Maia Sandu: ”Moscova nu are cum să ajungă în Moldova. Ucraina e scutul nostru și avem prieteni puternici. România este umărul pe care se sprijină Republica Moldova. E alături de noi și la bine și la greu.”
Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, a vorbit, înainte de Congresul PPE de la Bucureşti, despre ameninţările lui Vladimir Putin. „Rusia pune presiune pe toată lumea liberă”.
„Republica Moldova are mulţi prieteni şi o să întâlnesc pe unii dintre ei, astăzi, aici, anume pentru a consolida sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, dar şi pentru să accentuăm necesitatea ca toată lumea să sprijine, în continuare, Ucraina, pentru că Ucraina, astăzi, ne asigură pacea în Republica Moldova. Şi Ucraina, şi Moldova, merită să trăiască în libertate şi în pace.
Rusia pune presiune pe toată lumea liberă, inclusiv pe Republica Moldova, dar noi rezistăm şi ştim ce vrem. Vrem să trăim într-o lume liberă şi paşnică”, a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu a declarat miercuri, că Rusia nu are cum să ajungă cu trupele sale în Republica Moldova pentru că Ucraina este ca un scut și va rezista în fața agresiunii ruse, precizând că țara sa are prieteni puternici pentru că a ales să fie de partea lumii libere.
Întrebată cât de serioase sunt intențiile militare ale Moscovei în privința Republicii Moldova, Maia Sandu spune: „Moscova nu are cum să ajungă în Republica Moldova, în primul rând pentru că Ucraina este scutul nostru și Ucraina rezistă și va rezista și în al doilea rând pentru că Republica Moldova are prieteni puternici și pentru că R. Moldova a ales să fie de partea lumii libere.
Ce vrea să facă Moscova înțelegem cu toții. Moscova vrea să destabilizeze situația în Republica Moldova, să sperie cetățenii R. Moldova, mai ales că în acest an s-ar putea să avem un referendum, asta e propunerea mea și sper ca Parlamentul de la Chișinău s-o sprijine, un referendum cu privire la aderarea R. Moldovei la Uniunea Europeană. În acest context, cu cât facem mai mulți pași către Uniunea Europeană, cu atât mai îndârjită este Rusia să ne creeze piedici și să sperie cetățenii nostri. Noi am reușit în pofida amenințărilor, ale încercărilor de destabilizare, de a cumpăra alegători, am reușit să menținem situația stabilă și să mergem pe drumul nostru. Am făcut pași uriași în ultimii doi ani spre aderarea la UE.
Am văzut în alegerile locale de anul trecut că pe lângă banii pe care i-a învestit în tot felul de partide proruse, în aceste alegeri cu bani rusești s-a încercat cumpărarea de voturi. Instituțiile noastre au intervenit și nu s-a reușit, dar e un mod prin care Kremlinul încearcă să se implice în Republica Moldova”.
Maia Sandu spune că toate țările care vor ca hotarele lor să fie respectate trebuie să susțină Ucraina.
„Situația în care avem război la hotar trebuie să fim vigilenți și suntem vigilenți, ne dorim să avem pace pe continent și să rămânem parte a lumii libere. Riscurile sunt mari pentru toți pentru că în momentul în care o țară, Rusia, îndrăznește să atace o altă țară independentă și suverană și dacă agresiunea nu e oprită și nu se transmite un mesaj foarte clar că nu poate fi acceptat, atunci riscăm să vedem acțiuni similare din partea altor țări în diferite regiuni ale lumii. Nu e doar despre încălcarea hotarelor recunoscute internațional, este despre sistemul la care toți am subscris.
De aceea e foarte important ca Ucraina să câștige războiul și e important ca toată lumea să înțeleagă și să susțină Ucraina. Toate țările care vor ca hotarele lor să fie respectate trebuie să susțină Ucraina. Exact asta le-aș spune, că dacă ținem la această lume și dacă vrem pace în lume, avem situații diferite dar dacă vrem să oprim un război care se poate extinde, atunci trebuie să continuăm să ajutăm Ucraina. Eu cred că ajutorul va veni, cred în reziliența ucrainenilor”, a declarat președinta Republicii Moldova.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit României și a vorbit de recunoștința sa față de țara noastră, într-un interviu în exclusivitate la Jurnalul de Seară de la Digi24. Maia Sandu spune că România este ”sprijinul principal” pentru Republica Moldova și „umărul pe care ne sprijinim”. Președinta moldoveană mai spune că cea mai rapidă cale de unire este prin integrarea europeană, pentru că sondajele arată un „sprijin majoritar” pentru ea printre cetățenii moldoveni.
”În Republica Moldova există cetățeni care susțin unirea, există cetățeni care nu susțin și există chiar și cetățeni care se tem de această unire. Pentru Republica Moldova, cea mai scurtă cale pare să fie integrarea europeană, pentru că sondajele arată că aici avem un sprijin mare, un sprijin majoritar al cetățenilor și sper acest lucru să se confirme la referendumul din această toamnă. Și noi mergem pe această cale, pentru care avem sprijinul cetățenilor Republicii Moldova.
Acum, discuțiile din spațiu politic de aici, de la București, sunt multe. Noi ne concentrăm pe ceea ce putem face și ce putem face este să construim mai multe poduri, să aducem mai mulți investitori.
România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Astea sunt lucruri concrete care unesc cele două maluri și pe aceste lucruri trebuie să insistăm și o să insistăm și suntem foarte recunoscători că aici, la București, se lucrează la fel de serios pe aceste proiecte, așa cum lucrăm noi la Chișinău.”, a spus Maia Sandu.
Referitor la discuțiile printre politicienii de la București, Maia Sandu a declarat:
”Eu nu, nu urmăresc cine și ce spune. Repet, e adevărat că Moscova încearcă să folosească orice pretext pentru a speria, pentru a manipula opinia publică.
Dar noi trebuie să venim cu mesajele noastre și trebuie să le explicăm cetățenilor și o să vedeți că în sondaje a crescut semnificativ numărul moldovenilor care cred că avem o relație foarte bună cu România și care apreciază această relație foarte bună.
Deci lucruri concrete, combatere a dezinformării, astea sunt lucruri pe care trebuie să să insistăm”.
”România este sprijinul principal pentru noi și am spus de fiecare dată România este alături de noi și la bine și la greu, începând de la criza pandemică și vorbesc despre mandatul meu și până astăzi. România ne-a fost alături absolut în fiecare situație.
Deci criza pandemică, după care criza energetică, am avut nevoie de ajutor, am venit la București, după care a început războiul cu foarte multe probleme pentru noi. România, împreună cu Franța și Germania au creat această platformă de susținere pentru Moldova, unde am putut să discutăm despre toate problemele noastre create de război și respectiv, să primim acest ajutor.
România ne ajută să combatem tentativele de destabilizare, pentru că a venit cu această inițiativă a listelor persoanelor care trebuie sancționate la nivel european și iată, chiar de curând au mai fost incluse în liste persoane care zi de zi îndeplinesc planurile Moscovei la Chișinău și încearcă să destabilizeze, deci proiecte concrete în agricultura, de infrastructură este umărul pe care ne sprijinim și suntem foarte recunoscători pentru asta.”, a continuat președinta moldoveană.
Întrebată câți cetățeni moldoveni au pașapoarte românești, Sandu a spus:
”Din câte înțeleg, destul de mulți, nu am această statistică. Statistica e, totuși, la instituțiile românești am auzit și o cifră de 1.000.000 de oameni și asta tot vorbește despre ceva. În primul rând că sunt cetățeni ai României și asta e și răspunsul pentru cei de la Moscova, care sunt tare deranjați de faptul că eu am și cetățenia României și nu doar eu, suntem mulți.
Pe de altă parte, sigur că sunt și oameni care au cetățenia Federației Ruse. Iată, acolo ei nu se împiedică. Și apropo de regiunea transnistreană, că am discutat de când a început războiul, am avut un număr foarte mare de solicitări și un număr probabil la 90 de procente din locuitorii regiunii acum dețin pașapoartele Republicii Moldova.
De ce? Pentru că oamenii, inclusiv oamenii din regiunea transnistreană, au văzut de unde vine războiul, că războiul vine din Rusia, iar Republica Moldova asigură această pace.
Deci, ei au înțeles că pacea este de partea noastră. Mai mult decât atât, regiunea transnistriană beneficiază și de acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și s-a schimbat structura comerțului. Deci, mai mult de jumătate din exporturile din această regiune merg spre Uniunea Europeană
Și atunci noi le spunem tu puteți doar să beneficiați, trebuie să vă asumați și niște responsabilități, pentru că și pe malul drept și pe malul stâng va trebui să facem niște schimbări, niște transformări, să ne ajustăm la exigențele Uniunii Europene.
Și eu știu, sunt sigură că ei nu vor să piardă aceste beneficii. Și noi vrem ca cetățenii noștri de acolo să poată să beneficieze de procesul ăsta de aderare. Dar cu toții trebuie să să ne conformăm acestor reguli noi ca să putem să beneficiem”.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a povestit, cum a fost pentru Chișinău și pentru moldoveni ziua de 24 februarie 2022, ziua în care a început invazia rusă în Ucraina. Maia Sandu spune că a aflat vestea de pe internet și a fost șocată. ”Nu am crezut pentru că e greu să cred că în secolul nostru se poate întâmpla așa ceva”.
Maia Sandu: ”Când m-am trezit la ora 4, m-am informat de pe internet, la 5 eram la birou și am început să lucrăm pe direcțiile principale, să primim refugiați pentru că imediat au început semnale că oameni din apropierea noastră au început să vină.
Noi ne-am pregătit pentru că au fost discuții despre faptul că Rusia ar putea să atace, chiar dacă mi-a fost greu să cred. Prima dată nu am crezut pentru că e greu să cred că în secolul nostru se poate întâmpla așa ceva.
În primele zile de război au venit zeci de mii de oameni din Ucraina, am lucrat foarte bine cu cetățenii, cu societatea civilă, cu domeniul privat. E datoria noastră și în continuare vom face totul pentru a-i ajuta pe acești oameni și le mulțumesc și moldovenilor mei.
Toată lumea era șocată și toată lumea aștepta să vadă ce le spunem noi, noi le-am spus că sunt în siguranță pentru că erau în acele zile, nu era clar ce se întâmplă după asta. Ne-am pregătit pentru toate scenariile, din fericire Ucraina a rezistat și Rusia nu s-a mai apropiat de hotarele noastre, din fericire a fost îndepărtată.
Bineînțeles că ne consumă energie și timp, iar propaganda și dezinformanrea nu sunt lucruri noi, acum e și mai periculos pentru că ține de război și creează această teamă. Noi vrem ca cetățenii noștri să aleagă pentru ei fără să aibă aceste frici.
Conflictul transnistrean a fost creat ca să ne creeze probleme și impediemnte, iată acum se face același lucru. Eu am încredere în moldoveni, am învățat lecțiile din trecut, vrem să ne consolidăm democrația, instituțiile democratice. Moldovenii nu vor să trăiască într-un regim care trimite tineri la închisoare pentru că critică președintele și își trimite opozanții la închisoare și îi ucide.