Acasă Externe Conferință de presă comună Zelenski Biden, la Casa Albă: ”Ucraina va avea parte de ajutorul SUA, atâta timp cât Ucraina va avea nevoie”

Conferință de presă comună Zelenski Biden, la Casa Albă: ”Ucraina va avea parte de ajutorul SUA, atâta timp cât Ucraina va avea nevoie”

0
0
197

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și omologul american, Joe Biden, au susținut o conferință de presă comună la Casa Albă miercuri, 21 decembrie, după discuții în spatele ușilor închise.

Conferință de presă la Casa Albă. Biden și Zelenski au spus ce înseamnă pace justă în Ucraina.

Au trecut 301 zile de când Putin a lansat această invazie. 301 de zile, ucrainenii au arătat lumii dragostea lor de țară. Nu veți fi niciodată singuri”, a afirmat Biden.

Felul în care SUA au condus coaliția a fost foarte important. Ce înseamnă o pace justă? Nu știu, e o chestiune filosofică. Nu știu dacă e vorba de un război just. Pentru fiecare o pace justă înseamnă altceva. Pentru mine înseamnă să nu existe compromisuri, să se respecte integritatea și suveranitatea Ucrainei. Îmi pare rău că vorbesc foarte mult despre copii azi, dar și eu sunt tată. Atât de mulți părinți și-au pierdut fiii și fiicele pe linia frontului. Ce înseamnă pentru ei o pace justă? Banii pentru ei și compensațiile nu au nicio valoare. Ei trăiesc pentru răzbunare iar acest lucru e o tragedie care se accentuează pe măsură ce războiul se prelungește. Nu poate exista o pace justă în războiul declanșat de acești oameni“, a spus Zelenski.

Împărtășim aceeași părere pentru o Ucraină liberă. Dacă Putin ar avea deminitate și și-ar retrage trupele toate, s-ar termina. Nu trebuie să subestimăm impactul războiului și pierderile Rusiei. Președintele Putin a spus că lucrurile sunt mult mai grele decât își imaginase“, a spus Biden.

Președintele Zelenski le-a mulțumit americanilor pentru ajutorul oferit Ucrainei.

Biden i-a urat bun venit lui Zelenski în Biroul Oval, spunând că SUA și Ucraina vor continua să proiecteze o „apărare unită” în timp ce Rusia desfășoară un „asalt brutal asupra dreptului Ucrainei de a exista ca națiune„. Zelenski, aflat în prima sa călătorie cunoscută în afara țării sale de la invazia Rusiei din februarie, a declarat că ar fi vrut să viziteze mai devreme și că vizita sa de acum arată că „situația este sub control, datorită sprijinului dumneavoastră„.

Chiar înainte de sosirea sa, SUA au anunțat cea mai mare livrare de arme către Ucraina, inclusiv rachete sol-aer Patriot, iar Congresul a planificat să voteze un pachet de cheltuieli care include aproximativ 45 de miliarde de dolari în asistență de urgență pentru Ucraina.

Biden a spus că, Rusia „încearcă să folosească iarna ca armă, dar poporul ucrainean continuă să inspire lumea„. Ulterior, într-o conferință de presă comună, el a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu are „nicio intenție de a opri acest război crud„.

Sistemul de apărare antiaeriană Patriot face parte dintr-un nou pachet de asistenţă militară în valoare de 1,85 miliarde de dolari. Din această sumă, un miliard de dolari sunt destinaţi furnizării către Ucraina de „capabilităţi de apărare antiaeriană şi de lovire de precizie extinse„, iar 850 de milioane de euro vor fi utilizaţi pentru asistenţă de securitate.

Biden a vobit despre curajul ucrainenilor și au exprimat din nou sprijinul SUA și al Occidentului pentru Ucraina.

Peste 50 de țări au trimis armament și muniție și au fost trimise ajutoare de miliarde de dolari.

În ciuda așteptărilor rușilor, Ucraina a rezistat pe toate fronturile, a spus Biden.

Putin nu are nicio intenție să oprească acest război crud. Vom fi alături de Ucraina cât timp va fi nevoie, a adăugat el, amintind că Congresul SUA va vota un ajutor suplimentar de 45 de miliarde de dolari.

SUA vor oferi un sistem de rachete Patriot Ucrainei și îi vor antrena pe soldații ucraineni pentru a-l folosi.

Președintele american a spus din nou că Rusia folosește iarna ca pe o armă, lovind infrastructura energetică a Ucrainei.

Poporul american știe că dacă rămânem nepăsători la astfel de atacuri flagrante asupra libertății și democrației și a principiilor de bază ale suveranității și integrității teritoriale, lumea se va confrunta cu siguranță cu consecințe mai grave”, a spus el.

Nu veți fi niciodată singuri”, a adăugat Biden.

Zelenski a mulțumit din nou poporului american pentru sprijinul acordat Ucrainei.

”Am început o nouă bază în relațiile cu SUA, am devenit parteneri și aliați”, a spus el.

Președintele ucrainean a spus că bateria Patriot va ajuta Ucraina să-și apere mai bine spațiul aerian. ”Va dura ceva timp până când va fi efectuată instruirea necesară”, dar sistemele antiaeriene şi antibalistice Patriot vor fi ”un mijloc esenţial” pentru apărarea Ucrainei, a subliniat preşedintele SUA. ”Statele Unite menţin angajamentul de a furniza Ucrainei mijloacele de a se apăra de agresiunile Rusiei cât va fi necesar”, a insistat Biden.

Întrebat care e mesajul lui pentru poporul american, Zelenski a spus: ”Vă doresc pace. E cel mai important lucru, și îți dai seama când o pierzi. Vreau ca copiii voștri să trăiască. Sunt sigur că vom câștiga împreună”.

Putin va da greș, știe că nu mai are nicio șansă să câștige în Ucraina. Iar SUA și Ucraina se vor asigura că acesta nu va avea succes”, a adăugat Biden.

Întrebat dacă are vreun mesaj pentru Putin, Zelenski a spus: ”Sunt aici, sunt la Casa Albă alături de președintele Biden. În 2019 i-am trimis mesaje lui Putin și îi spuneam că nu trebuie invazie, că nu trebuie să existe război. Iar el îmi spunea că nu va fi niciodată război. Mințea. Nu am ce mesaj să-i transmit lui Putin. El nu face parte din lumea civilizată.

Vreau să îi mulțumesc președintelui Biden pentru sprijinul oferit. Președintele a anunțat un pachet de sprijin de 2 miliarde de dolari. Patriot vor întări apărarea aeriană. Sper că asistența va fi aprobată și de Congres. Fiecare dolar duce la întărirea siguranței în întreaga lume. SUA ne vor ajuta să ne apărăm valorile și independența. Va exista un sprijin din partea ambelor partide. Am discutat posibilitatea de a continua să rezistăm împotriva atacurilor rusești. Discutăm despre sancțiuni și presiuni asupra Rusiei. Rusia trebuie trasă la socoteală pentru tot ce face. Este important să existe și un drum spre pace. Partenerii americani au înțeles cât de important este drumul nostru. Sunt sigur că vom câștiga”, a transmis Zelenski.

Programul vizitei lui Zelenski în SUA:

– ora locală 14.00 (21.00, ora României): Joe Biden îl primeşte pe Volodimir Zelenski la Casa Albă

– 14.30 (21.30, ora României): întâlnire bilaterală Biden-Zelenski

– 16.30 (23.30, ora României): conferinţă de presă comună Biden-Zelenski

– 18.15 (joi, 01.15, ora României): Zelenski soseşte la Capitoliu

– 19.30 (joi, 02.30, ora României) – Zelenski susţine un discurs în faţa membrilor Congresului SUA

Această vizită, care va întâmpinată cu anunțul unui nou pachet de ajutor militar american pentru Ucraina, descris ca fiind ”semnificativ” și incluzând în special sistemul de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, sună ca o sfidare pentru Vladimir Putin.

Pachetul de astăzi include pentru prima dată sistemul de apărare aeriană Patriot, care este capabil să doboare rachete de croazieră, rachete balistice cu rază scurtă de acțiune și avioane la o altitudine mult mai mare decât sistemele de apărare furnizate până în prezent”, a declarat secretarul de Stat american Antony Blinken.

Încarcă mai mult
Load More In Externe
Comments are closed.

Vezi Și

România se pregătește să intre într-un Schengen din ce în ce mai restrâns, unde vom putea călători după aderare, după ce mai multe state au reimpus controale

Facebook 88 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email UPDATE: Intrăm în Schengen, dar con…