Acasă Dorel Şoşoacă se joacă de-a candidatul la Capitală și se victimează, după ce Biroul Electoral i-a respins candidatura: ”Eu de fapt nici nu voiam să candidez”

Şoşoacă se joacă de-a candidatul la Capitală și se victimează, după ce Biroul Electoral i-a respins candidatura: ”Eu de fapt nici nu voiam să candidez”

0
0
329

Diana Şoşoacă ”ratează” Primăria Capitalei, Biroul Electoral i-a respins candidatura: ”Evident că le-am stricat toate planurile, eu nici nu voiam să candidez”.

Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei.

Biroul Electoral al Municipiului București a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de Diana Şoşoacă.

Ce este important de notat: numărul total de alegători înscriși în cursa pentru alegerile locale din București e de 1.808.742 alegători, iar pentru a intra în alegeri cei care candidează au nevoie de 18.087 de semnături, după cum explică Biroul Electoral. Diana Șoșoacă a strâns doar 17.882 semnături valide, după cum arată Biroul Electoral.

Senatorul Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, reacționează la hotărârea Biroului Electoral al Municipiului București de a-i respinge candidatura la Primăria Capitalei. Aceasta susține că premierul Ciolacu s-ar afla în spatele acestei respingeri, iar documentele vor fi completate pentru a putea în cele din urmă să candideze.

”Astăzi Marcel Ciolacu a făcut un gest incalificabil, prin intermediul oamenilor lui de la Biroul Electoral Municipal, pentru că știm foarte bine că totul este politizat. Eu astăzi mi-am depus candidatura pentru Primăria Municipiului București. De ce? Ca să-i încurc pe toți. Am depus 19.344 de liste cu semnături, nu au vrut să-mi dea procesul verbal pentru semnături, l-am cerut eu separat. Am depus absolut toate actele completate perfect, ca să auzim pe surse – că așa se face, în loc să-i spui candidatului și partidului – că vezi Doamne mi-au respins candidatura la Municipiul București.

Nici măcar nu este corect spun. Nu mi-au respins-o, pentru că având în vedere că de abia marți este ultima zi, poți să spui că dosarul este incomplet și poți să-l completezi. Mi-au respins 1000 și ceva de semnături, doar vreo 17.000 ar fi din punctul lor de vedere corecte, dintr-un necesar de 18.060. Vezi doamne a lipsit adresa de la unele semnături și a lipsit de pe unele formulare numele meu. Asta nu înseamnă că nu erau corecte, înseamnă că erau incomplete și tu trebuie să înștiințezi nu presa, ci candidatul și partidul care l-a propus.

Evident că le-am stricat toate planurile. Eu nici nu voiam să candidez, dar când am văzut mârșăvia din București și cum vor să fure fiecare român din București, să-și bată joc de el, cu același Nicușor Dan care și-a bătut joc efectiv de bucureșteni: fără căldură, fără apă caldă, cu un trafic inimaginabil”, a declarat Șoșoacă.

Diana Şoşoacă nu poate candida la Primăria Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la dosar lipsește inclusiv numărul necesar de semnături. Diferența este atât de evidentă încât depunerea dosarului pare să fi fost doar un gest de formă, pentru a stârni noi dezbateri.

Alte nereguli vizează lipsa numelor candidatului de pe numeroase liste de semnături, lipsa datelor personale ale semnatarilor.

După analizarea listelor, Diana Șoșoacă are aproximativ 17.000 de semnături valabile dintre cele 20.000 necesare.

Peste 28% dintre români vor vota cu PSD la alegerile pentru consiliile locale, 26,7% cu PNL, în timp ce 14,4% cu partidul condus de George Simion, arată datele obţinute de un sondaj realizat de INSCOP, în aprilie.

Potrivit sondajului, raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (80,6% din total eşantion), 28,4% dintre alegători indică PSD (faţă de 30,6% în martie), 26,7% PNL (faţă de 25.6% în martie), 14,4% AUR (faţă de 17,4% în martie), 10,8% Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) (faţă de 9,8% în martie), 3,7% SOS România (faţă de 4,3% în martie), 5,3% UDMR (faţă de 4% în martie), 3,3% Alianţa AER (Partidul Verde, Partidul Ecologist Român) (faţă de 3,1% în martie), 1,9% Partidul Pro România (faţă de 2,4% în martie), 1,9% REPER, iar 1,6% PUSL.

Liderul AUR George Simion propune, în engleză, o declaraţie comună a partidelor conservatoare de a nu o vota pe Ursula von der Leyen.

Preşedintele AUR George Simion a propus, la Conferinţei Internaţionale ”Make Europe Great Again” care a avut loc, sâmbătă la Palatul Parlamentului, ca toate partidele conservatoare şi suveraniste din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene să semneze o declaraţie comună prin care să îşi asume că nu o vor vota pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la şefia Comisiei Europene.

”Aş propune, la sfârşitul acestei conferinţe, ca toate partidele din toate cele 27 de ţări din Europa să semneze o declaraţie de a nu o vota pe doamna Ursula von der Leyen ca următoarea şefă a Comisiei Europene. Ar trebui să ne asumăm cu toţii acest lucru. (…) Avem lideri la nivel european care ne pot uni. Îl avem pe domnul Matteo Salvini, pe care l-am vizitat în ultima săptămână la Roma, o avem pe doamna Meloni, îl avem pe domnul Kaczyński. Prefer să-i urmez şi să am încredere în ei, ca aliaţi ai naţiunii mele, decât să am încredere în corupta Ursula van der Layer şi în reţeaua ei mincinoasă”, a afirmat George Simion, potrivit comunicatului de presă al AUR:

EL a subliniat, în discursului său că naţiunile Europei, dar şi Statele Unite ale Americii, pot fi iarăşi ce au fost cândva, îşi pot recăpăta măreţia. Acesta a precizat că nu este prea târziu, nu dacă acţionăm acum. „Încă mai putem întoarce lucrurile. Dar trebuie să rămânem uniţi”, a mai afirmat acesta.

Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a respins candidatura Dianei Şoşoacă, preşedintă a partidul S.O.S. România, pentru funcţia de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de Diana Şoşoacă. Aceasta a acuzat că respingerea candidaturii ei este din ordinul dat de liderul PSD Marcel Ciolacu şi că Primăria Generală a Municipiului Bucureşti este cea mai coruptă instituţie din România.

”Concluzionând, din numărul de 19.344 susţinători depus de candidat se elimină un număr de 1.462 susţinători cu privire la care s-au identificat erori, rezultând un număr de 17.882 susţinători, insuficient pentru a atinge numărul minim de susţinători prevăzut de lege. Respinge candidatura doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă din partea Partidului S.O.S. România pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti”, arată decizia Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti.

Decizia poate fi contestată de către Diana Şoşoacăla Tribunalul Bucureşti în termen de 48 de ore de la data afişării, mai precizează documentul Biroului Electoral de circumscripţie al Capitalei.

Şoşoacă a precizat că nu a anunţat niciodată public că va candida şa şefia PMB, însă Marcel Ciolacu nu ştie decât „să dea telefoane ca să îşi manifeste hegemonia”.

”Eu nu am anunţat public că voi candida la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să văd ce face domnul Marcel Ciolacu, dar domnul Marcel Ciolacu nu ştie decât să dea telefoane ca să îşi manifeste hegemonia. Astăzi mi-am depus la Bucureşti candidatura pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să îi încurc pe toţi. Mi-am depus candidatura când am văzut mârşăvia din Bucureşti şi cum vor să fure cu acelaşi Nicuşor Dan care îşi bate joc de bucureşteni şi tuturor le convine să iasă Nicuşor Dan pentru că semnează ca primarul. Mă bucur că Marcel Ciolacu a căzut în plasa mea privind candidatura la Bucureşti. O să îi aduc lui Marcel Ciolacu şi un cadou, un tricou pe care scrie: ”Mândru că sunt moldovean”, şi i-am chemat pe toţi moldovenii să se revolte”, arată comunicatul de presă al partidului S.O.S. România.

Ea a explicat că a depus peste 19.000 de semnături, „nu au vrut să îmi dea procesul verbal pentru semnături, şi acum am auzit din presă că mi-au respins candidatura”.

”Nu se poate spune că au respins candidatura mea pentru că doar marţi e ultima zi, poţi spune doar că au respins 1.000 şi ceva de semnături. În limbajul lor înseamnă că a lipsit adresa de pe unele semnături şi nu era trecut numele meu pe unele formulare, asta nu înseamnă incorect, ci incomplet. BEM trebuia să anunţe partidul S.O.S. România, nu presa”, a completat Şoşoacă, conform sursei citate.

Aceasta a adăugat că ”toţi ceilalţi candidaţi sunt speriaţi pentru că eu iau voturi de la fiecare candidat”.

”Secretarul general al S.O.S. România, Dan Marin Ştefănel, s-a dus la BEM în această seară (sâmbătă – n.r.), iar acolo au pus jandarmii pe el, deşi este reprezentantul partidului şi BEM are obligaţia să îl cheme pentru a comunica inadvertenţele. Vor să amâne decizia pentru a se ajunge în ziua de marţi când nu mai pot să completez dosarul, acesta este un ordin de la Marcel Ciolacu. Avem de a face cu o dictatură şi cu un sistem dictatorial care nu vrea să permită unui om onest să participe în alegeri, pentru că toată lumea ştie că nu există înţelegere cu mine când e vorba de corupţie, iar Primăria Generală a Municipiului Bucureşti este cea mai coruptă instituţie din România”, a conchis Şoşoacă.

Încarcă mai mult
Load More In Dorel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Elena Lasconi, cercetată de Parchetul European, un candidat complet nepregătit, se face de râs grav de tot, Articolul 5, ”încălcare” și ”activare”

Facebook 21 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Elena Lasconi, cercetată de Parchet…