Limbaj de mahala, atacuri descreierate și necontrolate din partea premierului Ludovic Orban la PSD, premier care evident și-a propus să îl întreacă în tupeu, aroganță și agresivitate pe șeful lui direct de la Cotroceni! Așa se face politica în România, din păcate ne-am obișnuit și electoratul nu pare foarte hotărât să taxeze șla vot astfel de derapaje descreierate!
„Nu este un scandal. Nişte nesimţiţi care îşi bat joc de Bucureşti de patru ani de zile au ajuns să considere Bucureştiul moşia lor. Trotuarul, drumul, parcurile, grădinile reprezintă spaţiul public şi aparţine fiecărui bucureştean. Orice om vrea să se plimbe, să facă o declaraţie are acest drept.
Nenorociţii care îşi bat joc de Bucureşti, toţi haidamacii lui Firea şi ai lui Pandele nu-i permit candidatului nostru la primărie nici măcar să facă declaraţii în spaţiul public. Este inadmisibil, este un comportament golănesc, care îi descalifică şi le solicit public să nu se mai poarte în acest fel şi să nu mai boicoteze declaraţiile publice pe care le face candidatul nostru şi echipa care îl susţine„, a declarat premierul Ludovic Orban la Braşov.
Dar un astfel de limbaj suburban și ieșit din orice norme ale bunului simț și a curtoaziei politice, cum este domnule (Prim Ministru), este permisibil, este tolerabil, este admisibil? Și v-am pus în paranteze, pentru că doar ca un Prim Ministru nu vă comportați, ci mai degrabă precum un birjar drojdit și zădărât! Oribil!