Orașul Hunedoara în perioada anilor 1980, era un oraș muncitoresc, industrial, cenușiu, poluat, fără potențial, fără viitor bine conturat și fără prea multă perspectivă, capăt de drum pentru trenurile ce veneau dinspre Simeria și capăt de drum pentru multe destine. Un oraș tern, fără posibilități de distracție și fără condiții de orice fel. Multă lume a ales să își ia tălpășița și să plece în prima fază spre alte orașe și mai apoi în alte țări.
În acest oraș m-am născut și am copilărit eu și pot să spun că am avut cea mai bună copilărie pe care și-ar putea-o dori un copil. La un moment dat în viață, pentru că s-a ivit oportunitatea, înainte de 1989 ne-am mutat într-un alt oraș din vestul țării, o adevărată perlă a vestului la acea vreme.
În comparație cu Hunedoara, în anii ’80 și chiar și ’90, Aradul părea un oraș dintr-o altă țară, cu civilizație, cu educație, cu parcuri, cu Ștrandul Neptul, cu faleza Mureșului, cu Cinematograful Dacia și Cofetăria Libelula, cu Magazinul Ziridava, cu posibilitățile de distracție, cu centrul și cu multe multe altele. În comparație cu Hunedoara, în Arad curățenia era evidentă, magazinele și piețele erau mult mai aprovizionate, oamenii mult mai deschiși, școlile mai curate și mai variate ca și curiculă, locurile de muncă se găseau la îndemână și mult mai bine plătite, ce mai, influența vestului în ciuda cizmei comuniste, se simțea din plin.
În ultimii mai bine de 30 de ani, m-am perindat periodic pe la Hunedoara, în diferite anotimpuri și diferite timpuri, de cel puțin două ori pe an, uneori chiar și mai mult și am constatat cu bucurie dar și cu tristețe, cum după anii 2000, Hunedoara a început încet încet să urce, să se transforme, să se curețe de zgura trecutului, să prindă viață, culoare, potențial turistic. Locații precum Castelul Huniazilor, Lacul Cinciș, Biserica din Ghelari, Ștrandul de la Geoagiu Băi, încep să își folosească potențialul turistic, orașul arată mult mai curat, mai îngrijit, centrul civic a fost complet refăcut, cartierele par mai curate, infrastructura mai bună, parcurile mai verzi.
În tot acest timp, după 15 ani de Administrație PDL-PNL, fostul Primar Gheorghe Falcă, a reușit ”performanța” (în comparație cu orașele vecine) să transforme din Arad, într-un oraș șters, cenușiu, dezolant. Poleiala de altă dată s-a șters și a rămas dedesubt, doar îndoctrinarea politică și interesele personale și de partid. Cel mai mare ștrand din sud-estul Europei, ștrandul Neptun, e acum o ruină, toată zona comercială care în anii 2000 mustea de viață, de turiști, de agenți economici, de terase, de cluburi, de discoteci, de restaurante, e acum un monument al dezolării. Tinerii arădeni care vor acum să se distreze pe timpul verii, trebuie să meargă la 20 de km de Arad, la lacul Ghioroc, un loc care a început să arate din ce în ce mai mult cu Ștrandul Neptun, așa cum era el în zilele de glorie. Faleza Mureșului a fost doar repictată pe asfalt, aceleași bălării, sălci uscate și dezolante și aceleași garduri de metal albastre și scorojite de vremea ultimilor 30 de ani.
În momentul de față, Hunedoara are primar PSD-ist, Dan Bobouțanu, un om gospodar și muncitor din câte se vede. Aradul, după 15 ani de fatalitate portocaliu gălbuie, începe să se uite cu jind și cu invidie înspre alte orașe din jur, care încep să se ridice încet încet, să crească, să se dezvolte, se uită după fostul lor primar care și-a luat catrafusele, le-a dat cu flit și și-a ”tras” statut de Europarlamentar la Bruxelles, dar cu toate astea, cel mai probabil că se pregătesc să repete greșeala dogmatică, dar în altă formă, cu altă față, dar la fel de hâdă. Unii oameni, locuri, orașe, țări, pur și simplu sunt menite și croite să își repete propriile greșeli, la nesfârșit, până la propria autodistrugere!
