UPDATE: Cine este bărbatul care a agresat-o pe Mette Frederiksen. Mărturia unui tânăr care a văzut ce s-a întâmplat.
Poliţia daneză a declarat sâmbătă că un bărbat în vârstă de 39 de ani va apărea în faţa unui judecător pentru o audiere preliminară în legătură cu agresiunea asupra premierului ţării, Mette Frederiksen, în centrul oraşului Copenhaga, vineri seara târziu.
Mette Frederiksen, şefa Partidului Social-Democrat din Danemarca şi prim-ministru din 2019, a fost lovită vineri seara de un bărbat în piaţa Kultorvet din Copenhaga, a anunţat vineri biroul acesteia într-un comunicat, în care preciza că este bulversată de acest incident.
Poliţia a declarat că bărbatul va fi adus în faţa Tribunalului din Copenhaga pentru interogatoriu în jurul orei locale 13.00 (14.00 ora României), dar a refuzat să ofere mai multe detalii. Nici poliţia, nici biroul prim-ministrului nu au spus nimic despre posibila motivaţie a bărbatului sau dacă acesta avea o armă şi nu se ştie care sunt acuzaţiile.
Mette Frederiksen a putut să se îndepărteze şi nu părea să aibă semne exterioare după agresiune, a declarat pentru Reuters Soren Kjergaard, care lucrează ca barista în centrul oraşului Copenhaga şi care a văzut-o pe şefa guvernului în timp ce era escortată de gărzile de securitate.
Martorii l-au descris pe agresor ca fiind înalt şi subţire, cu părul blond.
Potrivit tabloidului danez Ekstra Bladet, martorii oculari au declarat că Mette Frederiksen a fost împinsă puternic de umăr, ceea ce a făcut-o să cadă într-o parte. Martorii l-au descris pe agresor ca fiind înalt şi subţire, cu părul blond.
Agresiunea a avut loc cu două zile înainte ca danezii să se îndrepte spre urne în alegerile pentru Uniunea Europeană. În urmă cu trei săptămâni, premierul slovac Robert Fico a fost grav rănit într-o tentativă de asasinat.
Cabinetul premierului Danemarcei, Mette Frederiksen, a transmis, sâmbătă, că aceasta a suferit o entorsă cervicală uşoară în urma atacului de vineri seara, când un bărbat a lovit-o în piaţa Kultorvet din Copenhaga.
”În afară de asta, prim-ministrul este bine, dar este şocată de incident”, se arată în comunicatul oficial.
După incident, Frederiksen a fost transportată la spital pentru un control.
Toate evenimentele oficiale la care urma să participe sâmbătă şefa guvernului danez au fost anulate.
Luna trecută, trei politicieni germani au fost atacaţi înainte de alegerile pentru Parlamentul European şi consiliile locale, iar la începutul acestei săptămâni au urmat alte atacuri.
Liderii UE reacționează, după ce Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a fost bătută în centrul oraşului Copenhaga, Ciolacu: ”Sunt șocat”.
Incidentul are loc cu două zile înainte ca danezii să se îndrepte spre urne în cadrul alegerilor europene
Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, este în stare de şoc după ce a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri, în centrul oraşului Copenhaga.
Atacatorul a fost arestat, potrivit rapoartelor, care au mai spus că lidera social-democraţilor a fost „şocată” de incident.
”Atacul de astăzi asupra prim-ministrului danez este îngrozitor. Violența nu are loc în politică. Fii puternică, Mette”, a scris pe platforma X Roberta Metsola, președintele Parlamentului European.
Incidentul are loc cu două zile înainte ca danezii să se îndrepte spre urne în cadrul alegerilor europene.
Potrivit presei locale, Frederiksen a fost atacată şi lovită de un bărbat, în apropiere de locuinţa ei.
Incidentul are loc cu două zile înainte ca danezii să se îndrepte spre urne în cadrul alegerilor europene.
Violenţa a devenit o temă în întreaga Europă în timpul campaniei electorale.
Premierul Slovaciei, Robert Fico, se recuperează după o tentativă de asasinat de către un bărbat înarmat.
De asemenea, europarlamentarul social-democrat Matthias Ecke a fost bătut în timp ce făcea campanie în Germania, iar un politician din partidul de extremă-dreapta AfD a fost înjunghiat marţi de un suspect care mânuia un cutter în Mannheim, în sud-vestul ţării, potrivit poliţiei.
Violenţa a devenit o temă în întreaga Europă în timpul campaniei electorale.
Liderii UE reacționează după atacul asupra premierului Danemarcei. Ciolacu: „Sunt șocat”.
Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit.
Premierul Marcel Ciolacu alături de alți lideri europeni a reacţionat după ce Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a fost atacată şi lovită în centrul oraşului Copenhaga.
”Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre. Solidaritatea noastră este cu tine, dragă Mette, şi cu poporul danez”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe reţeaua X.
De asemenea, președintele Guvernului Spaniei, Pedro Sánchez, a condamnat acest atac, numindu-l „un atac împotriva tuturor celor care credem într-o Europă a libertății, toleranței și păcii”.
„Mette Frederiksen este un lider angajat, o persoană minunată și un prieten grozav. Atacul care a fost suferit în această seară este un atac împotriva tuturor celor care credem într-o Europă a libertății, toleranței și păcii. I-am transmis sprijinul meu și al cetățenilor spanioli în aceste vremuri dificile. Violența nu are loc în UE”, a scris Pedro Sánchez pe platforma X.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a declarat revoltat de acest incident.
„Revoltat de atacul asupra premierului danez Mette Frederiksen @statsmin în Copenhaga în seara asta. Condamn ferm acest act laș de agresiune. Toate gândurile mele sunt la tine și familia ta, dragă Mette și sper că vei depăși acest atac îngrozitor în curând”,a scris Charles Michel, pe platforma X.
De asemenea, Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, a declarată că acest atac este îngrozitor.
„Atacul din această seară asupra primului ministru danez este îngrozitor. Violența nu are loc în politică. Fii tare, Mette”, a scris Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, pe platforma X.
Şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a transmis un mesaj de solidaritate lui Mette Frederiksen după atacul suferit.
„Gândindu-ne la @Statsmin Mette Frederiksen, care a fost atacată pe o stradă din Copenhaga. Violența nu are loc în societățile noastre. Îi doresc primului ministru putere în această perioadă”, a scris Maia Sandu, pe platforma X.
De asemenea, Președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat șocată de acest incident.
„Dragă @Statsmin Mette, am fost atât de șocată de vestea că ai fost agresat în seara asta. Condamn acest act disprețuitor care vine împotriva a tot ceea ce credem și pentru care luptăm în Europa. Vă doresc putere și curaj – știu că aveți o mulțime de ambele”, a scris președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe platforma X.
I am shocked by the news of the attack on 🇩🇰 Danish Prime Minister Mette Frederiksen @Statsmin. Violence has no place in our societies. Our solidarity is with you, dear Mette, and the Danish people.
— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) June 7, 2024
Mette Frederiksen es una líder comprometida, una magnífica persona y una gran amiga. El ataque que ha sufrido esta noche es un ataque contra todos los que creemos en una Europa de libertad, tolerancia y paz. Le he mandado mi apoyo y el de la ciudadanía española en estos momentos…
— Pedro Sánchez (@sanchezcastejon) June 7, 2024
Outraged by the assault on the Danish Prime Minister Mette Frederiksen @statsmin in Copenhagen tonight.
I strongly condemn this cowardly act of aggression.
All my thoughts are with you and your family, dear Mette and hope you overcome this horrendous attack soon.
— Charles Michel (@CharlesMichel) June 7, 2024
Tonight’s assault on the Danish Prime Minister is appalling.
Violence has no place in politics.
Keep strong, Mette!@Statsmin 🇪🇺🇩🇰
Chokerende angreb på den danske Statsminister.
Vold har ingen plads i politik.
Min fulde støtte til dig, Mette!
— Roberta Metsola (@EP_President) June 7, 2024
Dear @Statsmin Mette, I was so shocked at the news of you being assaulted tonight.
I condemn this despicable act which goes against everything we believe and fight for in Europe.
I wish you strength and courage – I know you have plenty of both.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) June 7, 2024