
Israelul nu se va opri până la finalizarea misiunii de a distruge a Hamas. ”Nu există nicio alternativă la victorie”, a declarat, sâmbătă seară, premierul Benjamin Netanyahu, îndemnând Occidentul să nu cedeze unor presiuni.
”Facem totul pentru a fi demni de sacrificiul și eroismul lor. Nu ne vom opri până la finalizarea misiunii. Nu există nicio alternativă la victorie. Vom învinge Hamas și ne vom aduce înapoi captivii”, a declarat Netanyahu într-o conferință de presă, potrivit HotNews.ro care citează The Times of Israel.
El a spus că Armata israeliană (IDF) se află în interiorul orașului Gaza, ”la periferia” spitalului Shifa, cel mai mare din enclavă, iar printre liderii teroriști uciși se numără mulți dintre cei care au condus masacrele din 7 octombrie din sudul Israelului. ”De la șeful Hamas, Yahya Sinwar, în jos, toți acești teroriști trebuie să moară”, a spus premierul israelian.
Netanyahu a avertizat din nou gruparea Hezbollah, susținută de Iran, asupra intervenției în războiul dintre Israel și Hamas: ”Va fi greșeala vieții voastre”.
El a avut un mesaj și pentru liderii țărilor arabe, îndemnându-i să ia atitudine împotriva Hamas, care ”a adus un dezastru asupra orașului Gaza doar sânge și sărăcie”.
De asemenea, premierul israelian a repetat că nu va exista o încetare a focului fără eliberarea celor peste 240 de ostatici ținuți de Hamas.
Premierul israelian a cerut Occidentului să îl susțină în decizia de a refuza o încetarea a focului fără eliberarea ostaticilor, spunând că observă că în unele țări există presiuni asupra liderilor: ”Nu cedați la presiune. Războiul nostru este războiul vostru”.
”Nicio acuzație împotriva noastră și a soldaților noștri nu ne va opri din a duce la capăt misiunea morală pe care o avem. Hamasul va fi distrus și nu va mai exista nicio amenințare din partea Gazei asupra Israelului. De fiecare dată când am încetinit, terorismul s-a întors și a lovit din nou. De aceea, vom continua în misiunea pe care o avem.
Dacă vrem pace, trebuie să distrugem Hamas. Dacă vrem securitate, trebuie să distrugem Hamas. Dacă vrem să asigurăm viitorul statului Israel, trebuie să distrugem Hamas.
Asta trebuie să facă Israelul și asta va face.(…) Israelul va rămâne ferm împotriva lumii dacă va fi necesar”, a insistat Netanyahu.
El a mai spus că armata israeliană va rămâne în Gaza ”atât timp cât va fi necesar” pentru a împiedica folosirea enclavei pentru a lansa atacuri teroriste împotriva Israelului.
”Războiul continuă cu toată forța înainte. Nu va fi armistițiu până când răpiții nu vor fi aduși înapoi/ De fiecare dată când am încetinit, terorismul s-a întors și a lovit. Dacă se vrea pace, trebuie distrus Hamasul”, a transmis Netanyahu
Războiul continuă cu toată forța înainte și nu va fi armistițiu până când israelienii răpiți nu vor fi aduși înapoi, a declarat Benjamin Netanyahu sâmbătă seară în cadrul unei conferințe de presă. Premierul israelian a mai spus că ”de fiecare dată când am încetinit, terorismul s-a întors și a lovit din nou” și că ”dacă se vrea pace, trebuie distrus Hamasul”.
”Facem totul pentru a merita sacrificiul lor (al israelienilor omorți de Hamas n.red.). Nu ne vom opri până când nu ne vom îndeplini misiunea. Războiul continuă cu toată forța înainte, noi vom învinge. Vom aduce înapoi răpiții noștri. Forțele au înconjurat orașul Gaza, au eliminat mii de teroriști. Hamasul a pierdut controlul asupra Gazei. Toți membrii Hamas vor muri, cei de deasupra pământului și cei de dedesubtul pământului”, a mai transmis premierul israelian.
Acesta a declarat că armata israeliană este pregătită și pe frontul de nord, și aerian și terestru și că Hezbollah nu trebuie să facă greșeala de a intra în război pentru că ”va fi ultima voastră greșeală”.
”Pentru liderii țărilor arabe, Hamasul a adus un dezastru asupra orașului Gaza. Doar sânge și sărăcie. Face parte din axa de terorism și răutate condusă de Iran. Sunt în legătură zilnică aproape cu președintele Biden, pe care îl apreciez pentru atitudine și pentru echipamentul care a fost adus, pentru suportul moral vast al poporului american. Precizez că toți oamenii liberi din țările libere au obligația morală de a ne susține. Nu va fi armistițiu care nu va include readucerea răpiților noștri. Majoritatea publicului american ne susține. Președintele Biden a promis să susțină Israelul. Nu există mereu înțelegeri pentru că în țările libere există multe presiuni asupra liderilor. Lupta noastră o ducem pentru noi, dar nu doar, o ducem și pentru voi, pentru ceilalți”, a mai transmis Netanyahu.
”Nicio acuzație împotriva noastră și a soldaților noștri nu ne va opri din a duce la capăt misiunea morală pe care o avem. Hamasul va fi distrus și nu va mai fi nicio amenințare din partea Gazei asupra Israelului. De fiecare dată când am încetinit terorismul s-a întors și a lovit din nou, de aceea vom continua în misiunea pe care o avem. Dacă se vrea pace, trebuie distrus Hamasul. Dacă vrem să garantăm viitorul statului Israel trebuie să distrugem Hamasul. Împreună vom învinge”, a conchis premierul Netanyahu.
Tot sâmbătă, summitul arabo-islamic găzduit de Arabia Saudită a cerut încetarea războiului din Gaza şi a respins justificarea acţiunilor Israelului împotriva palestinienilor ca autoapărare.
Summitul a condamnat ”agresiunea israeliană asupra Fâşiei Gaza, crimele de război şi masacrele barbare şi inumane ale guvernului de ocupaţie”, se arată într-un comunicat final.
Comunicatul cere de asemenea încetarea asediului Gazei, permiţând ajutor umanitar în enclavă şi oprirea exporturilor de arme către Israel.
de Securitate al Naţiunilor Unite să adopte ”o rezoluţie decisivă şi obligatorie” pentru a pune capăt ”agresiunii” israeliene în Fâşia Gaza.
În comunicatul final al summitului desfăşurat în capitala saudită Riad între liderii ţărilor arabe şi islamice se arată că prin abţinerea de a o adopta, ”Israelul este încurajat să-şi continue agresiunea brutală care ucide oameni nevinovaţi (…) şi reduce Gaza la ruine”.
De asemenea, șeful puternicei mişcări Hezbollah din Liban, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat sâmbătă că gruparea sa armată foloseşte noi tipuri de arme şi a lovit noi ţinte în Israel în ultimele zile promiţând că frontul din sudul ţării împotriva inamicului său va rămâne activ.
A fost pentru a doua oară de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas când Sayyed Hassan Nasrallah, secretarul general al Hezbollah, apare în public şi vorbeşte despre lupta cu Israelul. În primul său discurs, rostit la începutul acestei luni, el a declarat că există posibilitatea ca luptele de pe frontul libanez să se transforme într-un război în toată regula.
La rândul său, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, avertizează că gruparea teroristă este ”aproape de a face o greșeală gravă” care se va încheia cu locuitorii din Beirut care își vor părăsi casele.
”Le spun aici cetățenilor din Liban, îi văd deja pe cetățenii din Gaza mergând cu steaguri albe de-a lungul coastei și îndreptându-se spre sud”, spune Gallant în timpul unei vizite la o bază militară de la granița de nord.
”Hezbollah antrenează Libanul într-un război care s-ar putea întâmpla și face greșeli”, spune el, citat de The Times of Israel.
”Dacă va face greșeli de acest gen, cei care vor plăti prețul sunt în primul rând cetățenii Libanului. Ceea ce facem în Gaza știm să facem și în Beirut”, avertizează Gallant.
El spune că forțele aeriene israeliene folosesc mai puțin de o zecime din puterea lor în Fâșia Gaza.
”Piloții noștri stau în cabina de pilotaj, iar nasul avioanelor este îndreptat spre nord. Noi avem destule de făcut în sud, dar Forțele Aeriene sunt orientate spre nord și puterea lor este foarte mare”, adaugă el.
Atac cu rachetă lângă graniţa Israelului cu Libanul. Mai mulţi civili au fost răniţi. O rachetă anti-tanc a lovit în apropierea graniţei dintre Israel şi Liban.
Mai mulţi civili au fost răniţi, transmite armata israeliană.
Racheta ar fi fost trasă de militanţi din Liban.
Potrivit reuters, trupele israeliene au răspuns acestui atac cu focuri de artilerie.
IDF spune că a lovit o celulă militară în sudul Libanului, care se pregătea să lanseze un atac cu rachete asupra Israelului. De asemenea, o dronă IDF ar fi lovit noaptea trecută o rachetă anti-tank în sudul Libanului. Racheta se îndrepta spre Metula, localitate din apropierea graniţei.
Conform unui ambulanţieri, o persoană este în stare critică, iar până la cinci persoane ar fi rănite.
