Acasă Actualitate După ce și-a scos soarele din ochelarii de 007, Iohannis alături de Zelenski, declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei

După ce și-a scos soarele din ochelarii de 007, Iohannis alături de Zelenski, declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei

0
0
315

Summitul CPE 2023 de la Bulboaca. Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski, declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei. Aproape 50 de lideri europeni se reunesc joi, 1 iunie, în Republica Moldova. Spaţiul aerian al ţării va fi protejat de NATO pe durata Summitului Comunității Politice Europene (CPE) de la Bulboaca.

Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski au semnat la Summitul CPE o declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei.

Respingând ferm pretențiile Rusiei cu privire la o zonă de influență și recunoscând dreptul Ucrainei de a-și alege propriile aranjamente de securitate, inclusiv o viitoare aderare la NATO” cei doi şefi de stat „confirmă angajamentul lor de a consolida eforturile comune de susținere a integrării Ucrainei în cadrul Alianței și pentru implementarea standardelor NATO„.

De asemenea, îşi exprimă „disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanțiile internaționale de securitate pentru Ucraina înaintea obținerii statutului de membru NATO, în baza Pactului de Securitate de la Kiev din 13 septembrie 2022”.

Astfel, „România va continua să promoveze sprijinul politic și practic al Alianței pentru Ucraina în vederea asigurării abilității Ucrainei de a-și apăra în mod eficient suveranitatea și integritatea teritorială;
Ucraina va continua să își aprofundeze interoperabilitatea cu NATO, și să își modernizeze forțele de securitate și militare„.

România va susține Ucraina atât timp cât va fi necesar. Va continua să ofere susținere multidimensională și să solicite consolidarea susținerii și asistenței internaționale pentru Ucraina. România va susține Ucraina în reconstrucția și redresarea post-conflict în vederea asigurării unui stat stabil, sigur și rezilient„, se arată în actul bilateral de la summitul din Mioldova.

Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski, s-au mai angajat să susțină stabilitatea și reziliența statelor vulnerabile din regiune, afectate de războiul de agresiune al Federației Ruse, să ”asigure” libertatea și siguranța navigației în Marea Neagră, în concordanță cu normele și principiile internaționale; să obțină securitate, stabilitate, democrație și prosperitate de durată în regiunea Mării Negre.

Situaţia din Ucraina, dar şi problemele legate de energie, securitate şi interconectivitate se află pe agenda de discuţii a Summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), de la Castelul Mimi din comuna Bulboca, Republica Moldova.

Acolo, liderii europeni discută chestiuni legate de securitatea continentului european în contextul agresiunii militare a Federației Ruse în Ucraina sau securitatea energetică. Înainte de deschiderea oficială a evenimentului președintele Republicii Moldova Maia Sandu a declarat că această reuniune va consolida dialogul politic între statele membre ale UE precum și cele din afară, va oferi oportunități reale de interconectare a Republicii Moldova în spațiul european.

Totodată, și alți lideri europeni au transmis că Europa trebuie să fie unită.

Premierul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte: ”Ucraina trebuie să câștige și trebuie să facem tot ce se poate pentru ca acest lucru să se întâmple, să avem o coaliție internațională, să întărim capacitatea de apărare a Ucrainei. Trebuie cu ajutorul mai multora să pregătim piloții ucraineni pe avioane de tip F16. De asemenea, trebuie să extindem coaliția ”Patriot”.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni: ”Acest eveniment are o valoare și o aromă deosebită, pentru că noi aici sărbătorim în timp ce ucrainenii impresionează lumea și arată cât de dificil poate fi să elibereze o națiune, apărându-ne în același timp securitatea noastră și protejând dreptul internațional fără de care nimeni nu ar putea fi în siguranță. (…) De ce suntem aici? Cred că ne aflăm aici pentru a ne reaminti că Europa nu este un club. Nu este vorba doar despre reguli și interese. Europa este o civilizație”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski: ”Astăzi, de fiecare dată când ne pregătim să luăm decizii pentru binele popoarelor noastre, nu trebuie să uităm că orice îndoială pe care o arătăm aici Rusia va profita de ea. Nu putem avea îndoieli în legătură cu unitatea noastră sau în legătură cu modul în care răspunde la provocările vremurilor noastre. Aici, în Moldova, din fericire nu auzit raiduri aeriene, sirene sau artileria rusă”, a declarat președintele Ucrainei.

Dacă noi, europenii, nu reuşim să ajutăm Ucraina şi Moldova, înseamnă că am pierdut. Atât de simplu este. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care ajutăm Ucraina şi Moldova. O facem fiindcă aşa este corect, fiindcă, după părerea noastră, ei sunt parte din Europa democratică, ei sunt o parte din comunitatea noastră şi aici deja putem să ne dăm seama care este plus-valoarea acestui format european şi de aceea am subliniat în deschidere, statele europene democratice – fiindcă mai este cineva, dar nu este democratic şi nu a fost invitat -, deci Moldova şi Ucraina sunt dintre ai noştri. Iar în ce priveşte Summitul NATO, sigur, se vor discuta variantele care sunt posibile, însă un aşa-numit road map sau un calendar vom vedea dacă este util sau nu sau dacă mai degrabă ar induce nişte reacţii nedorite din altă parte. Această chestiune a fost discutată chiar în panelul în care am fost până acum câteva minute, împreună cu preşedintele Zelenski, cu preşedintele Consiliului European, Preşedintele Franţei şi alţii. Vom lua o decizie până la Summit”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, după participarea la summitul Comunităţii Politice Europene din Republica Moldova.

Dar pot să vă spun ce am spus şi acolo, important este să se simtă Ucraina cu garanţii din partea noastră că o ajutăm până când învinge şi ucrainenii să fie convinşi şi după Summitul NATO că noi îi considerăm că sunt alături de noi şi noi alături de ei. Acelaşi lucru este valabil, evident, şi pentru Moldova. Ar fi greşit să ne concentrăm doar pe aspectul de integrare europeană. Securitatea are multe faţete. Mă gândesc nu neapărat la securitatea militară în acest sens, fiindcă Moldova s-a declarat neutră, dar vorbim, de exemplu, de securitate energetică, de stabilitatea statului şi aşa mai departe, şi este interesul nostru, al tuturor, ca Moldova să fie şi să rămână stabilă”, a completat preşedintele Iohannis.

Ambasada Ucrainei la Bucureşti: ”Zelenski i-a mulţumit lui Iohannis pentru „contribuţia personală” la susţinerea şi consolidarea capacităţilor de apărare a Ucrainei.

Preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi cu preşedintele Klaus Iohannis, în marja summitului Comunităţii Politice Europene din Republica Moldova, iar liderul de la Kiev a mulţumit întregului popor român pentru solidaritatea cu Ucraina şi i-a transmis omologului de la Bucureşti ”recunoştinţa specială” pentru ”contribuţia personală” la susţinerea Ucrainei şi la ”consolidarea capacităţilor de apărare a acesteia”, informează Ambasada Ucrainei la Bucureşti.

Volodimir Zelenski a subliniat importanţa faptului că România a oferit adăpost temporar cetăţenilor ucraineni care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele ca urmare a războiului agresiv declanşat de Rusia. Liderii au discutat despre paşii următori în asistenţa acordată de România Ucrainei pentru a contracara invazia rusă, inclusiv despre consolidarea politicii de sancţiuni internaţionale şi aducerea Rusiei în faţa justiţiei pentru crimele de război comise pe teritoriul ţării noastre”, se arată într-o postare pe Facebook a Ambasadei Ucrainei la Bucureşti.

Părţile au subliniat importanţa creşterii sprijinului acordat Ucrainei pe drumul său către UE şi NATO”, iar semnarea de către cei doi şefi de stat a unei declaraţii de susţinere a integrării euro-atlantice a Ucrainei ”a reprezentat o dovadă a acestei poziţii clare din partea României”, subliniază reprezentanţa diplomatică a Kievului.

O atenţie deosebită a fost acordată punerii în aplicare a Formulei de pace propuse de preşedintele Ucrainei ca bază pentru asigurarea unei păci durabile şi juste pe continent şi pentru restabilirea ordinii mondiale”, menţionează Ambasada ucraineană.

De asemenea, în timpul convorbirilor pe care le-au avut, cei doi lideri au făcut un schimb de opinii cu privire la ”chestiuni de actualitate ale cooperării bilaterale, în special în domeniile comerţului şi logisticii”, precum şi la cooperarea în sfera umanitară, a precizat reprezentanţa diplomatică a Kievului.

România face parte dintre cele cinci ţări vecine cu Ucraina care au obţinut de la Comisia Europeană interzicerea importurilor de cereale ucrainene, ca urmare a destabilizării pieţei interne. În prezent, pe teritoriul României este permis doar tranzitul produselor ucrainene. Clauza de salvgardare a Comisiei Europene ar urma să expire la 5 iunie, dar foarte probabil ea va fi prelungită, spre nemulţumirea Ucrainei.

Pe de altă parte, o problemă în cooperarea bilaterală a apărut odată cu intenţia Ucrainei de a mări adâncimea canalului Bâstroe, o chestiune care se discută la nivelul Comisiei Europene.

Klaus Iohannis a afirmat, întrebat dacă România ar interveni în Republica Moldova, în cazul în care escaladează războiul din Ucraina, că discuţia este mai complicată ”fiindcă România este în NATO şi Moldova este un stat neutru, deci pur militar nu văd modalităţi prin care să intervenim în cadrul unui conflict”. Şeful statului a adăugat că ţara noastră poate interveni pentru a perfecţiona, instrui personalul din Republica Moldova şi pentru a sprijini Moldova în ceea ce priveşte dotarea cu cazarmanent, ceea ce statul nostru a şi făcut deja.

Acum aş fi tentat să vă întreb ce înseamnă o umbrelă de securitate, fiindcă România este în NATO şi Moldova este un stat neutru, deci pur militar nu văd modalităţi prin care să intervenim în cadrul unui conflict, dar putem să intervenim pentru perfecţionarea personalului din Moldova pentru a-i instrui, pentru a-i ajuta cu dotarea, cum am şi făcut-o, cu cazarmament şi aşa mai departe. Deci, sunt foarte multe modalităţi prin care putem şi chiar intervenim pentru a ajuta Moldova”, a declarat Klaus Iohannis, chestionat dacă poate România să asigure o umbrelă de securitate pentru Republica Moldova în cazul unei escaladări a războiului din Ucraina.

Chestionat dacă, poate chiar şi pentru protejarea spaţiului nostru aerian, de exemplu, sau este exclus acest lucru, şeful statului a răspuns: ”Aceasta este o discuţie complicată, tocmai din apartenenţa NATO, respectiv neapartenenţa NATO”.

Întrebat cum ar funcţionat aceste garanţii de securitate pentru Ucraina sub NATO, în acorduri bilaterale ca cel semnat joi în Republica Moldova, preşedintele Iohannis a replicat: ”Asta este o chestiune pe care o tot discutăm între noi şi va fi una din temele centrale şi la Summitul NATO, aşa că nu aş vrea să intru eu acum în detalii, dar pot să vă spun că este o temă, cum se spune, în discuţie, o temă importantă în discuţie”.

Şeful statului Klaus Iohannis şi preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski au transmis, joi, o declaraţie comună cu privire la integrarea euroatlantică a Ucrainei.

Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei, salută progresele semnificative ale Ucrainei în ceea ce priveşte avansarea pe calea integrării euroatlantice; confirmă angajamentul lor de a consolida eforturile comune de susţinere a integrării Ucrainei în cadrul Alianţei şi pentru implementarea standardelor NATO; exprimă disponibilitatea de a organiza consultări bilaterale cu privire la garanţiile internaţionale de securitate pentru Ucraina înaintea obţinerii statutului de membru NATO, în baza Pactului de Securitate de la Kiev din 13 septembrie 2022”, este precizat în declaraţia semnată de cei doi şefi de stat.


Încarcă mai mult
Load More In Actualitate
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 130 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…