Acasă Actualitate Olanda a trimis în România primele 5 avioane F-16, pentru antrenarea piloţilor ucraineni, aeronavele generația a 4-a, au aterizat la Feteşti

Olanda a trimis în România primele 5 avioane F-16, pentru antrenarea piloţilor ucraineni, aeronavele generația a 4-a, au aterizat la Feteşti

0
0
194

Olanda a trimis în România primele avioane F-16, pentru antrenarea piloţilor ucraineni, aeronavele generația a 4-a, au aterizat la Feteşti.

Olanda va livra între 12 și 18 avioane F-16 pentru a fi folosite în noul centru european de pregătire F-16 din România, care va fi deschis în curând, a declarat ministerul olandez al Apărării.

Olandezii au promis, de asemenea, să livreze Ucrainei F-16 pentru a fi folosite în luptă, alături de promisiuni similare din partea Danemarcei, Norvegiei și Belgiei.

Ţările de Jos au trimis marţi primele cinci avioane de luptă F-16 în România, pentru a fi folosite la pregătirea piloţilor ucraineni.

Olanda va livra între 12 şi 18 avioane F-16 din forţele sale aeriene pentru a fi folosite în noul centru european de pregătire a piloţilor din România, care va fi deschis în curând, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Haga.

Premierul Mark Rutte declara, la sfârşitul lunii trecute, într-o convorbire video cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că Olanda va trimite avioanele F-16 în România în decurs de două săptămâni.

Olandezii au promis, de asemenea, să livreze Ucrainei avioane F-16 pentru a fi folosite în luptă, alături de promisiuni similare din partea Danemarcei, Norvegiei şi Belgiei.

Ministrul apărării Angel Tîlvăr a semnat la sfârşitul lunii august Scrisoarea de intenţie între Ministerul Apărării Naţionale din România, Ministerul Apărării al Regatului Ţărilor de Jos şi Compania Lockheed Martin privind Centrul de pregătire F-16 din România.

În vederea implementării acestui proiect, Forţele Aeriene Regale Olandeze vor contribui prin dislocarea unor aeronave F-16 în Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”, facilitând astfel pregătirea efectivă a piloţilor. „Prin intermediul acestui centru, România se angajează să ofere un mediu de instruire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice şi know-how de ultimă generaţie nu doar pentru piloţii români, ci şi pentru cei din statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina” a anunţat la vremea respectivă ministrul apărării naţionale.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că cele cinci aeronave F-16 au aterizat la baza de la Fetești. Aeronavele vor deservi Centrul European de Instruire F-16, care va contribui la accelerarea procesului de formare a piloților români, în contextul în care Armata României se pregătește să primească 32 de aeronave F-16, achiziționate recent din Norvegia.

Prin înființarea Centrului European de Instruire F-16, România se angajează să ofere un mediu de pregătire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice și know-how de ultimă generație, nu doar pentru piloții români, ci și pentru cei din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina”, precizează MApN.

Cinci aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Regale Olandeze au aterizat marți, 7 noiembrie, în Baza 86 Aeriană ”Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești. Aeronavele vor deservi Centrul European de Instruire F-16 (European F-16 training center- EFTC), înființat ca urmare a colaborării dintre Ministerul Apărării Naționale, prin Forțele Aeriene Române și Ministerul Apărării din Țările de Jos, prin Forțele Aeriene Regale, în parteneriat cu Compania Lockheed Martin și cu sprijinul Regatului Danemarcei, stat coordonator alături de Țările de Jos, a Coaliției internaționale F-16.

Centrul va fi un hub internațional pentru instruirea piloților de aeronave F-16 și va facilita creșterea interoperabilității dintre aliați. Totodată, acesta va contribui la crearea unor standarde operaționale comune și la întărirea capacității Alianței Nord-Atlantice de a face față provocărilor complexe din regiunea Mării Negre și din Europa de Est. Conform acordului de colaborare, ministerul român al apărării pune la dispoziție Baza 86 Aeriană, facilitățile de instruire și sprijinul națiunii-gazdă, Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos pun la dispoziție aeronave F-16, iar Compania Lockheed Martin asigură instructorii și mentenanța.

EFTC va contribui la accelerarea procesului de formare a piloților români, în contextul în care Armata României se pregătește să primească 32 de aeronave F-16, achiziționate recent din Norvegia.

Având în vedere contextul geopolitic actual și poziția strategică a României în regiunea Mării Negre, acest centru devine esențial pentru colaborarea transfrontalieră, întărirea securității și consolidarea solidarității în cadrul NATO. Prin înființarea Centrului European de Instruire F-16, România se angajează să ofere un mediu de pregătire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice și know-how de ultimă generație, nu doar pentru piloții români, ci și pentru cei din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina.

Centrul European de Instruire F-16 din Baza 86 Aeriană ”Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești va fi inaugurat printr-o ceremonie oficială, la o dată care va fi anunțată ulterior.

Încarcă mai mult
Load More In Actualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Iohannis, Ciolacu și Ciucă pentru prima dată ”împreună” de Ziua Armatei, după ruperea coaliției, turistul de lux ofticat, nu a dat mâna cu nimeni

Facebook 166 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Iohannis, Ciolacu și Ciucă pentru …