Acasă Declarații Cvasi inexistenta ministresă a ”României Educate”, unsa ”președintelui” Iohannis, îndrăznește și face declarații

Cvasi inexistenta ministresă a ”României Educate”, unsa ”președintelui” Iohannis, îndrăznește și face declarații

0
0
165

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, arhiteca ”României Educată” și protejata bizarului din deal, anunţă că proiectele Legilor educaţiei vor fi prezentate publicului după ce dezbaterile pe tema lor se vor fi finalizat în cadrul coaliţiei de guvernare. Ea afirmă că a existat ”o consultare continuă cu actorii din educaţie”.

Noi am avut o consultare continuă cu toţi actorii din educaţie. Actorii din educaţie, cei care se află în Comisia de Dialog Social, au şi primit variantele de legi ale educaţiei care au mers şi în discuţie cu partenerii din coaliţie şi am primit deja puncte de vedere din partea lor. Deci un astfel de proces de consultare deja a existat. În momentul în care procesul de consultare din coaliţie se va finaliza – şi nu va mai dura mult – legile vor fi făcute publice, vor fi prezentate într-o conferinţă de presă şi vom începe dialogul structurat”, a afirmat Ligia Deca, joi, la Sibiu, răspunzând unor întrebări.

Ea a precizat că ”trebuie să înţelegem că aceste legi au trecut prin toată procedura de consultare publică”, subliniind că ele au fost anul trecut în dezbatere publică, conform legii transparenţei. Deca a spus că dezbaterile pe aceste proiecte au continuat ”în format tehnic, în interiorul ministerelor”.

Ea a susţinut că discuţiile din coaliţie pe aceste proiecte asigură sprijinul politic pentru următoarele etape ale procesului legislativ.

Deca a afirmat că ”am avut o perioadă îndelungată pentru aceste legi pentru a avea diferite puncte de vedere şi, după cum am văzut în spaţiul public, au existat poziţionări numeroase”.

Ministrul Educaţiei, explicaţii despre vacanţa de primăvară din 2024: Motivul principal pentru care se află între cele două sărbători pascale, pe lângă egalitatea de tratament între confesiuni, este şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, explică motivele pentru care vacanţa de primăvară în anul şcolar viitor a fost programată între Paştele catolic şi cel ortodox. Ea arată că în cadrul negocierilor nu a fost argumentată ideea mutării vacanţei şi că motivul principal pentru care această vacanţă se află între cele două sărbători pascale, ”pe lângă egalitatea de tratament între confesiuni, este şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic”.

Pentru anul şcolar următor avem o situaţie deosebită. În anul respectiv avem o distanţă mare între sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe, este cam o lună de zile. În logica împărţirii echilibrate a modulelor, adică să avem un număr de săptămâni comparabile, vacanţa de primăvară pică fix la mijloc. Deci există zilele libere legale pentru cele două sărbători, iar vacanţa de primăvară pică undeva la mijloc. Noi am avut în dezbatere publică structura anului şcolar, în contextul Comisiei pentru dialog social am cerut părerea elevilor, părinţilor, sindicatelor, nu am avut în şedinţă argumentată nevoia mutării acestei vacanţe de primăvară dintre module înspre vacanţa de Paşte”, a explicat, joi, Ligia Deca.

Ea a adăugat că unul dintre argumentele aduse pentru a păstra acea săptămână aşa cum a fost propusă iniţial este ”nevoia de spaţiu în timpul vacanţei pentru organizarea diferitelor etape ale olimpiadelor şcolare”.

Acesta a fost unul dintre motive. Dar motivul principal pentru care această vacanţă se află între cele două sărbători pascale, pe lângă egalitatea de tratament între confesiuni, este şi echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic. Este normal ca ele să nu fie dezechilibrate din punct de vedere al numărului de săptămâni, de aceea am rămas pe această variantă”, a arătat Deca.

Liga Studenţilor condamnă eliminarea vacanţei de Paşti din calendarul anului şcolar 2023-2024 şi cere ministrului Educaţiei, Ligia Deca, remedierea situaţiei. Studenţii susţin că peste 65.000 de copii vor fi puternic afectaţi pentru că nu-şi vor putea vedea părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Liga Studenţilor cere premierului Nicilae Ciucă demiterea Ligiei Deca, în cazul în care ordinul referitor la structura anului şcolar nu va fi modificat. Potrivit documentului, vacanţa de primăvară este programată în perioada 13-21 aprilie 2024, în condiţiile în care Paştele ortodox este în 5 mai, iar cel catolic în 31 martie.

Ministrul Educaţiei: ”Avem o situaţie statistică de la nivelul lunii septembrie cu privire la şcolile din clădiri cu risc seismic. Verificăm acele date, să vedem dacă au mai existat expertizări de clădiri, să ne asigurăm că ele sunt corecte.”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, că se fac verificări cu privire la imobilele unităţilor de învăţământ încadrate în clasa unu de risc seismic, ea precizând că acelea care nu sunt prinse în niciun program de reabilitare vor fi incluse ”cu celeritate” în astfel de proiecte.

Ministrul Educaţiei a afirmat că în Sistemul informatic integrat pentru învăţământul preuniversitar există o situaţie privind clădirile în care funcţionează unităţi didactice şi care au fost încadrate în clasa I de risc seismic.

Avem o situaţie statistică de la nivelul lunii septembrie a anului trecut, când a fost şi transmisă în acel grup interministerial coordonat de către domnul viceprim-ministru Kelemen Hunor. Ceea ce facem noi acum este să verificăm acele date, să vedem dacă au mai existat expertizări de clădiri, să ne asigurăm că ele sunt corecte, ca apoi, săptămâna viitoare, în grupul de lucru anunţat de către domnul prim-ministru, să vedem câte dintre aceste clădiri cu risc seismic sunt deja în programe de consolidare – fie ale Ministerului Educaţiei, fie ale Ministerului Dezvoltării, fie chiar finanţări ale primăriilor – şi apoi, pentru cele rămase, să le includem într-un program special cu celeritate pentru că ele, fiind risc seismic unu, în mod evident, trebuie prioritizate în ceea ce înseamnă investiţiile în consolidări”, a declarat, joi, la Sibiu, ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a precizat că ”promisiunile sunt că la nivel guvernamental se vor găsi soluţiile financiare pentru a demara lucrările rapid” la clădirile încadrate în clasa de risc seismic I şi în care funcţionează unităţi de învăţământ.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat că lista şcolilor expuse riscului seismic este la Ministerul Educaţiei, iar instituţia pe care o conduce este un finanţator pe partea de construcţii. Reacţia vine în contextul unei întrebări despre subiect, după ce Ministerul Educaţiei a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a formulat o adresă către conducerea Ministerului Dezvoltării, prin care este solicitată o situaţie defalcată pe judeţe a clădirilor cu destinaţia unităţi de învăţământ care sunt expuse riscului seismic şi care urmează să fie consolidate sau care se află deja în curs de consolidare seismică. De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că avem 60 de şcoli care sunt reabilitate printr-un program finanţat prin Banca Mondială, însă avem şi 118 şcoli care au fost evaluate cu risc seismic 1. Prim-ministrul a anunţat că a decis ca aceste unităţi şcolare să intre imediat în reabilitare şi a cerut MDLPA să facă mai facile procedurile de obţinere a avizelor pentru documente.

Lista acestor şcoli este o listă deţinută de Ministerul Educaţiei”, a declarat Cseke Attila, întrebat la finalul şedinţei Guvernului detalii despre cele 118 şcoli din România cu risc seismic despre care a vorbit premierul Nicolae Ciucă.

Chestionat despre faptul că Ministerul Educaţiei solicită situaţia cu aceste şcoli de la Ministerul Dezvoltării, Cseke Attila a răspuns: ”Bun. Există o parte a şcolilor care sunt expertizate astăzi la Ministerul Educaţiei, din care 118 sunt în listă de risc seismic. Ministerul Dezvoltării este un finanţator pe partea de construcţii”.

Eu cu o listă de 118 sau 200 de clădiri nu am ce să fac. Eu lucrez cu solicitări care se bazează pe documentaţii tehnico-economice. De exemplu, la programul de investiţii pe bugetul de stat sunt trei lucruri foarte simple care trebuie înscrise, depuse în platforma digitală pentru a intra în program. O solicitare a beneficiarului, un certificat de audit energetic, pentru că investiţia e cu plată, nu intervenim de două ori la aceeaşi clădire, facem şi consolidare şi eficientizare energetică, şi o sinteză a raportului de expertizare, care arată că este clasificată clădirea cu risc seismic I sau II. Deci, acestea trei sunt, cu liste nu lucrăm”, a completat ministrul Dezvoltării.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

După ce a dat mâna cu Ciucă ostașul și a fost ignorat de Iohannis, Ciolacu, la ceremonia de Ziua Armatei: ”România nu va fi atrasă în niciun război”

Facebook 2 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce a dat mâna cu Ciucă ostașul …