Alegeri eurolocale 2024, prezenţă mare la vot, peste alegerile din 2020, comasatele aduc lumea la vot, în intervalul orar 7:00 și 22.
Votarea se desfășoară de duminică la ora 7:00 şi se încheie la ora 22:00. Pentru alegerile europarlamentare, românii pot vota la orice secție de vot din țară sau din diaspora. Cum afli secţia de votare la care ești arondat pentru alegerile locale și europarlamentare 2024.
Sunt organizate aproape 19.000 de secţii în toată ţara. Astfel, vor fi aleşi pentru următorii patru ani primarul general al Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, membrii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cei ai consiliilor judeţene, primarii localităţilor, primarii de sectoare ale Capitalei, precum şi membrii în consiliile locale ale fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. De asemenea, românii își vor alege cei 33 de europarlamentari care ne vor reprezenta la Bruxelles, în Parlamentul European.
UPDATE: La închiderea urnelor, 22,00, au votat 9.032.458 de alegători, adică un procent de 49,96%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență mai mare față de Localele din 2020 (44,54%). În mediul urban au votat 4.405.433 de alegători, iar în mediul rural 4.627.515 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 123.461 de alegători.
UPDATE: Până la ora 21,00 au votat duminică, la alegerile locale, 8.786.077 de alegători, adică un procent de 48,59%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență mai mare față de Localele din 2020 (44,54%). În mediul urban au votat 4.268.056 de alegători, iar în mediul rural 4.518.021 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 94.434 de alegători.
UPDATE: Până la ora 20,00 au votat duminică, la alegerile locale, 8.266.979 de alegători, adică un procent de 45,77%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență mai mare față de Localele din 2020 (44,54%). În mediul urban au votat 3.982.186 de alegători, iar în mediul rural 4.294.147 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 70.168 de alegători.
UPDATE: Până la ora 19,00 au votat duminică, la alegerile locale, 7.658.414 de alegători, adică un procent de 42,36%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență mai mare față de Localele din 2020 (41,48%). În mediul urban au votat 3.646.305 de alegători, iar în mediul rural 4.017.377 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 54.080 de alegători. Până în prezent, au fost înregistrate peste 700 de incidente în ţară.
UPDATE: Până la ora 18,00 au votat duminică, la alegerile locale, 6.953.447 de alegători, adică un procent de 38,5 %, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență uşor mai mare față de Localele din 2020 (38,17%). În mediul urban au votat 3.288.663 de alegători, iar în mediul rural 3.675.549 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 39.626 de alegători.
UPDATE: Până la ora 17,00 au votat duminică, la alegerile locale, 6.309.665 de alegători, adică un procent de 34,95%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență mai mare atât față de Localele din 2020 (34,58%). În mediul urban au votat 2.979.459 de alegători, iar în mediul rural 3.340.226 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 27.510 de alegători. Până la ora asta, au fost peste 300 de incidente în ţară de la începerea procesului electoral.
UPDATE: Până la ora 16,00 au votat duminică, la alegerile locale, 5.740.637 de alegători, adică un procent de 31,80%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență mai mare atât față de Localele din 2020 (31,71%). În mediul urban au votat 2.717.193 de alegători, iar în mediul rural 3.037.864 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 17.812 de alegători. Până la ora 16:00 peste 452.152 de oameni au votat în Capitală la alegerile locale 2024 şi peste 471.861 la alegerile europarlamentare 2024.
UPDATE: Până la ora 15,00 au votat duminică, la alegerile locale, 5.164.248 de alegători, adică un procent de 28,56%, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Este o prezență mai mare atât față de Localele din 2020 (27,4%). În mediul urban au votat 2.447.582 de alegători, iar în mediul rural 2.716.666 de alegători. Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 10.274 de alegători.
UPDATE: Prezenţa la vot la ora 15:00 este de 28,82%. Conduce judeţul Olt cu 36,12%, urmat de Teleorman cu 35,63% şi Vâlcea cu 35,41%.
UPDATE: Prezenţa la vot la ora 15:00 este de 28,82%. Conduce judeţul Olt cu 36,12%, urmat de Teleorman cu 35,63% şi Vâlcea cu 35,41%.
UPDATE: Prezenţa la vot la ora 14:00 este de 26,32%. Conducerea a fost preluată de județul Olt cu 33,51%, urmat de Teleorman cu 33,16% şi Vâlcea cu 32,33%.
În 2020, până la ora 14.00 au votat 23,71% dintre alegători, iar în 2016, prezenţa la urne, până la aceeași oră, a fost de 24,96%.
UPDATE: Pezenţa la vot la alegerile locale, la nivel naţional, a fost la ora 13.00 de 21,63%, conform datelor oficiale anunţate de BEC. La alegerile locale din 2020, prezenţa era de 19,84%.
UPDATE: Prezenţa la vot la ora 12:00 este de 17,31%.
Judeţele fruntaşe, cu cea mai mare prezenţă la urne sunt Teleorman cu 25,42%, Olt cu 25,07%, Giurgiu cu 23,03% şi Mehedinţi cu 22,63%.
În 2020, până la ora 12:00 au votat 15,69% dintre alegători, iar în 2016, prezenţa la urne până la ora 10:00 a fost de 16,53%.
UPDATE: 11 dosare penale pentru posibile infracţiuni la procesul de votare.
Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracţiuni în legătură cu procesul de votare care se desfăşoară duminică în întreaga ţară, anunţă Ministerul Afacerilor Interne. „De la momentul începerii procesului de vot, au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, cu 37,6% mai puţine faţă de incidentele sesizate până la aceeaşi oră la alegerile locale şi parlamentare precedente. Dintre acestea, 19 nu s-au confirmat, iar alte 17 sunt în curs de verificare”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
UPDATE: Prezența la urne a trecut de 14%, potrivit BEC. La alegerile locale, prezența a ajuns, la nivel național, la 14,33%.
Conduce tot județul Teleorman, cu 22,30%, urmat de Olt cu 21,69% şi Giurgiu 19,81%.
Buletine de vot deja ștampilate, într-o secție din Sectorul 2 al Capitalei.
UPDATE: Prezenţa la vot la ora 10:00 este de 8,79%.
Judeţele fruntaşe, cu cea mai mare prezenţă la urne sunt Teleorman cu 14,47%, Olt cu 13,91%, Giurgiu cu 12,53% şi Călăraşi cu 12,43%.
În 2020, până la ora 10,00 au votat 7,64% dintre alegători, iar în 2016, prezenţa la urne până la ora 10,00 a fost de 7,93%.
Citește și: Cercetări pentru instigare la fraudă: În unele secţii, alegătorii au primit mai multe buletine de vot
UPDATE: Prezenţa la vot la ora 9:00 este de 2%. Judeţele fruntaşe, cu cea mai mare prezenţă la urne sunt Teleorman cu 8,77%, Olt cu 8,45 %, Giurgiu cu 7,69% şi Călăraşi cu 7,60. La polul opus se află județele Covasna, Harghita și Timiș, cu prezență la vot în jur de 3%. La alegerile locale, prezența a depășit, la nivel național, 4%.
În orașe au votat 324.293 de persoane, iar la sate 408.634.
Primele incidente la vot: Preşedintele unei secţii de votare din Vaslui a fost înlocuit. Venise beat la muncă
UPDATE: Prezenţa la vot la ora 8:00 este de 2%. Judeţele fruntaşe, cu cea mai mare prezenţă la urne sunt Teleorman cu 3,63%, Olt cu 3,57 %, Călăraşi cu 3,27% şi Giurgiu cu 3,27%.
În 2016, prezenţa la urne până la ora 8,00 a fost de 1,85%. În 2020, prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale a fost, până la ora 8,00, de 1,86%.
Alegeri locale 2024. Aproape 19 milioane de români, așteptați la vot
Cei aproape 19 milioane de români cu drept de vot sunt chemați pe 9 iunie pentru a alege europarlamentarii, primarii, președinții din consilii județene, precum și consilierii locali și județeni.
La alegerile locale se poate vota doar în localitatea de domiciliu, adică acolo unde aveti adresa din buletin. Puteti vota, de asemenea, în localitatea de reşedinţă, dacă aveti o viză de flotant obtinută cu cel putin 60 de zile înainte de alegeri – adică până pe 10 aprilie cel târziu.
În toată ţara sunt deschise aproape 19.000 de secţii de vot. Dintre acestea, aproape 1.300 de secţii sunt în Bucuresti. Românii care au reşedinţa sau domiciliul în străinătate pot vota doar la alegerile pentru Parlamentul European. Astăzi, cetăţenii care se află temporar în afara ţării, la studii sau în vacantă, pot vota şi ei, pe liste suplimentare, la scrutinul european.
Secţiile de vot s-au deschis la ora 7:00 şi se vor închide diseară, la ora 22:00. Dacă la ora 22.00 vor mai fi oameni care nu au apucat să voteze şi care stau la coadă pentru a intra în secţia de vot, atunci programul se poate prelungi până la miezul nopţii.
Potrivit Registrului Electoral, sunt aproape 19 milioane de români care au dreptul să voteze pe 9 iunie. Aproximativ un milion votează pentru prima dată.
Alegeri locale 2024. Cum votez la alegeri
Primul pas este prezentarea actului de identitate unuia dintre membrii secţiei de votare. Acesta va trece buletinul printr-un dispozitiv pus la dispoziţie de STS pentru a valida actul de identitate. După validare, vei merge către un alt membru al secţiei de votare căruia îi vei mai prezenta încă o dată buletinul, vei semna în lista electorală şi vei primi buletinele de vot alături de ştampilă. Înainte de a te îndrepta spre cabina de votare, asigură-te că ştampila are inscripţionată menţiunea „VOTAT”. În cazul în care aceasta lipseşte, cere membrilor secţiei de votare o altă ştampilă. Dacă această menţiune nu apare pe buletinul de vot, atunci votul tău va fi declarat nul.
În cabina de votare, aplică ştampila în patrulaterul desemnat partidului sau candidatului cu care doreşti să votezi. Dacă ştampila este aplicată incorect, adică în afara patrulaterului, votul va fi anulat. Dacă din greşeală aplici incorect ştampila, poţi cere un alt buletin de vot, iar cel precedent va fi anulat de către membrii secţiei de votare. Apoi, buletinele de vot trebuie îndoite şi introduse în urnele corespunzătoare. Dacă un buletin de vot este introdus într-o altă urnă decât cea desemnată, votul nu va fi luat în considerare la numărătoare. După ce ai introdus buletinele de vot în urne, vei restitui ştampila şi îţi va fi înapoiat actul de identitate. Pe buletinul de identitate, membrii secţiei de votare vor aplica ştampila cu menţiunea „VOTAT”, iar pe cărţile de identitate va fi aplicat un timbru autocolant cu aceeaşi menţiune.
Alegeri locale 2024. Cinci buletine de vot
Pentru că în acest an alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare, alegătorii vor primi nu mai puţin de 5 buletine de vot. Un buletin pentru Parlamentul European, unul pentru alegerea primarului şi altul pentru şeful de Consiliu Judeţean. În plus, vor exista alte două buletine: unul pentru Consiliul Local şi altul pentru Consiliul Judeţean.
Mare atentie, însă, la ieşirea din cabina de vot! În faţa dumneavoastră vor fi 5 urne separate, câte una pentru fiecare buletin. Aşa că trebuie să verificaţi cu grijă pentru a introduce fiecare buletin în urna corectă. Altfel, există riscul ca votul dumneavoastră să fie anulat.