Acasă Actualitate Au apărut imaginile care dovedesc că sfidătoarea arogantă Jordan Chiles, nu a executat complet elementul ”Gogean”, pentru care a fost punctată suplimentar

Au apărut imaginile care dovedesc că sfidătoarea arogantă Jordan Chiles, nu a executat complet elementul ”Gogean”, pentru care a fost punctată suplimentar

0
0
124

Au apărut imaginile care dovedesc că sfidătoarea arogantă Jordan Chiles, nu a executat complet elementul ”Gogean”, pentru care a fost punctată suplimentar.

Americanii au spus că arbitrii nu punctaseră elementul Gogean din timpul execuției lui Jordan Chiles, dar au apărut imaginile care arată că sportiva nu a executat complet acest element.

Finala de la sol de la Jocurile Olimpice a fost umbrită de un moment controversat care a lăsat România fără medalie la această disciplină. Pe internet au apărut imagini cu execuția lui Jordan Chiles în care se arată că sportiva americană nu a executat perfect elementul pentru care a primit o corecție a notei.

Elementul Gogean, executat incomplet de Jordan Chiles

Ana Bărbosu a fost preț de câteva secunde pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva română a avut un scor de 13.700, la egalitate cu Sabrina Voinea, dar cu o notă mai mare la dificultate. Antrenoarea lui Jordan Chiles, sportiva care ințial obținuse nota 13.666 a făcut contestație pentru elementul Gogean din execuția sportivei, iar arbitrii i-au mai adăugat 100 de sutimi, suficient cât să obțină bronzul în detrimentul Anei Bărbosu.

Pe internet au apărut imagini cu momentul execuției elementului Gogean. În mod normal acesta reprezintă un salt divizat cu o intoarcere de 1,5 pe care arbitrii nu l-au punctat inițial. Se pare că sportiva nu a executat complet întoarcerea de 1,5 dar a fost totuși punctată de arbitrii în urma contestației americanilor.

Surprinzător a fost, chiar și pentru americani, că arbitrii au acceptat contestația acestora, după ce contestația Sabrinei Maneca-Voinea a fost respinsă.

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a declarat că nu e normal ca nota la execuție să fie contestată și corectată. Regula permite în mod normal să fie corectată nota la dificultate.

La americancă a contat nota de la dificultate, dar nu poţi să faci contestaţie la nota de execuţie. Asta este regula”, a declarat Nadia Comăneci, potrivit Agerpres.

Cum se calculează procentajul notelor la gimnastică

În gimnastică există două elemente separate cu care se compune nota finală: dificultatea și execuția. Pentru execuție nota maximă este 10. Arbitrii scad din această notă de fiecare dată când sportiva sau sportivul execută greșit o aterizare, plasează mâna greșit sau se clatină.

Punctajul de dificultate se calculează în funcție de dificultatea elementelor realizate în timpul exercițiului. Pentru fiecare element se acordă un anumit punct, iar la final se face nota de dificultate care se adună cu nota execuției.

Inițial, Chiles a fost notată cu 5.8 la scorul de dificultate, iar în urma contestației nota a crescut la 5.9, suficient cât să treacă peste Ana Bărbosu.

La finalul probei de la sol, Chiles a oferit și primele reacții. Sportiva din USA a recunoscut că a avut șansă, că nu a prins o zi foarte bună.

”A fost o zi absolut nebună, am avut onoarea de a concura cu aceste fete. La sol nu am avut cea mai bună evoluție din viața mea, de aceea mă bucur și mai mult.

Nu știi niciodată ce se petrece în gimnastică. Sunt mulțumită de lucrurile pe care le-am reușit aici, la Jocurile Olimpice, dar sunt și mai fericită că s-au terminat”, a spus Chiles.

După ce a încheiat pe 5, acuzată că le-a ”furat medalia” româncelor, Jordan Chiles iese la atac cu un mesaj arogant: ”Gimnastica mea vorbește mai puternic”.

Mesajul gimnastei Jordan Chiles, după ce i-a suflat medalia Anei Maria Bărbosu: „Unii oameni nu pot fi niciodată fericiți pentru cineva…”

Americanca Jordan Chiles, 23 de ani, gimnasta medaliată cu bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice, a publicat un mesaj adresat atât celor care o susțin, cât și celor care îi contestă rezultatul din finala disputată luni.

Pentru aproximativ 30 de secunde, România a fost pe podium la gimnastică artistică, proba de sol. Ana Maria Bărbosu a ocupat locul 3 în ierarhia inițială, după toate numerele finalistelor, apoi arbitrii au aprobat o contestație a americancei Jordan Chiles și i-au mărit acesteia nota suficient cât să urce pe ultima treaptă a podiumului.

Jordan Chiles, acuzată că le-a ”furat medalia” româncelor

Modul în care Jordan Chiles a ajuns pe podiumul olimpic a provocat un val de consternare în România și nu numai. Urmăritorii au reclamat faptul că arbitrii au respins o contestație făcută de Sabrina Maneca-Voinea, care considera că merita o notă mai mare, și au cerut explicații pentru penalizarea acesteia și pentru nota primită la dificultate. Fără acea penalizare, Sabrina ar fi prins locul 3, peste Chiles și Ana Maria Bărbosu.

După finala de la sol, rețelele sociale ale gimnastei americane au fost ”invadate” de urmăritori ai gimnasticii, mulți dintre ei români. Aceștia au lăsat sute de comentarii în care o acuză că „a furat medalia”.

Jordan Chiles, medaliata cu bronz la sol, vine cu un mesaj pentru contestatari: ”Gimnastica mea vorbește mai puternic”

La o zi distanță, a venit și replica americancei medaliate cu bronz, un mesaj adresat atât celor care o susțin, cât și celor care îi contestă rezultatul.

”Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine… a fost o experiență uimitoare, iar fata voastră este acum o medaliată individuală!

Vă mulțumesc tuturor pentru iubirea și sprijinul vostru, apreciez cu adevărat! Gimnastica mea vorbește mai tare decât cuvintele multor oameni… am reușit!”, a scris Chiles.

Jordan Chiles, rivala Anei Maria Bărbosu, a reacționat pe Twitter după ce a primit o serie de critici negative.

​Gimnasta română a ocupat pentru câteva minute locul trei în finala de gimnastică la sol, dar a fost retrogradată pe locul patru după ce contestația americancei a fost acceptată și aceasta a urcat pe podium.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Gest premeditat și parșiv al kosovarilor, după ce au văzut că nu vor reuși să bată selecționata României, echipa din Kosovo a plecat la vestiare, meci abandonat

Facebook 137 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email UPDATE: Mircea Lucescu acuză Kosov…