Profesorii se tem de capcana memorandumului, continuă greva şi pregătesc noi proteste. ”Memorandumul” inventat în ultimul moment de Guvern nu schimbă situaţia grevei generale a profesorilor, iar sindicaliştii spun că Executivul nu a venit nici de această dată cu o soluţie concretă.
Potrivit legii, memorandumul este doar un document intern fără o valoare juridică. Cu alte cuvinte, nu există nicio garanţie că promisiunile vor fi duse la îndeplinire. Mâine este anunţat un nou protest de amploare în Bucureşti.
Sindicaliștii din Educației, aflați în grevă de aproape trei săptămâni, anunță că nu renunță la proteste și că vineri vor organiza în Bucureşti un marș de protest.
„Nu renunţăm la proteste! Peste 20.000 de oameni sunt aşteptaţi mâine, 9 iunie 2023, începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei! Împreună vom pleca spre Palatul Cotroceni!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Anunțul vine după ce Guvernul a anunțat că va adopta în ședința de astăzi Memorandumul pentru Adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătățirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ și valorizarea carierei didactice.
„Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului de joi, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic„, a anunțat Guvernul.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat adoptarea unei declarații a Guvernului, care va fi publicată în Monitorul Oficial. Aceasta a spus că declarația respectivă răspunde cererii sindicatelor și angajaților aflați în grevă generală din Educație de a avea garanții sub forma unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Decizia nu este, însă, un act normativ, ci un document intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact asupra populației sau angajaților din Învățământ.
Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact pentru populație, iar în ultimii ani mai multe astfel de acte au fost încălcate de instituția care le-a adoptat. Acesta nu se publică în Monitorul Oficial, potrivit Regulamentului din 10 mai 2009.
Redăm principalele declarații ale Ligiei Deca:
”Toate categoriile din învățământ vor beneficia de respectul pe care îl merită și de salariile cuvenite.
A fost adoptată declarația privind politica de salarizare a personalului din învățământ, care are ca anexă un memorandum al guvernului.
Răspunde cerinței de a avea un act normativ publicat în MO
Memorandumul include toate măsurile luate deja, a doua parte vizează investițiile în infrastructură, listate pentru a vedea amploarea și investiția.
O secțiune subliniază din nou elementele din legile educației ce vin în sprijinul carierei didactice.
Asumarea pe care Guvernul României o face astăzi include două măsuri: 1. garantarea principiului pe care se va baza noua grilă – salariul de bază a profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie;
De asemenea, memorandumul asumă că, pe perioada concediilor, personalul va avea dreptul la o indemnizație de concediu. Ambele solicitări au făcut parte din doleanțele pe care le-am primit.
Altă chestiune ține de rolul pe care ME îl are în asigurarea procesului educațional normal în contextul dat. Continuăm să monitorizăm constant participarea, avem în continuare un trend descendent.
În cazul celorlalte clase nu se impun în acest moment schimbări
Conform calendarului actual, mâine se termină încheierea soituației școlare pentru a 8-a și a 12-a și înscrierile la Bac și EN. Am semnat ordinul prin care perioada de încheiere a situației școlare se prelungește până pe 13 iunie.
Probele de competențe pentru Bac – 14 – 23 iunie
Probele scrise pentru ambele examene nu se impune în acest moment de modificarea calendarului
Știu că a fost o discuție în spațiul public vizavi de modificările aduse prin ordin de ministru la ROFUIP. Știm cu toții că nu mai este foarte mult timp și, în acest sens, avem două modificări majore pe care ordinul de ministru semnat azi le aduce: încheierea situației școlare în cazuri excepționale cu minim două note de către profesorii de la orele respective. Nu vorbim despre încheierea situației școlare de către altcineva decât de către profesorii de la disciplinele respective. De asemene, vorbim despre o prevedere care permite un pas birocratic în minus. Nu înseamnă că situația școlară nu se încheie de către profesorul care are în dreptul său această obligație..
Am discutat cu sindicatele atât despre declarație ce prevede memorandumul cât și prevederile sale
Am consultat federațiile sindicale atunci când am decis împreună acest pas, am venit în întâmpinarea cerințelor de a avea un act normativ, acesta este un act normativ publicat în Monitorul Oficial.
Dialogul cu federațiile sindicale continuă pe negocierea contractului colectiv de muncă și vizavi de procesele care țin de procesul educațional.
Dialogul este deschis. Cred că întoarcerea în școală trebuie să se facă cu sentimentul de respect reciproc și cu o atitudine constructivă. Ministerul Educației nu va întrerupe niciodată dialogul.
Pe liniile trasate de premier, Ministerul Educației continuă dialogul.
Memorandumul include o primă tranșă de acordare la 1 ianuarie 2024 o primă tranșă de 40%.
Această declarație e un angajament publicat în Monitorul Oficial. Este un document adoptat de guvernul României și publicat în Monitorul Oficial.
O serie întreagă de decizii importante se asumă de către guvern prin Memorandumuri. Angajamentul pe care dascălii l-au dorit e inclus în acest memorandum.
Chestiunea etapizării a fost discutată. Măsura include garantarea ca noua grilă să plece de la salariul mediu brut pe economie.
Aceasta e măsura asumată de guvern în contextul socio-economic actual.
Eu cred pentru prima dată când aud că o creștere salarială se face împotriva celui căreia i se acordă.”
Dan Cărbunaru: ”privind garanțiile faptului că salariile vor fi majorate în viitoarea grilă. Înainte de a prezenta acte care sunt prezentate în funcție de dorința fiecăruia, putem să considerăm că avem deja un avans din viitoarea majorare. În plus, față de această ordonanță de urgență, azi guvernul prin declarația asumată public nu face decât să întărească un angajament.”
Ligia Deca: ”Cred că, orice mișcare de protest se sfârșește cu satisfacerea revendicărilor. Un întreg proces îndelungat – în primă fază a fost acordată pe anexa 8, în a doua fază – majorări, a treia fază – actuala declarație. Cred că împreună putem apela la ceea ce știm de la început că caractezizează întreg corpul didactic, rațiune și empatie, pentru debutul perioadei de examene pentru elevi. Este extrem de important ca elevii să aibă drept la educație și la finalizarea studiilor. Ne dorim să facem toate eforturile.”
Ordinul de ministru pentru modificarea RPFUIP-ului: ”facilitarea încheierii situației școlare atunci unde nu a fost timp să se acorde toate notele prevăzute anterior. Toate măsurile luate de ME au fost în sprijinul cadrelor didactice și al elevilor.”
Întrebată despre petiția prin care îi este cerută demisia, Ligia Deca a spus următoarele: ”Consider că datoria unui ministru, atunci când un sistem e în criză, este să treacă cu bine beneficiarii primari peste această criză. După aceea, e posibilitatea ca activitatea ministrului să se poată evalua.
Soluția, ca întotdeauna, o reprezintă dialogul și înțelegerea punctului de vedere cu care dialoghezi.
Înainte de a folosi o instanță de judecată, vorbim de un angajament politic, semnat de premier, miniștri. Valoarea cuvântului dat și a cuvântului unui ministru rămâne valabilă.
Dialogul e modul în care putem detensiona situația din învățământ, nu cred că acțiunea în instanță poate ajuta pentru o situație tensionată.
Valorile maximale și, în general, detaliile legate de grila salarială se discută și adoptă în viitoarea lege a salarizării.
Există mai multe variante în caz că vor continua protestele, vom alege varianta care să ofere sprijin maximală. O opțiune – echivalarea competențelor cu notele din liceu.
Față de datele avute înainte de OUG care viza majorările salariile, procentul cadrelor didactice aflate în grevă a scăzut cu 6,4% – cadre didactice, total 7,3%. În cifre absolute, și-au reluat activitatea circa 21.000 de cadre didactice. Cifrele comunicate de Ministerul Educației sunt raportate la numărul total al angajaților, pentru că pe noi ne interesează câtă resursă educațională există în școli pentru continuarea activităților didactice.
Ceea ce ne interesează pe noi e ca toate cadrele didactice să revină la clase.
În mod firesc, tot cadrele didactice vor intra la procesele de supraveghere și corectare (la examenele naționale).
Am încredere că examenele nu vor fi puse sub semnul întrebării.
În momentul în care suntem în punctul să modificăm calendarul, vom face acest lucru public.”
Adrian Câciu, ministru al Finanțelor: ”Situația e complicată. Nu cred că vreun guvern își va permite să nu-și respecte angajamentul față de educație. Toată țara a văzut forța acestei categorii socio-profesionale. Guvernul a înțeles cât de important e acest domeniu, poate mai târziu decât trebuia, dar a intrat într-o fază de asumare.
Coerența necesară ține seama și de alte echilibre socio-economice. Din această perspectivă, s-au găsit resurse care vor duce la o redistribuire și reprioritizare cu ocazia proximei rectificări.
Unul din marile sisteme publice – sistemul educațional, al doilea – sănătatea, al 3-lea – ordinea publică și siguranța națională.
S-a pus mereu întrebarea de ce nu s-a venit acum cu un act normativ care să prevadă creșterile salariale. Pentru că România va trebui să aibă o nouă lege a salarizării, o modernizare a salarizării.
Toate doleanțele se vor vedea acolo.
Suntem într-un context complicat și în toiul unei greve: dacă cineva nu se va ține de cuvânt, oricând lucrurile se pot întoarce în situația în care suntem, nimeni nu se află în situația să dorească acest lucru.
Am găsit aceste soluții la acest moment și nu numai pentru educație, dar în primul rând pentru educație, deși situația economică nu e una este extraordinar de bună.
Am găsit aceste resurse în resursele bugetare de care dispune în acest moment România. Rectificarea va fi complicată, dar se va continua redistribuirea resurselor”.
Ligia Deca: ”Ceea ce am declarat la finele anului trecut e că pe angajamentele legale existente atunci bugetul era construit acoperitor. Tot atunci am spus că e normal că ne dorim mai mult, mai ales că în proiectele legilor educației era deja stipulată ținta de 15% din buget. Sigur că, în contextul ultimelor săptămâni, am avut discuții cu ministrul Finanțelor. De altfel, pachetul de legi a trecut din Parlament și va intra în efect până la finele anului și va impune noi elemente de rectificare.”
Adrian Câciu: ”Sunt convins că la rectificare se pot găsi resurse, dar trebuie făcut pe programe.
Legile educației poate că astăzi erau în vigoare. Unii au atacat aceste legi. Noi ne-am dorit ca ele să fie deja aprobate. Ar trebui să ne ajute și opoziția un pic.
Ceea ce a făcut acest guvern au fost primii pași pentru a reclădi încrederea pentru dialog, cu asumarea trecutului.”
Ministrul Muncii: ”Am discutat asupra formei de final a memorandumului – am avut dialog tot pe legea viitoare a salarizării. Dialogul este zilnic, permanent.
Cu siguranță, majorările de 60% vor fi în legea salarizării, pe baza angajamentului să se plece de la salariul mediu brut pe țară.
E clar pentru noi că, dacă nu facem acest lucru cu educația – vorbesc și din punct de vedere al ministrului muncii, dar și ca părinte… Îmi doresc parteneriat. Am acel proiect al meu și voi avea și alte acțiuni, l-am intitulat ”Îndrăgostirea tinerilor de meserie”. Cred că un parteneriat e extrem de important pentru viitor.
Majorări de 60%? E posibil și plecăm în discuția noastră cu cei din sistemul de învățământ de la principiul pe care dumnealor l-au solicitat, să acordăm 25% pentru debutanți, asta a făcut guvernul.
Și în Legea 153 a fost o aplicare etapizată dintr-o responsabilitate financiar bugetară. Când discuțiile vor fi finalizate cu toate sistemele – că noi acordăm educației prioritatea necesară, dar trebuie să fim atenți și la alte sisteme – vom avea un impact bugetar și vom pune pe masă transparent soluțiile pe care ni le propunem.
Ne așteptăm ca noua lege a salarizării să arate că educația e domeniu prioritar acum.” a spus artizana României Educate, Ligia Deca.
”În baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu-și îndeplinește obligațiile. (…) Nu cred că profesorii, de data aceasta, vor mai putea fi păcăliți”, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României.
Reamintim că este a doua oară când Executivul Ciucă propune un memorandum, după cel propus în perioada ofertelor de vouchere.
Sindicatele au cerut în permanență prevederi clare în ordonanțe de urgență sau în proiecte de legi, care să garanteze creșterile cerute. În toate discuțiile de până la acest moment, reprezentanții profesorilor au respins orice memorandum propus.
Nicolae Ciucă: ”Fac apel la încredere și rațiune pentru a înceta greva din Educație și pentru a putea să finalizăm anul de învâțământ.”
Premierul Nicolae Ciucă a făcut joi, în debutul ședinței de guvern, un apel la profesori să renunțe la grevă. Ciucă spune că Guvernul și-a îndeplinit angajamentele luate la negocierile cu sindicatele din Educație și consideră că profesorii ”au avut un partener onest” la aceste discuții.
”În demerusurile care au fost asumate politic, atât prin România Educată cât și prin pachetul de legi ale educației am căutat să dăm încredere că educația și sănătatea sunt priorități pentru Coaliție. Tot ceea ce am discutat și ne-am asumat în întâlnirile cu liderii de sindicat a fost concretizat într-o serie de documente, atât solicitările salariale cât și în ceea ce privește investițiile în educație și în tot ceea ce înseamnă întregul proces tehnic de derulare a educației”, a declarat Ciucă.
Prim-ministrul României spune că îi înțelege pe profesori care nu mai au încredere în cuvântul liderilor politici, însă îi asigură pe aceștia că actuala Coaliție își va respecta cuvântul.
”Am elaborat OUG în ședința anterioară. Am convenit că există solicitări care trebuie să dea încredere tuturor celor care lucrează în educație. Am înțeles și această suspiciune care în timp s-a acumulat și e îndreptățită. Dar, în momentul de față, au avut un partener onest și implicat pentru a rezolva aceste probeleme. Împreună cu președintele CDEP, cu miniștrii de linie, am adoptat aceste măsuri și le vom materializa în aceste documente pe care le-au solicitat reprezentanții sindicatelor din Educație.
Astăzi vom aproba un memorandum în cadrul unei declarații pe care o vom aproba în Guvernul și o vom publica în Monitorul Oficial. Sunt elementele de referință din grila de salarizare și desigur celelalte măsuri care au fost prevăzute pentru infrastructura din instituțiile de învățământ.
Am stabilit cu domnul Marcel Ciolacu să ne asumăm împreună să semnăm un angajament politic tocmai să oferim acele garanții prin care în final să determinăm educatorii, profesorii să reia procesul de învățământ, să finalizeze anul școlar”, a spus premierul.
”Aici este vorba de impactul și consecințele acestor decizii asupra a milioane de copii, asupra a milioane de părinți. Toate aceste chestiuni sunt convins că dascălii noștri le înțeleg și înțelg apelul la încredere și rațiune pe care îl fac de la masa Guvernului pentru a înceta această grevă și pentru a putea să finalizăm anul de învâțământ, concretizând tot ceea ce am stabilit în documente oficiale care sunt absolut angajante pentru guvernul României”, a mai declarat acesta, în debutul ședinței de guvern.