Extinderea sancţiunilor Uniunii Europene asupra gazului rusesc şi energiei nucleare ”ar avea consecinţe tragice pentru Ungaria” şi guvernul lucrează pentru a obţine scutire de la orice astfel de decizii, a declarat prim-ministrul Viktor Orban vineri postului public Kossuth Radio, citat de agenţia MTI.
La începutul războiului, Uniunea Europeană spera să încheie războiul prin sancţiuni sau măcar să faciliteze acest obiectiv, dar ele ‘nu ne-au adus cu niciun centimetru mai aproape’ de sfârşitul conflictului, a spus Orban în interviu.
”Ne confruntăm cu o iarnă grea”, cu situaţia din Ucraina devenind mai tot mai dificilă, a declarat Orban. Între timp, deşi Rusia a suferit pierderi, veniturile ei din energie sunt în creştere şi astfel ‘politica de sancţiuni nu şi-a îndeplinit scopul’, a notat el.
În timp ce Ungaria a obţinut o scutire de la restricţia privind ţiţeiul ce va intra în vigoare la 5 decembrie şi are astfel acces la petrolul necesar ţării, ea nu se poate desprinde singură de efectele sancţiunilor asupra preţurilor, a mai spus Orban.
Ungaria până acum ”şi-a atins întotdeauna obiectivele naţionale” în negocierile privind sancţiunile ”şi astfel avem speranţe când intrăm în următoarea rundă de dezbateri privind cel de-al 9-lea pachet” de sancţiuni împotriva Rusiei. În acelaşi timp, guvernul trebuie să lupte împotriva ”presiunii constante” pentru ”a ne proteja interesele”, a adăugat el.
Premierul ungar Viktor Orban a acuzat vineri Comisia Europeană că îngheaţă din motive strict politice fondurile europene alocate ţării sale. Printre motivele pentru care CE sancționează Ungaria, Orban a enumerat opoziţia Budapestei faţă de primirea migranţilor şi faţă de sancţiunile europene impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.
”În câteva subiecte fundamentale există divergenţe de opinie între Comisia Europeană şi Ungaria (…) şi de aceea (executivul comunitar) nu agreează guvernul ungar”, astfel că ”birocraţii de la Bruxelles” amână în cazul Ungariei aplicarea planului de relansare post-pandemie „din motive politice evidente”, a declarat Orban în interviul săptămânal acordat postului de radio Kossuth, potrivit AFP și MTI, preluate de Agerpres.
Bruxellesul ”cere deschiderea frontierelor noastre pentru migranţi, dar noi nu vom face asta, introducerea propagandei lor sexuale în şcolile noastre, dar la fel nu o vom face, şi ne mai cere sprijinul necondiţionat pentru sancţiuni (împotriva Moscovei) şi pentru război (în Ucraina), dar nici pe aceasta nu o vom face”, a indicat premierul ungar.
Însă ”chiar dacă birocraţii de la Bruxelles sunt incorecţi faţă de Ungaria punându-i mereu noi condiţii, trebuie să ne străduim să ajungem la un acord” cu Comisia Europeană, a admis el mai departe.
Cât despre refuzul său de a susţine planul european prin care Ucraina ar urma să primească din partea UE un ajutor financiar de 18 miliarde de euro, refuz catalogat la Bruxelles drept ”şantaj”, Orban a reafirmat că se opune acestei iniţiative pentru că ea presupune constituirea unui nou împrumut comun făcut de UE, aşadar preferă să ofere Ucrainei pe bază bilaterală partea din acest ajutor ce ar reveni Ungariei.
În ce priveşte sancţiunile contra Rusiei, premierul ungar consideră ce cele opt pachete de sancţiuni adoptate până în prezent de UE au eşuat în atingerea obiectivului, provocând în schimb pagube economice blocului comunitar. Ungaria ”şi-a atins mereu obiectivele naţionale” în negocierea acestor sancţiuni, ”aşadar suntem încrezători când mergem la următoarea rundă de dezbateri asupra celui de-al 9-lea pachet” de sancţiuni, a mai spus Orban, adăugând că şi acum Ungaria îşi va apăra interesele.
Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană le-a propus miercuri statelor UE, care trebuie să se pronunţe până pe 19 decembrie, suspendarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei şi a celor 5,8 miliarde de euro ce revin acestei ţări sub formă de granturi în planul european de relansare în urma pandemiei.
Comisia Europeană a validat planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei care permite accesarea celor 5,8 miliarde, dar pentru eliberarea fondurilor a transmis Budapestei o listă cu 27 de condiţii, descrise ca măsuri de combatere a corupţiei sau reforme pentru asigurarea independenţei justiţiei.
Cu două zile înaintea interviului dat vineri de Orban, negociatorul său în relaţia cu Bruxellesul, Tibor Navracsics, se arătase totuşi optimist.
”Vom aplica măsurile suplimentare cerute, iar în 2023 nu avem îndoieli că vom reuşi să convingem Comisia”, a declarat acesta.
Potrivit lui Viktor Orban, birocrații de la Bruxelles sunt incorecți cu Ungaria punându-i mereu noi și noi condiții. ”Trebuie să ne străduim să ajungem la un acord” cu Comisia Europeană, a admis Orban.
El a reafirmat că se opune iniţiativei UE de a sprijini Ucraina cu un ajutor de 18 miliarde de euro, pentru că asta presupune constituirea unui nou împrumut comun. El a spus că preferă să ofere Ucrainei pe bază bilaterală partea din acest ajutor ce ar reveni Ungariei.În ceea ce priveşte sancţiunile contra Rusiei, Orban consideră ce cele opt pachete de sancţiuni adoptate până în prezent de UE nu și-au atins ținta provocând însă pierderi blocului comunitar.
Ungaria ”şi-a atins mereu obiectivele naţionale” în negocierea acestor sancţiuni, ”aşadar suntem încrezători când mergem la următoarea rundă de dezbateri asupra celui de-al 9-lea pachet” de sancţiuni, a mai spus premierul Ungariei.
Comisia Europeană le-a propus miercuri statelor UE suspendarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate Ungariei şi a celor 5,8 miliarde de euro ce revin acestei ţări sub formă de granturi în planul european de relansare în urma pandemiei. O decizie ar trebui luată până pe 19 decembrie.
Comisia Europeană a validat planul naţional de redresare şi rezilienţă unguresc în baza căruia pot fi accesate 5,8 miliarde, dar a transmis Budapestei o listă cu 27 de condiţii, descrise ca măsuri de combatere a corupţiei sau reforme pentru asigurarea independenţei justiţiei.
Oficialul de la Budapesta subliniază că există divergenţe de opinie între Comisia Europeană şi Ungaria, (…) de aceea (executivul comunitar) nu agreează guvernul ungar, astfel că ”birocraţii de la Bruxelles” amână aplicarea planului de relansare post-pandemie din ”motive politice evidente”.
Potrivit lui Viktor Orban, Bruxelles ”cere deschiderea frontierelor noastre pentru migranţi, dar noi nu vom face asta, introducerea propagandei lor sexuale în şcolile noastre, dar la fel nu o vom face, şi ne mai cere sprijinul necondiţionat pentru sancţiuni (împotriva Moscovei) şi pentru război (în Ucraina), dar nici pe aceasta nu o vom face”.