Pe principiul ”corb la corb nu scoate ochii”, premierul Ludovic Orban sare în apărarea ministrului de finanțe Cîțu, în scandalul defrișărilor în care e implicat acesta și familia acestuia și după ce acesta desființează Direcția Juridică de la Finanțe, aflată în proces cu părinții săi.
Și noi suntem convinși că ministrul finanțelor Cîțu, este nu doar nepotrivit ci și toxic pentru demnitatea pe care o ocupă, dar convingerile nu ne servesc la nimic! Ar trebui să fie vorba despre evidențe și dovezi nepărtinitoare și obiective și nu despre ”convingeri” personale, părtinitoare și subiective!
Documente incendiare au fost făcute publice, la sfârșitul săptămânii trecute, de jurnaliștii Oana Zamfir și Adrian Ursu, în cadrul emisiunii „Exces de Putere” de la Antena 3, cu privire la faptul că ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dorește desființarea Direcției Juridice din minister, structură care are calitatea de parte a statului într-un proces privind 11,6 hectare de teren, împotriva părinților ministrului Cîțu. Actele prezentate arată că dosarul de la Direcția Juridică a fost preluat, la începutul acestui an, la Cabinetul ministrului, ele nemaifiind restituite.
Cele 11,6 hectare de teren, de pe malul Lacului Vidra, din apropierea Transalpina, reprezintă un lot de 50 de hectare retrocedat, cu ani în urmă, părinților lui Florin Cîțu, Elena și Vasile. În noiembrie 2019, la o judecătorie din județul Vîlcea, Romsilva a solicitat anularea punerii în posesie cu aceste pământuri a familiei Cîțu, iar, din partea statului, în proces a devenit parte Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Juridică.