Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, într-o postare pe Facebook, că cei de la UMB ”s-au întins mai mult decât le e plapuma”, preluând proiecte de infrastructură mari pe care nu le pot realiza în ritmul şi seriozitatea care i-au caracterizat până în prezent.
”Vedem un UMB obosit şi întins dincolo de maximum pe 410 de kilometri de autostradă şi drum expres”, au transmis reprezentanţii asociaţiei, referindu-se la tronsonul 4 al Drumului Expres DEx12 Craiova-Piteşti ca la ”o ruşine”.
”UMB, ruşinos pe DEx12 Coloneşti-Piteşti”, au scris, vineri, pe Facebook, cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.
Aceştia afirmă că este unul din şantierele unde se vede foarte clar depăşirea capacităţii grupului de companii UMB.
”Simplu spus, cei de la UMB s-au întins mai mult decât le e plapuma. Au luat mai mult decât pot duce… la viteza şi seriozitatea cu care ne-au obişnuit. Cifrele seci: au ajuns la 22% stadiu fizic la sfârşit de iunie, adică la aproape doi ani de la semnarea contractului”, au mai transmis reprezentanţii asociaţiei.
Potrivit acestora, antreprenorul trebuie să pună în teren aproximativ 75% în cele 15 luni rămase, 5% pe lună în medie.
”Perfect fezabil pentru acel UMB pe care-l ştim. Dar vedem un UMB obosit şi întins dincolo de maximum pe 410 de kilometri de autostradă şi drum expres, plus alte câteva proiecte mai mici”, au scris Asociaţia Pro Infrastructură pe Facebook.
Potrivit reprezentanţilor acesteia, cei aproape 32 de kilometri dintre Coloneşti şi Piteşti (Oarja) reflectă perfect noua realitate.
”Lotul nu este ocolit nici de cel mai ruşinos semn al mobilizării slabe: zonele verzi cu vegetaţie răsărită pe aliniamentul drumului după ce s-a decopertat terenul sau chiar s-au aşternut straturi de umplutură. Nici nu ne aducem aminte ultima dată când am văzut aşa ceva pe un şantier UMB. Este drept, au fost (şi mai sunt) blocaje birocratice independente de constructor, cum ar fi exproprierile suplimentare şi aprobarea soluţiilor finale în nodul A1/Oarja şi la Albota, dar şi veşnicele păduri care trebuie scoase din circuitul forestier. Dar chiar şi aşa, cei de la UMB au front de lucru suficient unde pot munci nestingheriţi… şi nu o fac”, mai arată asociaţia.
Aceştia avansează un rezervat: ”Doar sperăm ca antreprenorul să nu iasă (prea tare) din termenul contractual, noiembrie 2024. Dar, cu mobilizarea actuală demnă mai degrabă de companii din Grecia, Italia şi Turcia pe care nici nu vrem să le numim, UMB va ajunge la Piteşti abia prin vara lui 2025”.