Austriacul Karner le taie elanul politicienilor români: ”În prezent nu există negocieri privind aderarea deplină la spațiul Schengen, prin urmare, nu există o dată pentru punerea în practică”.
Austria a ţinut să reamintească joi că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un calendar de implementare.
”Schengen Air înseamnă că pasagerii care vin din România şi Bulgaria nu vor mai fi supuşi unui alt control al paşapoartelor decât cel al companiei aeriene la poarta de îmbarcare”, a explicat Ministerul de Interne din Austria.
Dar ”în prezent nu există negocieri privind aderarea” propriu-zisă şi, prin urmare, ”nu există o dată” pentru punerea în practică, a precizat ministerul.
Condiţiile puse de Viena pentru ”Schengen Air” sunt creşterea operaţiunilor Frontex în Bulgaria şi bani de la Comisia UE pentru o protecţie solidă a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a precizat pentru agenţia austriacă de presă APA că solicită, de asemenea, sporirea controalelor la frontierele terestre şi ca solicitanţii de azil, în special din Afganistan şi Siria, să fie preluaţi de România şi Bulgaria.
Precizările Austriei vin după ce România şi Bulgaria au anunţat anterior că au ajuns la un acord cu această ţară pentru a beneficia de libera circulaţie în spaţiul Schengen la nivel maritim şi aerian, problema frontierelor terestre fiind amânată pentru mai târziu.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri seara, că în data de 23 decembrie a ajuns la un acord politic cu ministerele de Interne din Austria și Bulgaria pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, în timp ce negocierile pentru aderarea terestră vor continua și anul viitor.
”În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria și aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, precum și discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere și aplicarea Acordului Dublin”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, pe parcursul zilelor de 26 și 27 decembrie au avut loc discuții pe canale diplomatice, între ministerele de interne, ministerele de externe, inclusiv la nivelul misiunilor diplomatice acreditate la UE, asupra proiectului de decizie a Consiliului care să încorporeze juridic respectivul acord politic. Aceste discuții vor continua în 28 decembrie 2023.
Materializarea acordului politic într-o decizie presupune acordul tuturor Statelor Membre UE, demers procedural care se va continua și mâine 28 decembrie 2023.