Klaus Iohannis din Reykjavik, cu botul în rotativă: ”Chestunile legate de împărțirea ministerelor se negociază între partide, nu trebuie să participe președintele. Eu aștept să se finalizeze până săptămâna viitoare”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în Islanda, întrebat despre negocierile privind rocada premierilor în coaliţia de guvernare, că chestiunile legate de împărţirea ministerelor, ce face coaliţia, se negociază între partide şi nu trebuie să participe preşedintele iar aşteptarea lui este ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare.
”Chestunile legate de împărţirea ministerelor, de cine şi cum face coaliţia sunt chestiuni care se negociază între partide, nu este o negociere la care trebuie să participe preşedintele statului”, a spus preşedintele, în cadrul unei conferințe de presă, la Reykjavik.
”Aşteptarea mea este ca această negociere să se finalizeze până săptămâna viitoare, să se intre efectiv în procedurile care se vor finaliza, sper, în puţine zile, cu un nou Guvern, prin care se realizează aşa numita rotaţie, prim-miniştrii să se schimbe şi ministerele să se ocupe cu oameni performanţi”, a mai spus preşedintele, în Islanda.
Conform Administrației Prezidențiale, pentru România, participarea la Summitul de la Reykjavik are o semnificaţie aparte, întrucât în 2023 se împlinesc 30 de ani de când ţara noastră s-a alăturat ca stat membru cu drepturi depline al organizaţiei de la Strasbourg, decizia privind aderarea fiind luată în 1993 la primul Summit al Consiliului Europei.
Klaus Iohannis a participat marţi şi miercuri, la Reykjavik, la summitul şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei.