Acasă Politic Pensiile militare vor fi recalculate, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților, după acuzațiile PSD că Ciucă își crește pensia prin lege, PNL a retras amendamentul.

Pensiile militare vor fi recalculate, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților, după acuzațiile PSD că Ciucă își crește pensia prin lege, PNL a retras amendamentul.

0
0
46

Pensiile militare vor fi recalculate, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților, după acuzațiile PSD că Ciucă își crește pensia prin lege, PNL a retras amendamentul.

Proiectul de lege care prevedere indexarea pensiilor militare a trecut, marți, de plenul Camerei Deputaților, după ce, anterior, acesta a obținut un vot favorabil și din partea comisiilor de Buget-Finanţe şi de Apărare. Iniţiativa legislativă merge acum la Senat, care este for decizional. Liberalii spun că și-au propus ca acest proiect de lege să aducă repararea unei inechităţi din pensiile militare.

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat că proiectul de lege privind actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat ar fi fost modificat în comisiile Camerei Deputaților, astfel încât Nicolae Ciucă să nu beneficieze de prevederile actului normativ.

Proiectul de lege privind recalcularea pensiilor militare a trecut de Camera Deputaților dar, cu toate acestea, pensia lui Nicolae Ciucă rămâne intactă. Liberalii au adăugat un amendament prin care militarii care lucrează în cadrul Guvernului, parlamentarii, secretarii și subsecretarii de stat sunt excluși din recalcularea pensiei.

Pensia lui Nicolae Ciucă rămâne intactă. Liderul PNL, care candidează la alegerile prezidențiale de anul acesta, nu va beneficia de prevederile legii privind recalcularea pensiilor militare.

Pensia lui Nicolae Ciucă, exceptată de la recalcularea pensiilor militare

Modificările făcute marți de comisiile Camerei Deputaților au venit după ce social-democrații au spus că intenția PNL de a modifica legea pensiilor militare ar permite o majorare de 20% a pensiei lui Nicolae Ciucă, care în prezent primește 18.000 de lei pe lună.

”Prevederile nu se aplică pensionarilor militari care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, cât și celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcții”, se arată în amendamentul propus de PNL.

Inițial, proiectul prevedea că actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat o să fie raportată la media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie ”îndeplinite în lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii”.

O altă modificare adusă proiectului este că foștii angajați din penitenciare au fost incluși și ei la actualizarea pensiei militare.

”În cazul în care, în urma actualizării, va rezulta o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menține suma în plată”, au mai propus liberalii în comisiile parlamentare.

Proiectul de lege privind pensiile militare a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 213 de voturi pentru, 31 contra şi 19 abţineri. Proiectul de lege merge la Senat, for decizional.

Reamintim că, într-o postare pe Facebook cu titlul ”Ostașul Ciucă își dă pe sub mână 20 la sută în plus la pensia de 18 mii de lei!”, Alfred Simonis spune despre președintele PNL că, după ce ”a vrut să dea o lege pentru Iohannis și a eșuat, acum vrea să își crească singur pensia în Parlament”.

Afred Simonis explică și modul prin care ar urma să crească pensia lui Nicolae Ciucă.

”Printr-un amendament depus chiar de PNL în această seară la legea privind pensiile militare prin care elimină interdicția pentru mai multe categorii, printre care și parlamentarii foști militari, de a beneficia de aceste indexări. Cunoașteți alt parlamentar celebru fost militar în afară de domnul Ciucă?! Ca să fim clari: PSD susține proiectul de eliminare a inechităților din sistemul militar de pensii. Dar nu putem susține ca domnul Ciucă să își mărească pensia nesimțită de 18 mii de lei pe care o încasează deja cu încă 20% dintr-un foc, adică cu aproape 4 mii de lei. La loc comanda, ostaș Ciucă!”, mai scrie deputatul PSD, în aceeași postare.

Indexarea pensiilor militare a fost adoptată, marți, de plenul Camerei Deputaților, cu 213 voturi „pentru”, 31 „împotrivă”și 19 abtineri. Doi parlamentari și-au exercitat dreptul de a nu vota.

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel: potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ adoptat de deputați.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, mai prevede proiectul.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, casa de pensii sectorială actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată.

De asemenea, fondurile necesare pentru plata, în anul 2024, a acestor drepturi se vor suporta din bugetele aprobate instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

”Deocamdată avem doar un raport de adoptare comun al Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor şi a Comisiei de Apărare, care sunt comisii raportoare. Practic următorul pas este votul în plenul Camerei Deputaţilor. Partidul Naţional Liberal a propus acest proiect de lege. El a fost votat astăzi cu largă majoritate şi practic obiectul de reglementare este unul foarte simplu repararea unei inechităţi din legea pensiilor militare. Vă amintiţi momentul 2017 când prevederile care au fost introduse astăzi au fost scoase la momentul respectiv de ministrul muncii de atunci doamna Olguţa Vasilescu şi practic astăzi prin acest proiect de lege care reactualizează partea de venit din pensie cu partea de soldă, facem dreptate pensionarilor militari care nu cred, din punctul nostru de vedere, că meritau să fie umiliţi ani de zile prin această inechitate”, a declarat Florin Roman.

Întrebat dacă recalcularea pensiilor se poate face în 30 de zile şi dacă există fonduri pentru aceasta, deputatul liberal a răspuns afirmativ.

”Da, pentru că la Armată e disciplină şi organizare şi ne-am dorit ca toate aceste chestiuni să le avem din timp util, astfel încât în momentul în care vom şi vota bugetul anului viitor să avem prevăzute în buget şi sumele necesare pentru că această lege practic să aibă şi sursa de finanţare necesară”, a arătat liberal.

Florin Roman a mai fost întrebat de ce PNL a revenit asupra amendamentului care prevedea că această măsură nu se va aplica pensionarilor militari din cadrul Guvernului şi din Parlament.

”Noi am discutat astăzi în cadrul Comisiei de Buget Finanţe şi de apărare doar amendamentele asumate prin semnătură ori în amendamentele asumate prin semnătură de liderul de grup, un asemenea amendament nu a existat. Au circulat mai multe variante de lucru, dacă nu mă şel eu, patru sau cinci, care au fost rostogolite. Important este, de asta am şi făcut precizarea la începutul şedinţei, că nu discutăm decât acele amendamente asumate prin semnătură de către parlamentari, şi ca să fim foarte direcţi, că probabil întrebarea dumneavoastră vizează ceea ce spunea domnul Simonis referitor la domnul Ciucă, domnul Ciucă a cerut în mod repetat ca această chestiune să nu i se aplice domniei sale tocmai pe motivul că ştia că va fi un atac politic din partea celor de la PSD. Aţi văzut ipocrizia PSD-ului. Domnul Ciolacu iese şi spune, domnule, v-aş ruga pe legea asta să lăsaţi dezbaterile publice, să nu transformaţi instituţiile statului în campanie electorală, iar domnul Simonis exact asta face”, a explicat Florin Roman.

Partidul Social Democrat s-a opus ”Amendamentului Ciucă” pe care Partidul Național Liberal l-a depus la proiectul de lege pe care tot PNL l-a inițiat cu privire la actualizarea pensiilor militare.

”PSD a refuzat să voteze pentru creșterea pensiei parlamentarului Nicolae Ciucă. Este profund imoral ca, într-o țară în care pensia medie este puțin peste 2.700 de lei, să profiți de funcția politică pentru a-ți majora pensia de 18.000 de lei cu aproximativ 4.000 de lei!

PSD a votat proiectul de lege pentru actualizarea pensiilor militare, dar denunță tentativa eșuată a PNL de a elimina reglementarea care îl împiedica pe pensionarul Nicolae Cică să obțină o majorare substanțială la pensia sa, cumulată cu indemnizația de președinte al Senatului, de peste 15.000 de lei.

PSD a rămas consecvent cu principiul că o lege nu trebuie croită pentru a aduce beneficii speciale unei singure persoane. La fel cum PSD nu a susținut ”Legea Iohannis” făcută pentru un singur om, tot așa, PSD s-a opus ”Amendamentului Ciucă” creat special pentru liderul PNL. Ca atare, PNL a renunțat la acest amendament și a revenit la forma inițială a legii.

Această practică a PNL de a veni în Parlament cu reglementări cu dedicație pentru șefii lor politici este sfidătoare la adresa cetățenilor români, care sunt chemați să voteze la alegerile de la finalul acestui an”, a transmis PSD.

După acuzațiile PSD că Ciucă își crește pensia prin lege, PNL a retras amendamentul. Ce câștigă, totuși, militarii.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Primarul neomarxist al Timișoararei, Dominic Fritz, se simte vizat și răspunde la atacul lui Rareș Bogdan: ”Îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

Facebook 161 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Primarul neomarxist al Timișoarare…