor foarte important și așteptat de pensionari se va reduce drastic de anul viitor. În luna decembrie, va fi ultima dată când cardul de alimente va fui alimentat cu 250 de lei.
Este o lovitură puternică pentru pensionarii, dar și pentru angajații, șomerii persoanele cu dizabilități care aveau venituri mici. În total, peste 2.000.000 de români pierd un ajutor de 1.250 de lei în 2025.
În 2024, voucherele sociale pentru alimente și mese calde au o valoare de 250 de lei și sunt distribuite o dată la două luni către mai multe categorii de persoane vulnerabile. Printre beneficiari se numără:
– Pensionarii cu venituri sub 2.000 lei (2.210 lei din octombrie 2024);
– Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu care au venituri sub aceleași praguri;
– Familiile cu cel puțin doi copii sau familiile monoparentale, dacă venitul pe membru este mai mic de 675 lei;
– Persoanele fără adăpost și cele care beneficiază de ajutorul de incluziune.
Însă, pentru perioada 2025-2027, frecvența distribuirii tichetelor va fi redusă semnificativ. Acestea vor avea o valoare nominală de 125 de lei și vor fi acordate numai o dată la șase luni.
Voucherele pentru alimente 2025. Cine va putea primi sprijinul:
– Pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizație socială;
– Persoanele cu handicap care se încadrează în pragul de venit stabilit;
– Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutorul de incluziune.
– Pachete alimentare: valoare constantă, dar frecvență redusă
În 2024, pachetele alimentare au o valoare maximă de 125 de lei și sunt oferite o dată la șase luni.
Acestea sunt destinate persoanelor vulnerabile, printre care:
– Familiile și persoanele singure care primesc ajutor de incluziune;
– Beneficiarii de ajutor pentru familia cu copii acordat conform Legii nr. 196/2016;
– Persoanele aflate temporar în situații critice, stabilite în urma anchetelor sociale.
Pentru anii 2025-2027, condițiile de eligibilitate vor rămâne similare, dar distribuția va include și pensionarii cu vârsta peste 65 de ani care primesc indemnizație socială. Frecvența și valoarea pachetelor rămân neschimbate: 125 de lei, o dată la șase luni.
Ministerul Muncii a subliniat că programul ”Sprijin pentru România” este finanțat prin fonduri europene, gestionate de MIPE. Astfel, etapele viitoare ale acestui program vor fi comunicate de către ministerul responsabil, care deține controlul asupra alocării fondurilor externe nerambursabile.
Așadar, modificările aduse programului „Sprijin pentru România” reflectă o reducere a frecvenței ajutoarelor și o recalibrare a beneficiarilor pentru perioada 2025-2027. În timp ce valoarea tichetelor și a pachetelor scade sau rămâne constantă, Ministerul Muncii transferă responsabilitatea pentru continuarea sprijinului energetic către MIPE, lăsând incertă prelungirea cardurilor pentru energie.
Aceste ajustări subliniază necesitatea unei consolidări fiscale și utilizarea eficientă a fondurilor europene, în contextul unei economii în care cheltuielile sociale trebuie adaptate la provocările bugetare.
Voucherele pentru alimente 2025 nu sunt singurele care se taie. Ministrul Energiei a vorbit despre facturile de ELECTRICITATE după 1 aprilie 2025, fără compensare şi plafonare. Se restrânge mult numărul beneficiarilor
Dispare şi plafonarea la energie. Totuşi, angajamentul Guvernului este să-i susțină în continuare pe românii vulnerabili, cei care realmente au o problemă în acoperirea costului cu energie electrică și cu gaze naturale, a afirmat Burduja. Tocmai din acest motiv, a explicat el, trebuie modificată actuala schemă de compensare-plafonare, care subvenționează pe baza nivelului de consum, nu pe baza nivelului de venit.
”Asta este o scăpare, o problemă, o provocare pe care vrem să o rezolvăm prin acest grup de lucru interministerial din care fac parte Ministerul Energiei, Ministerul Muncii, INSE, Ministerul de Finanțe, precum și mediul privat, mediul academic, deci este un grup de lucru extins.
O variantă este să creștem acest prag minim de venit (pentru care se acordă astfel de facilități – N.R.) și cu siguranță o vom face, cel mai probabil. De asemenea să luăm în considerare și alte circumstanțe. Sunt familii care au mulți copii, sunt familii monoparentale, sunt familii care folosesc un aparat medical ca să-și protejeze viața și atunci au un consum de energie electrică mai mare.
Toate aceste lucruri le vom reglementa. Repet, până în ianuarie vom defini tot cadrul astfel încât de la 1 aprilie toată lumea să știe ce are de făcut și clientul final, dar și furnizorii și tot lanțul energetic. Sebastian Burduja a dat asigurări că pe perioada iernii 2024/2025 toți românii vor benefica de actuala schemă de plafonare-compensare. „Pe baza nivelului de consum din fiecare lună, impune anumite praguri maxime. Dacă ai sub 100 kWh pe lună, consum maxim, plătești 0,68 lei kilovatoră, dacă ai peste 300 kWh pe lună, maxim 1,3 lei kilovat oră.”
Ministrul Energiei a precizat că nici după eliminarea din schemei de sprijin, de la 1 aprilie 2025, unii consumatori nu vor plăti mai mult, dacă își aleg cu atenție furnizorul.
”Aș vrea să-i liniștesc pe români și (…) fără a face reclamă, cred că Hidroelectrica, e o companie în care Ministerul Energiei a acționat majoritar, a făcut oferte și curând, pentru 12 luni, deci o bună parte din anul viitor, la 0,8 lei pe kilowatt oră. Deci pentru un român cu un consum de peste 300, care azi plătește 1,2 lei kilowatt oră, iată, facturile se vor ieftini. (Sfatul meu este – N.R.) să se uite foarte bine la furnizori, să-și aleagă cu mare grijă furnizorii, e foarte ușor să-ți schimbi furnizorul în România, e o procedură online, durează puțin și în foarte puține zile ai un alt furnizor cu o ofertă mult mai bună”, a mai afirmat ministrul.