Ciucă și Ciolacu, front comun vizavi de protestele AUR din Parlament: ”Inacceptabil ce s-a întâmplat, o manipulare, România nu are nevoie de destabilizare”.
Ciucă, despre incidentele de la Parlament: Este mai important ca oricând ca liderii politici şi clasa politică să dea dovadă de responsabilitate. România nu are nevoie de destabilizare.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat despre incidentele de miercuri din faţa Palatului Parlamentului şi scandalul făcut de AUR, că este foarte important, mai ales în contextul în care avem un război la graniţă, ca liderii politici şi clasa politică să dea dovadă de responsabilitate şi să nu creeze evenimente care pot să degenereze. ”România nu are nevoie de destabilizare”, a adăugat şeful Executivului.
”Aici vreau să subliniez următorul aspect – este mai important ca oricând, ţinând cont de actualul context în care avem războiul la graniţă, ca indiferent de partid, indiferent de locul unde ne desfăşurăm activitatea, dar mai ales clasa politică şi liderii politici să dea dovadă de responsabilitate şi să nu creem astfel de evenimente care pot să degenereze. Eu cred că este foarte important, de asemenea, ca oamenii să fie foarte bine informaţi şi, indiferent de ce demers este în analiză şi urmează să fie supus unei decizii, să aibă imaginea clară a continutului şi să nu se lase induşi în eroare de anumiţi factori care nu urmăresc nimic altceva decât destabilizarea. România nu are nevoie de destabilizare. Această investiţie la care noi participăm astăzi a fost posibilă pentru că noi am înţeles viziunea companiei, compania a înţeles că poate să facă o investiţie atât de mare într-o ţară unde există stabilitate politică, unde există predictibilitate şi unde pot să îşi stabilească obiective pe termen lung. Ca atare, mesajul meu este acela de foarte mare responsabilitate pentru oricare dintre reprezentanţii clasei politice”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat joi la Oradea despre incidentele de la protestul de miercuri din faţa Parlamentului.
Parlamentari si simpatizanţi AUR au fost miercuri protagoniştii unor scene violente, atât în Parlament, unde au strigat, au protestat şi şi-au jignit colegii, exprimându-şi astfel dezacordul faţă de proiectul de lege privind prevenirea separării copilului de familie, deşi în comisii l-au votat în unanimitate, dar şi în afara Parlamentului, unde au scandat, au ameninţat jandarmii şi l-au agresat verbal şi fizic pe fostul premier Ludovic Orban.
Premierul Ciucă a participat, joi la Oradea, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor la fabrica Nokian Tyres, prima fabrică de producere a anvelopelor cu emisii zero de CO2 din lume. El a apreciat ulterior că România are nevoie de proiecte de anvergură. El a mai spus că fabrica, ce va produce primele anvelope în 2024, va aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi.
Și Marcel Ciolacu a avut o reacție despre scandalul AUR de la Parlament: ”Este inacceptabil ce s-a întâmplat, a fost o manipulare. Au copiat ce făcea USR acum trei, patru ani. Asta înseamnă să laşi să se creeze precedente.”
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, despre scandalul AUR de la Parlament că este inacceptabil ce s-a întâmplat şi că a fost o manipulare. Au copiat ce făcea USR acum trei, patru ani. Asta înseamnă să laşi să se creeze precedente, a mai spus liderul PSD, precizând că se va discuta în Biroul Permanent al Camerei.
”O să se discute în interiorul Biroului Permanent, am văzut că liderii de grup au început să îşi nuanţeze părerire şi sunt ferm convins că liderii de grup vor veni cu anumite propuneri în Biroul Permanent. Haideţi să vedem cu ce vin liderii de grup” a spus liderul PSD.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a continuat: ”Oricum, este inacceptabil ce s-a întâmplat, a fost o manipulare, cu toţii ştim că toate cele spuse de către ei că ar fi prinse în acele legi, că se vând copiii, toate sunt nişte minciuni şi românii se vor lămuri într-o perioadă scurtă de timp că nimeni nu fură niciun copil. (..) Au copiat ce făcea USR acum trei, patru ani şi alte partide aplaudau atunci astfel de lucruri. Asta înseamnă să laşi să se creeze precedente”, a afrimat Ciolacu.
El a precizat că ţine foarte mult la funcţionarea Camerei Deputaţilor şi a Parlamentului şi aşteaptă decizia liderilor de grup.