Interesant și curios, cum imediat cum opoziția a anunțat că nu mai intenționează să treacă necondiționat prin Parlament o a doua Stare de Alertă propusă de Guvernul PNL, Iohannis-Orban…cum au început să crească procentele celor noi infectați, precum vor crește și procentele ”liberalilor” după votul din această toamnă, din pix…sau mă rog, din tabletă.
E deja evident, că Pandemia cu Sars-Cov-2, este folosită de actuala putere, pe post de justificare și Bau Bau politic. Dacă opoziția nu va trece prin Parlament, a doua Stare de Alertă, vor veni și vor arăta cu degetul acuzator spre ei…”Noi am arătat că boala, virusul, infecția este încă printre noi, nu ne-ați ascultat, uitați acuma ce-ați făcut”.
Dacă totuși va trece și vom avea și a doua Stare de Alertă, vom putea vedea, cum imediat la câteva zile, numărul cazurilor noi de infectări va începe să scadă și aceeași inițiatori, vor ieși și ne vor explica cum ”vedeți dacă am impus o nouă Stare de Alertă, pentru că se justifica și pentru că se vă rezultatele, dacă era după opoziție, boala ar fi continuat încă printre noi”.
Cine mai crede încă în ”coincidențele” politice mioritice, la fel de bine poate să creadă și în Omul Negru, pardon, ăsta nu că e cu probleme…hai să zicem, în Moș Crăciun și în Zâna Măseluța.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 275 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri seară că prelungirea stării de alertă este folosită ca formă de manipulare a populaţiei.
”Mie imi place această manipulare, cel putin din ultimele zile. Pentru că este o manipulare ordinară. În care toata lumea vorbeste despre prelungirea sau nu, si sub masca acestei prelungiri sau neprelungiri, guvernanții fac cu totul și cu totul alte lucruri”, a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta mai spus că, deși este preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu are la această dată nicio discuţie instituţională pe tema prelungirii stării de alertă.
”Eu, în virtutea funcţiei vremelnice de preşedinte al Camerei, am dreptul la orice informaţie. Cum scrie la lege, sunt îndreptăţit de a avea orice informaţie. Eu nu am primit oficial de la nicio instituţie a statului român nicio informaţie, care este stadiul şi ce se întâmplă cu adevărat. Aceste informaţii există, le are preşedintele României. Dacă au avut astfel de informaţii, că este de fapt o mascaradă, şi continuă, sunt convins că, indiferent de ce poziţie ai avut, vremelnic, în stat, vei răspunde pentru aceste lucruri. În acest moment, această prelungire a stării de alertă este folosită în această direcţie, de manipulare a românilor şi de a-şi da toată lumea cu părerea„, a afirmat Ciolacu.
”În acest moment, sunt președintele Camerei Deputaților, unde urmează sa se vina cu HG pentru incuviintarea prelungirii stării ide alerta. Cu cine se negociaza? In acest moment, eu nu am nicio discutie institutionala in ceea ce priveste prelungirea starii de alerta. Ne-am transmis mesajele si ce ne dorim din acel HG prin intermediul televiziunilor. Cu toţii aşteptăm să intrăm în normalitatea promisă în campanie de preşedintele Iohannis”, a mai spus liderul PSD.
Ciolacu a anunțat din nou că este exclus să voteze prelungirea stării de alertă, precizând că, în opinia sa, nu ar trebui prelungită cu mai mult de 15 zile.
”Nu știm despre care stare de alertă vorbim. Evident, starea de alertă de acum, cum a este exclus să voteze prelungirea stării de alertă fost încredințată de Parlament, este exclus ca PSD s-o voteze. (…) Care stare de alertă? A venit Guvernul cu vreo stare de alertă, a venit cu vreun text cum este normal în toate statele europene? În Bulgaria, primul ministru vine săptămânal și explică Parlamentului și bulgarilor în ce stadiu sunt, ce se întâmplă, care sunt măsurile economice, care sunt măsurile pe care le impune epidemia.
Eu, ca să aflu anumite detalii, l-am rugat pe Raed Arafat să vină la Parlament și împreună cu colegii mei medici și alți lideri politici să ne explice situația. Ne-a și spus că nu e mandatat de Guvern”, a precizat liderul PSD.
”Să anunți că vii, tu, Guvern, cu proiectul de HG în ultima zi când îți expiră, când soliciți prelungirea stării de alertă mi se pare hilar. Ar fi trebuit să fie în dezbatere publică. (… Nu cred că ar mai trebui denumită stare de alertă, poate intermediară până la normalitate. Sub nicio formă nu consider că ar trebui prelungită chiar și această stare intermediară mai mult de 15 zile”, . a conchis Ciolacu.
Liderul PSD acuză o manipulare din parte guvernanților în legătură cu numărul infectărilor cu coronavirus.
Marcel Ciolacu a declarat, vineri seară, că ar exista o legătură între anunţul social-democraţilor, că e posibil să nu voteze prelungirea stării de alertă, şi creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în raportările zilnice ale autorităţilor.
Întrebat dacă are suspiciuni cu privire la cifre, la raportările zilnice de cazuri şi de teste, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Nu că am suspiciuni, am certitudini”.
”În momentul în care noi am anunţat că ne gândim dacă votăm sau nu prelungirea stării de alertă, deodată la televiziuni a explodat numărul de îmbolnăviri.”