”Preşedintele” Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Membrii CSAT, au decis ”dezvoltarea aviaţiei militare a României” prin cumpărarea de avioane F-35.
Klaus Iohannis, a condus, marţi, şedinţa CSAT, la Palatul Cotroceni. Agenda reuniunii s-a axat, în principal, pe situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi pe implicaţiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluţii, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, al intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova, precum şi în contextul perspectivelor de continuare a sprijinului NATO, al Uniunii Europene şi al comunităţii internaţionale pentru Ucraina, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Totodată, membrii Consiliului au aprobat Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a şi modernizarea Forţelor Aeriene Militare prin cumpărarea unor avioane F-35.
Potrivit sursei citate, România continuă să acţioneze ferm, unitar şi eficient, alături de aliaţii şi partenerii săi, în promovarea securităţii şi a stabilităţii în regiunea Mării Negre – o zonă de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. Reperul fundamental de acţiune rămâne cel al asigurării securităţii naţionale, iar sprijinirea Ucrainei şi a Republicii Moldova contribuie direct la consolidarea securităţii României.
În perspectiva Summitului NATO de la Vilnius, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-au asigurat că procesele de implementare a măsurilor cu caracter istoric, adoptate anul trecut la Madrid, privind consolidarea pe termen lung a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, aflate în derulare, vor fi pe deplin definitivate.
În acelaşi timp, menţinerea unui sprijin consistent şi multidimensional pentru Ucraina, în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, este de importanţă critică pentru asigurarea succesului eforturilor de apărare ale acestui stat, atât în prezent, cât şi pe termen lung.
Membrii Consiliului au stabilit, totodată, că efortul ţării noastre trebuie să continue să fie unul cuprinzător, care să asigure sprijinul necesar şi pentru ceilalţi parteneri vulnerabili din regiune. Este vorba, în primul rând, despre Republica Moldova, care, după Ucraina, este cea mai expusă agresiunilor şi presiunilor ruse.
De la declanşarea războiului de la graniţele noastre, Republica Moldova este supusă unor presiuni pe multiple planuri, cu scopul de a diminua susţinerea exprimată de cetăţenii săi pentru un curs pro-european ferm, pentru reforme, pentru democraţie şi prosperitate.
În plus, Republica Moldova este ţinta unor acţiuni hibride de destabilizare, de o intensitate şi o complexitate fără precedent. Membrii Consiliului au accentuat, în reuniunea de astăzi, modul profesionist, democratic şi responsabil în care aceste acţiuni au fost gestionate de autorităţile de la Chişinău.
În acest context, au fost analizate modalităţile optime de continuare a unei susţineri hotărâte de către România a eforturilor Republicii Moldova de consolidare a rezilienţei sale. Membrii Consiliului au pus accent pe nevoia de adaptare la evoluţiile regionale şi de întărire pe mai departe a demersurilor de sprijin în plan european şi internaţional, în beneficiul Republicii Moldova.
”Totodată, în cadrul şedinţei CSAT, a fost analizată şi dezvoltarea aviaţiei militare a României. Realizarea unor capabilităţi operaţionale de apărare aeriană robuste, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO şi UE, cât şi descurajării unei posibile agresiuni, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României. Spectrul capabilităţilor de apărare menţionate va include, printre altele, capabilităţi sporite de apărare aeriană şi anti-rachetă pentru protecţia forţelor proprii şi capabilităţi avansate şi diversificate de foc şi de lovire cu precizie la mare distanţă”, mai indică sursa menţionată.
Astfel, procesul de modernizare a Forţelor Aeriene Militare va continua prin achiziţionarea de avioane de ultimă generaţie F-35.
”Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia”, conform comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
În acest sens, membrii Consiliului au aprobat Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a.
În cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au fost analizate şi alte teme din domeniul securităţii naţionale, mai indică sursa amintită.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni.
”Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate din Regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi a intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova. De asemenea, se va analiza şi concepţia dezvoltării aviaţiei militare române”, mai precizează comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
La şedinţa Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, mai precizează sursa citată.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este, conform Constituţiei, o autoritate administrativă autonomă, sub controlul Parlamentului, care se ocupă cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Preşedintele ţării îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, în timp ce primul-ministru este vicepreşedinte al Consiliului. Membrii CSAT sunt: ministrul Apărării Naţionale, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Economiei, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.
CSAT se convoacă de către preşedintele acestuia, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, dar poate fi convocat şi la iniţiativa a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
Şedinţele CSAT au un caracter secret, se desfăşoară în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi sunt conduse de preşedintele acestuia, iar în absenţa sa, de vicepreşedinte. Ordinea de zi este stabilită de preşedinte, cu consultarea vicepreşedintelui.